Scriam recent
într-un material publicat de Jurnalul
Naţional despre ameninţarea venită din partea euroscepticilor şi a
grupărilor de extremă dreaptă care intenţionează să pătrundă în Parlamentul
European şi să distrugă Uniunea Europeană din interior.
Vă recomand
materialul integral, publicat miercuri, 12 martie:
………..
Alegerile
europene din 25 mai vor marca, pentru prima dată, un puternic val europopulist
şi euroextremist; euroscepticismul va creşte, deşi era deja prezent în
Parlamentul European, fie şi la cote mai reduse. Dacă înainte de 2014 nu s-a
putut constitui un grup europopulist sustenabil ca şi grup distinct în
Parlamentul European, care să funcţioneze în paralel cu marile familii politice
europene, acum e foarte posibil ca situaţia să se schimbe. Motivul e creşterea
puternică a populiştilor şi extremiştilor atât în marile ţări ale Uniunii
Europene, cât şi în cele mici; România s-ar putea să scape, în timp ce în
Franţa Frontul Naţional face ravagii, Mişcarea 5 Stele în Italia râmâne sus în
sondaje, iar UKIP poate deveni principalul partid ca scor la alegerile europene
din Marea Britanie; la fel, în Olanda populistul Wilders va scoate un scor
mare, iar în mai multe ţări din Estul şi Sudul Europei (inclusiv Polonia) se
ridică alternative de extremă, pe lângă cele deja existente (cazul Greciei şi
Ungariei).
Indiferent că
vorbim de populism sau extremism, la alegerile europene aceste partide îşi vor
îndrepta ţinta nu numai spre "elitele politice corupte" ci şi către
Bruxelles, ca entitate bună de demonizat, cerând "repatrierea"
competenţelor sau o voce naţională mai puternică. Este o poziţie ipocrită, căci
statele deja au o voce la Bruxelles - în instituţiile UE - şi depinde doar de
ele cât de strategic şi-o exercită comparativ şi cu resursele naţionale. Pe
această aversiune faţă de un presupus monstru legislativ transnaţional se
mulează o eventuală platformă comună pentru alegerile europene pentru partidele
eurosceptice, cu parfum populist sau extremist.
Cert este că
populiştii şi extremiştii nu ar avea atâta succes dacă a noastră clasă politică
europeană "mainstream", fie ea de stânga, dreapta, sau cu nuanţe
centriste, ar răspunde mai bine crizei prin care trece Uniunea Europeană. Această criză nu e una doar a eurozonei sau a datoriilor suverane ci una
prin care trec şi alte mari blocuri ale lumii, una de reconfigurare pentru a fi
competitiv în viitorul apropiat. E o criză economică, dar şi socială şi
structurală; diferenţa faţă de alte ţări mari sau blocuri comerciale e că UE
are resursele de a transforma criza în oportunitate şi de a se întări. Criza nu
şi-a consumat încă toate efectele, iar clasa politică actuală trebuie să
înţeleagă faptul că trebuie la rândul ei să se restarteze, modelele anterioare
nemaifiind de actualitate. Populiştii sunt expresia concurenţei, prin
comunicare simplă şi percutantă, în arena politică. Ce fac ei de fapt? Pun
degetul foarte bine pe rană, fără să aibă şi un medicament, ci doar un
pansament de moment.
Sub presiunea
populiştilor şi extremiştilor, dacă e să învăţăm din lecţiile istoriei, nu
trebuie cedat, iar proiectul UE trebuie să devină şi mai ambiţios, mersul
înapoi nu e o soluţie. Sigur, comunicarea unui proiect
federal, unor State Unite ale Europei, trebuie să fie mult mai inteligentă, şi
să scoată în faţă comunicatorii cei mai clari, empatici şi în acelaşi timp
fermi. Altfel, edificiul se va scufunda, căci tirul la adresa
"elitelor corupte" şi Bruxelles-ului va continua, în lipsa unei gărzi
pretoriene a proiectului european.
Ȋn ceea ce priveşte cetăţenii statelor membre, ei
nu manifestă un euroscepticism hard, şi în niciun caz unul în doze egale. Una e eurofilia în Marea Britanie - la grade
minime -, alta în Germania, Polonia sau România. Mai degrabă poate fi vorba de
un euroscepticism "soft" căci Uniunea Europeană e un mecanism al
proiectelor încete şi sigure, or cetăţenii nu prea mai au răbdare. S-a
constatat, în întâmpinarea neliniştii cetăţeneşti, o schimbare de discurs de la
"austeritate" la "consolidare bugetară", dar mai contează
cum stau lucrurile şi pe fond, nu doar pe formă. Cert e că economia europeană
se restartează, cu antreprenoriatul în prim plan, căci atunci când sunt puţine
slujbe, nu ai altă oportunitate decât să devii propriul tău stăpân. Sigur,
criza a scăzut încrederea în UE, dar întrebarea e dacă stai şi laşi lucrurile
aşa sau îţi suflecile mânecile şi te apuci de treabă, lucru valabil atât pentru
clasa politică, dar şi pentru cetăţeni.
La capitolul
sursele euroscepticismului, trebuie menţionat, pe lângă criză, şi nişte
chestiuni de bun simţ, precum managamentul aşteptărilor - raportat şi la
competenţe - şi paşii gresiti ai clasei politice "mainstream". La capitolul managementul aşteptărilor putem menţiona împărţirea
competenţelor şi prezentarea clară a cine e responsabil de ce anume - UE nu e
vinovată de toate relele, dimpotrivă; la capitolul greşeli ale clasei politice,
putem menţiona crearea "Bruxellesului" ca entitate amorfă, bună de
scos ca ţap ispăşitor post-Consilii Europene: unii lideri, în caz de victorie
la summituri, veneau acasă atribuindu-şi meritele, în caz de înfrângere spuneau
că a învins Bruxelles-ul. De aici pasul de la eurosceptiscism la europopulism
nu a fost decât un pas: populiştii au preluat şi rafinat "Brussels
bashing", acum fiind, prin posibilitatea de coagulare într-un grup politic
în Parlamentul European, un potenţial pericol la adresa proiectului european.
Nu în ultimul
rând, dacă ne uităm la România, românii în continuare sunt mai optimişti (decât
media europeană) în ceea ce priveşte viitorul UE, chiar dacă există o scădere
marcantă a euroentuziasmului. Acest lucru are mai multe cauze, şi totul
porneşte de la aşteptările noastre cu privire la UE: bani, libertate de
circulaţie şi muncă, influenţă la Bruxelles. Fiind dezamăgiri la toate aceste capitole, e normal să scadă entuziasmul.
Tema banilor europeni va rămâne pe agendă, iar cea a libertăţii de mişcare va
dispărea pe fundalul dispariţiei - şi mediatice nu doar juridice - a barierelor
percepute faţă de ţări precum Marea Britanie. Ȋn
ceea ce priveşte o voce mai puternică la Bruxelles, rămâne de văzut dacă
aceasta va putea fi jucată moderat sau va merge spre o nuanţă mai
naţionalistă: "lasă că vede Bruxelles-ul cine suntem noi" sau
"să ne mai lase Comisia Europeană în pace". Românii au trecut de la
euroentuziaşti la eurorealişti, următorul pas fiind, dacă nu gestionăm relaţia
Bruxelles-Bucureşti bine, un euroscepticism, raţional (bazat pe argumente
concrete) respectiv iraţional (bazat pe porniri instinctive şi frustrări). Să
sperăm că a noastră clasă politică va avea înţelepciunea să gestioneze relaţia
cu Bruxelles-ul cum se cuvine.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu