marți, 11 martie 2014

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar – “Ce facem cu Generaţia Erasmus sau ce face ea cu societatea?”

Ziarul Financiar publica marţi, 11 martie, articolul meu despre Generaţia Erasmus şi provocările la care membrii acesteia pot răspunde, având atuurile necesare, indiferent că vorbim de politică, antreprenoriat sau artă.

Puteţi citi mai jos materialul integral:

...........

Ȋn Italia avem cel mai tânar premier din istorie. Ȋn România, la fel, onoarea i-a revenit lui Victor Ponta, acum doi ani, la 39 de ani. Dincolo de cele mai înalte funcţii în stat, e vorba şi de un semnal în societate al unei generaţii combative, doritoare de afirmare şi putere, dornică de a-şi asuma responsabilităţi sociale, economice, politice. Că e vorba de Entreprenori de succes, 30+/45-, că e vorba de deputaţi şi senatori tineri, de artişti sau funcţionari publici dornici de reformă, această generaţie, care poate fi numită în Europa Generaţia Erasmus, este una care se afirmă acum plenar.

Care sunt cauzele acestei ridicări? Ȋn primul rând, energia generaţiei, dar şi setea de nou a societăţii: modelele vechi sunt abandonate, societatea se restartează, căzând pe umerii Generaţiei Erasmus misiunea de a reconstrui edificiul european, cu energie, dar şi înţelepciune. Provocarea generaţiei cu pricina nu e doar competenţa, ci dialogul şi capacitatea de a asculta, nu doar de a acţiona, de a şti când să ia un sfat bineintenţionat. Totodată, cheie va fi perseverenţa de a duce proiectele până la capăt. Pe scurt, voinţa cu care îşi vor pune în "executare" viziunea şi valorile.

Cert este că vremurile sunt pe măsura energiei unei noi generaţii; conform "blestemului" din tradiţia chineză, trăim "vremuri interesante". Dar să nu uităm că în vremuri "interesante", de criză, se forjează caracter, se iau decizii cu impact pe termen mediu şi lung, se despart apele între pericol şi oportunitate. Un "mind the gap" social, politic, economic, de care au ştiut până acum să profite populiştii şi extremiştii, care au tradus mai bine problemele realităţii, faptul că "nu e normal" ca anumite lucruri să se întâmple.

Or, testul Europei reale, al redefinirii relaţiei dintre cetăţean şi politică/administraţie, un nou echilibru/model social, acesta este testul Generaţiei Erasmus, fie că ea mişcă lucrurile în sectorul privat sau cel public. Europa reala înseamnă mai puţine subiecte artificiale şi mai mult concret, mai puţină vrăjeală şi mai multe soluţii, şi, sper la rândul meu, ca om al acestei generaţii, mai puţin populism şi mai multă aplecare şi încredere în comunitate. Iar Generaţia Erasmus trebuie să combine energia cu înţelepciunea pentru a reuşi să "ne" treacă multipla criză pe care o traversăm, spre noua Europă, fie că vorbim de Statele Unite ale Europei sau alt model. O Europa mai dinamică, mai antreprenorială, cu o România pe cale accelerată spre dezvoltare în cadrul ei - experienţa, esenţa "Erasmus", şi anume multiculturalismul şi respectul pentru diversitate şi integrare, va fi cheie în acest sens.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu