Campania pentru alegerile
europene, şi derularea mecanismelor interne de partid pentru nominalizarea
candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene, aduce situaţii
interesante, demne de menţionat în cursurile de studii europene. De fapt ideea
scrierii acestui mesaj de blog mi-a venit cu prilejul predării cursului despre
sfera publică europeană masteranzilor de la SNSPA (apropo, România are resurse extraordinare
pentru a racorda ţara la mecanismul european – doar că ele trebuie utilizate).
Deci, asistăm la un paradox european,
vizibil, dar prea puţin înţeles. Doamna Angela Merkel aparent sprijină pentru
obţinerea poziţiei de Preşedinte al Comisiei Europene atât pe germanul Martin
Schulz, cât şi pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker. Joacă doamna Merkel la două capete? Este posibil aşa
ceva? Totul este legal şi chiar etic în ceea ce se întâmplă.
Aşa cum
ştim, conform legislaţiei în vigoare, fiecare ţară membră UE propune o persoană
care să fie comisar european. Observând clar că Martin Schulz deţine o poziţie
importantă la nivelul socialiştilor europeni şi chiar al instituţiilor europene
(Preşedintele Parlamentului European), şi având o coaliţie mare la putere
CDU-SPD, Germania, deci indirect şi doamna Merkel, îl vor susţine pe Schulz ca şi nominalizare
a Germaniei la funcţia de comisar european.
Pe de
altă parte, doctrinar, la nivelul Partidului Popular European, din care face
parte şi CDU-ul doamnei Merkel, este o luptă deschisă pentru nominalizarea
candidatului. Cancelarul
German a prezentat public sprijinul său pentru Jean-Claude Juncker şi se
pare că în câteva zile la Dublin acesta va deveni candidatul oficial pentru a
continua proiectele domnului Barroso (care provine din aceeaşi familie politică
europeană).
Dacă
tot suntem la nominalizări de comisari europeni, urmăresc – desigur cu puţină îndoială
– mişcările
comisarului Barnier pentru un nou mandat de 5 ani, adăugând chiar că prin
el Franţa poate să obţină un portofoliu puternic, ca de exemplu cel al “Relaţiilor
externe la nivelul UE”. Şi domnul Barnier are chiar şi sprijinul partidului său
în Franţa, UMP. Însă dânsul uită, voit cred, că socialiştii sunt la putere în ţara
sa şi că aceştia nu vor nominaliza un apropiat al fostului preşedinte Nicolas
Sarkozy, mai ales în prisma unei reîntoarceri a fostului preşedinte în politica
franceză – intenţiile de a recandida pentru a recâştiga Elysee-ul fiind
evidente. Iar dacă mă întrebaţi pe cine văd ca propunere a Franţei ca şi
comisar european, fără nici o îndoială, Martine Aubry, cea care a
condus Partidul Socialist Francez la victoria pentru Preşedenţia Franţei şi –
poate nu întâmplător – dânsa este fiica lui…
Jacques Delors, preşedintele Comisiei Europene timp de 10 ani.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu