joi, 10 aprilie 2014

Candidaţii la şefia Comisiei Europene – pe TV


Pentru prima dată, candidaţii din partea marilor familii politice europene la şefia Comisiei Europene se vor confrunta în cadrul unor dezbateri televizate, în săptămânile dinaintea alegerilor UE.

Calendarul este stabilit deja. Prima dezbatere între toți candidații la funcția de președinte al Comisiei va avea loc luni, 28 aprilie și va fi găzduită de orașul Maastricht din Olanda. Dezbaterea, oficial cunoscută sub numele "First European Presidential Debate", va dura 90 de minute, începând de la ora 20:00, ora României, fiind transmisă în direct de către Euronews. Dezbaterea în limba engleză va fi simultan disponibilă în arabă, franceză, germană, greacă, maghiară, italiană, persană, portugheză, rusă, spaniolă, turcă și ucraineană.

La 9 mai, Ziua Europei, Institutul Universitar European va găzdui cea de-a doua dintre cele trei dezbateri prezidențiale televizate deschise pentru toți candidații calificați, eveniment ce va dura 90 minute, și e programat să aibă loc la Palazzo Vecchio (Florence City Hall), în Italia.

A treia dezbatere de televiziune în direct între candidați la președinția Comisiei Europene va avea loc la 15 mai, găzduită de EBU, în hemiciclul Parlamentului European, la Bruxelles. Dezbaterea va dura tot 90 de minute și aici participanții vor fi Jean-Claude Juncker, Martin Schulz, Guy Verhofstadt, fie Ska Keller sau José Bové și Alexis Tsipras.

Canale publice de limba germanã au anunțat că vor organiza două dezbateri televizate între Juncker şi Schulz: ZDF Germania (8 mai, Berlin) și ORF din Austria (20 mai, Hamburg).

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu