Merkel între Schulz şi Juncker

Campania pentru alegerile europene, şi derularea mecanismelor interne de partid pentru nominalizarea candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene, aduce situaţii interesante, demne de menţionat în cursurile de studii europene. De fapt ideea scrierii acestui mesaj de blog mi-a venit cu prilejul predării cursului despre sfera publică europeană masteranzilor de la SNSPA (apropo, România are resurse extraordinare pentru a racorda ţara la mecanismul european – doar că ele trebuie utilizate).

Deci, asistăm la un paradox european, vizibil, dar prea puţin înţeles. Doamna Angela Merkel aparent sprijină pentru obţinerea poziţiei de Preşedinte al Comisiei Europene atât pe germanul Martin Schulz, cât şi pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker. Joacă doamna Merkel la două capete? Este posibil aşa ceva? Totul este legal şi chiar etic în ceea ce se întâmplă.

Aşa cum ştim, conform legislaţiei în vigoare, fiecare ţară membră UE propune o persoană care să fie comisar european. Observând clar că Martin Schulz deţine o poziţie importantă la nivelul socialiştilor europeni şi chiar al instituţiilor europene (Preşedintele Parlamentului European), şi având o coaliţie mare la putere CDU-SPD, Germania, deci indirect şi doamna Merkel, îl vor susţine pe Schulz ca şi nominalizare a Germaniei la funcţia de comisar european.

Pe de altă parte, doctrinar, la nivelul Partidului Popular European, din care face parte şi CDU-ul doamnei Merkel, este o luptă deschisă pentru nominalizarea candidatului. Cancelarul German a prezentat public sprijinul său pentru Jean-Claude Juncker şi se pare că în câteva zile la Dublin acesta va deveni candidatul oficial pentru a continua proiectele domnului Barroso (care provine din aceeaşi familie politică europeană).

Dacă tot suntem la nominalizări de comisari europeni, urmăresc – desigur cu puţină îndoială – mişcările comisarului Barnier pentru un nou mandat de 5 ani, adăugând chiar că prin el Franţa poate să obţină un portofoliu puternic, ca de exemplu cel al “Relaţiilor externe la nivelul UE”. Şi domnul Barnier are chiar şi sprijinul partidului său în Franţa, UMP. Însă dânsul uită, voit cred, că socialiştii sunt la putere în ţara sa şi că aceştia nu vor nominaliza un apropiat al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, mai ales în prisma unei reîntoarceri a fostului preşedinte în politica franceză – intenţiile de a recandida pentru a recâştiga Elysee-ul fiind evidente. Iar dacă mă întrebaţi pe cine văd ca propunere a Franţei ca şi comisar european, fără nici o îndoială, Martine Aubry, cea care a condus Partidul Socialist Francez la victoria pentru Preşedenţia Franţei şi – poate nu întâmplător – dânsa este fiica lui…  Jacques Delors, preşedintele Comisiei Europene timp de 10 ani.

Dan LUCA / Bruxelles