Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar – “Cum e mai bine să fie legiuitorul european?”

Despre cum sunt percepuţi reprezentanţii în Parlamentul European şi activitatea acestora, scriam în noul articol publicat de Ziarul Financiar.

Puteţi citi mai jos editorialul apărut joi, 24 aprilie:

.................

De multe ori, fie că este vorba de activitatea guvernamentală sau parlamentară, tindem să facem două greşeli: fie să credem că "toţi sunt la fel" (de preferinţă şi "ineficienţi sau corupţi"); fie să inversăm regula cu excepţia, cu efecte nefaste pentru imaginea instituţiei ("cum să ai domnule încredere în Bruxelles, dacă e Becali acolo?"). Adevărul e că aşa cum şi noi, cetăţenii de rând, suntem diferiţi, cu un grad de experienţă şi implicare diferit, şi cei pe care îi alegem sunt diferiţi. De aceea, nuanţele sunt importante în evaluarea legiuitorului, în prezentul editorial propunându-vă să ne uităm cu atenţie la legiuitorul european. 

Vă propunem să ne uităm la putere-opoziţie, ideologie şi disciplină de vot, dar şi la raportul dintre calitate şi cantitate, dintre politic şi tehnic. În primul rând, în Parlamentul European nu există putere şi opoziţie, ci alianţe tactice. Desigur, strategia fiecărui grup politic e să îşi pună ştampila doctrinară pe o legislaţie anume, mai ales când are raportorul în dosar, însă pentru a face legislaţia să treacă are nevoie de compromisuri, de negocieri cu celelalte grupuri, care neutralizează de multe ori nuanţa politică. Asta explică printre altele de ce, conform statisticilor, în Parlamentul European în 60% din cazuri grupul S&D (social-democraţii) şi Grupul PPE (popularii europeni) au votat la fel. 

În acest context, în al doilea rând, rolul ideologiei: ea are menirea sa, dar mai degrabă explică o cutumă de vot, care poate cunoaşte însă excepţii. Tradiţional, PPE votează cu ALDE (liberalii europeni) în dosarele economice, iar ALDE votează cu S&D în dosarele de "valori" (progresiste, precum drepturile omului). Social-democraţii europeni sunt cei care, în general, ţin cel mai mult la ideologie, prin imprimarea unei dimeniuni sociale pentru legislaţie. 

În ceea ce priveşte raportul dintre calitate şi cantitate, dintre eurodeputatul "tehnic" şi cel "politic" (deşi amândoi sunt actori politici prin excelenţă), ele merită o privire mai atentă. Sub presiunea evaluărilor muncii europarlamentare, care au pus accentul pe cantitate, mulţi eurodeputaţi au simţit nevoia să privilegieze instrumente rapide, dar lipsite cu adevărat de greutate, precum cuvântările de un minut în plenul de la Strasbourg, în faţa rapoartelor europarlamentare. Calitatea ar trebui să îşi facă loc în evaluări mai des. La fel, în Parlamentul European, întâlnim două feluri de eurodeputaţi: “Referinţa tehnică” (implicaţi ca şi raportori) şi “Tribuna politică” (axări pe notorietate). România trebuie să îşi găsească un echilibru just - la al treilea mandat europarlamentar (primele două fiind 2007-2009 şi 2009-2014) între tehnic şi politic, pentru a-i putea creşte capacitatea de negociere la Bruxelles. 

Dan LUCA / Bruxelles