duminică, 5 ianuarie 2014

Dan LUCA – intervenţie Agerpres – “Performanțele României în UE, afectate de prelungirea timp de 7 ani a restricțiilor impuse de Belgia cetățenilor români”


Mă bucur foarte mult pentru noul material publicat de Agerpres, duminică, 5 ianuarie – in care explic impactul restricţiilor impuse românilor.

Găsiţi mai jos articolul integral:

……….

Performanțele României în UE au fost perturbate de prelungirea restricțiilor impuse de Belgia pentru 7 ani, a declarat duminică, într-un comunicat transmis AGERPRES, liderul PSD Belgia, Dan Luca. El face apel la români să profite de șansa ridicării restricțiilor și să vină la Bruxelles pentru a lucra nu numai în instituțiile europene, ci și în mediul privat.

Dan Luca afirmă că, deși Bruxellesul pare un oraș care 'plutește deasupra țărilor membre', cei care își desfășoară activitatea în capitala Europei se supun legislației Belgiei, care implică și dreptul la muncă al cetățenilor.

'Performanțele României în Uniunea Europeană au fost perturbate de prelungirea restricțiilor tranzitorii impuse de Belgia cetățenilor români pentru 7 ani', a declarat Dan Luca. Potrivit președintelui PSD Belgia, lipsa românilor la Bruxelles se face simțită în principal în sectorul privat al afacerilor europene. Luca susține că aproximativ 100.000 de oameni își desfășoară activitatea în Bruxelles, în domeniul afacerilor europene, din care 50% lucrează în instituțiile europene și 50% în sectorul privat.

'Românii au pregătirea necesară pentru a lucra în sectorul privat al afacerilor europene și, chiar în ciuda restricțiilor impuse, aproximativ 500 dintre compatrioți desfășoară deja o astfel de activitate în companii multinaționale, federații, asociații, media, companii de lobby și think tank-uri. Majoritatea însă au fost umiliți în fața colegilor, având în fiecare an de întocmit un dosar pentru a-l prezenta autorităților belgiene în speranța obținerii permisului de muncă pentru anul respectiv', a mai afirmat Dan Luca.

În consecință, susține el, activitatea românilor în mediul european a fost perturbată de problema dreptului la muncă în Belgia. 'România a pierdut enorm prin acest blocaj și este datoria noastră de a semnala acest moment prielnic pentru români și România', a subliniat liderul PSD Belgia.

'Conform analizelor, pentru racordarea României la UE avem nevoie de 5.000 de români la Bruxelles și 25.000 de persoane în România implicate în mod real în mecanismul comunitar. În prezent avem doar vreo 2.500 la Bruxelles și maxim 10.000 în București, în special în sectorul public', a apreciat Dan Luca.

La Bruxelles, capitală administrativă a UE, ar trebui să existe efective sporite de români care să fie implicați nu numai în activitatea instituțiilor publice europene, dar și în mediul de afaceri. 'Cota administrativă de reprezentare în instituțiile comunitare este aproape fixă și cu greu putem trece în viitor de 2.500 de oameni, dar în sectorul privat se poate să ne dublăm efectivul. Vă puteți imagina impactul României dacă am avea 5.000 de români în Bruxelles, nu doar 2.500 ca acum?', a adăugat liderul PSD Belgia.

El a mai afirmat că activează în afacerile europene de 20 de ani și că 'este pentru prima dată când românul are aceleași șanse pentru un loc de muncă în Bruxellesul european precum ceilalți colegi europeni'.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu