Dan LUCA – opinie în Ziarul Financiar – “Anul 2014 în istoria comunicării UE”

Evenimentele de pe scena politică europeană din primăvara anului 2014 au culminat cu alegerile europene din luna mai. Deşi procedura alegerilor a fost schimbată în 2014, nu putem vorbi încă despre un vot democratic real, acordat de cetăţeni. Despre acest exerciţiu de comunicare europeană scriam într-un recent articol publicat de Ziarul Financiar.

Puteţi citi în continuare materialul apărut vineri, 22 august:

.................

Jean-Claude Juncker a fost ales preşedintele Comisie Europene, oficial. “La presiunea străzii” cum se zice. Nici cei mai fanatici federalişti nu credeau cu un an înantea alegerilor europene că alegerile primare vor desemna şeful executivului european. E paradoxal, dar nici chiar după alegerile europene din 25 mai 2014, şansele nu erau mai mari de 50% ca învingătorului să i se acorde titlul meritat. Cu siguranţă anul 2014 va intra în istoria comunicării europene ca punct de referinţă. Printr-un procedeu democratic cetăţenii impun liderul european pentru următorii ani.

Preocupările pentru creşterea conexiunii între sistemul european şi cetãţeni au condus spre formula alegerilor primare, în care partidele europene îşi prezintă listele cu candidaţii pentru funcţiile de vârf în instituţiile europene.

După o serie de divergenţe, axate mai mult pe “mândrii ideologice” decât pe reale insuficienţe ale sistemului, în final s-a decis – s-au organizat alegeri primare în vederea desemnării candidaţilor pentru preşedinţia Comisiei Europene în 2014. Astfel s-a dorit ca metoda de selecţie şi promovare a liderilor la nivel comunitar să se realizeze printr-o campanie internă, care să ofere “feţele umane” de care au nevoie cetăţenii pentru un vot democratic real, care să ofere legitimitate liderilor europeni.

Controverse au existat de-a lungul acestor ani la nivel european privind organizarea alegerilor primare, însă eforturile celor implicaţi nu au fost zadarnice, şi, încă din iunie 2013 - la Consiliul Partidului Socialiştilor Europeni de la Sofia (21-22 iunie 2013) – s-a anunţat propunerea PSE pentru Preşedenţia Comisiei Europene în 2014: Martin Schulz. De fapt s-a vorbit mult de alegeri primare la întâlnirile socialiştilor europeni, dar în realitate a fost de la început doar un singur candidat, fără ca cetăţenii europeni sau activiştii de Stânga să aibă un cuvânt de spus. Noutatea faţă de 2009 a fost că acum PSE a avut o faţă umană în bătălia europeană, dar fără alegeri primare în adevăratul sens al cuvântului.

La liberalii europeni, conform unui acord intern, fără organizarea unor alegeri primare de impact, Guy Verhofstadt a candidat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, în timp ce colegul de partid, Olli Rehn s-a poziţionat pentru una dintre celelalte posturi de conducere ale UE. Verhofstadt a fost totuşi contestat ca fiind prea federalist, în 2005 publica o carte despre "Statele Unite ale Europei", fiind totodată şi una dintre forţele motrice ale Grupul Spinelli, lansat în 2010. În noiembrie 2013, el s-a confruntat cu critici din partea membrilor partidului liberal olandez, printre care fostul comisar UE, Frits Bolkestein, ce considera că "eurofilii reprezintă un pericol mai mare pentru Europa decât euroscepticii".

Conform tradiţiei douã persoane, José Bové şi Ska Keller, au condus campania Partidului Verde European pentru alegerile europene în luna mai, după ce au câştigat “primarele on-line”. Chiar dacă au fost cele mai democratice alegeri primare, nici verzii nu au reuşit să mobilizeze electoratul, doar câteva zeci de mii de persoane participând la vot.

Alexis Tsipras a fost asigurat de nominalizarea pentru Stânga Radicală Europeană. Un candidat marginal, regional chiar, purtând mai mult simbolul Greciei şi al crizei financiare, decât trecut prin alegeri primare europene.

Conştient de potenţialul său la nivel european, Partidul Popular European (PPE) s-a abţinut în a intra in jocul alegerilor primare, totuşi menţionând că îşi va alege un candidat care să îi ia locul lui Barroso, la congresul din 6-7 martie 2014, la Dublin. Fără prea multă glorie, şi desigur fără niciun impact asupra cetăţenilor europeni, Jean-Claude Juncker câştiga o bătălie de salon cu un candidat fără şanse de nominalizare nici măcar de către Franţa, Michel Barnier. Însă consolidarea alegerilor primare a venit când Angela Merkel a intrat în jocul nominalizărilor pe culoarul PPE. Lidera de la Berlin a înţeles rapid că Europa are nevoie de conexiunea cu proprii cetăţeni, iar primarele europene pot oferi falia de lumină necesară pentru a reconstrui Uniunea Europeană după 2015.

Cu aceşti 5 candidaţi, de fapt 6, căci Verzii au avut o co-nominalizare, s-a intrat într-o competiţie pentru a câştiga scaunul de Preşedinte al Comisiei Europene. Desigur, realitatea acestor alegeri primare este trecută prin filtrul celor 28 de alegeri naţionale, organizate în aceeaşi săptămână, sub umbrela “alegeri europene”. Candidaţii doresc votul cetăţenilor europeni, dar doar conaţionalii lor pot să-i voteze cu adevărat, iar în unele ţări nici măcar nu există posibilitatea votului uninominal.

Prima dezbatere între toţi candidaţii la funcţia de preşedinte al Comisiei a avut loc luni, 28 aprilie şi a fost găzduită de oraşul Maastricht din Olanda. Dezbaterea, oficial cunoscută sub numele "First European Presidential Debate", a durat 90 de minute, începând de la ora 20:00, ora României, fiind transmisă în direct de către Euronews. Dezbaterea în limba engleză a fost simultan disponibilă în arabă, franceză, germană, greacă, maghiară, italiană, persană, portugheză, rusă, spaniolă, turcă şi ucraineană.

La 9 mai, Ziua Europei, Institutul Universitar European a găzduit cea de-a doua dintre cele trei dezbateri prezidenţiale televizate deschise pentru toţi candidaţii calificaţi, eveniment ce a durat tot 90 de minute, şi a fost programat să aibă loc la Palazzo Vecchio (Florence City Hall), în Italia.

A treia dezbatere de televiziune în direct între candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene a avut loc pe 15 mai, găzduită de EBU (European Broadcasting Union), în hemiciclul Parlamentului European, la Bruxelles. Dezbaterea a durat la fel, 90 de minute şi aici participanţii au fost Jean-Claude Juncker, Martin Schulz, Guy Verhofstadt, Ska Keller şi Alexis Tsipras.

Canale publice de limba germană au organizat două dezbateri televizate între Juncker şi Schulz: ZDF (8 mai, Berlin) şi ORF (20 mai, Hamburg).

De asemenea, profitând de buna cunoaştere a limbii franceze de cei către doi candidaţi principali, s-au organizat două dezbateri televizate în limba franceză: 9 aprilie – France24 (transmisă în direct de la Bruxelles) şi 12 mai – dezbatere organizată de TF1, LCI, RTL şi Le Figaro – transmisă în direct de LCI şi RTL.

În dezbaterile televizate, Estul continentului a lipsit cu desăvârşire!

Martin Schulz şi Jean-Claude Juncker au vizat clar victoria şi nominalizarea, Guy Verhofstadt a propus un ″compromis belgian″ – pozând în candidatul confortabil pentru toată lumea. Verzii Ska Keller şi José Bové aveau interes de PR transfrontalier, pentru a ajuta partidele verzi din ţările europene în a intra în Parlamentul European. Grecul Tsipras a dat bine la dezbaterea europeană, dar fãrã impact real.

Paşii democratizării UE trebuie să continue. E timpul să pregătim deja schema alegerilor din 2019. Acesta trebuie să fie subiectul de baza al congreselor partidelor politice europene care se vor organiza în toamna lui 2014. Dacă am avea alegerile primare, pregătite cu câţiva ani înainte de alegerile europene, activiştii locali ar putea înţelege mai devreme importanţa confruntărilor europene, ar putea convinge şi pe alţii că implicarea în astfel de acţiuni are relevanţă pentru ei, iar astfel se va realiza o masă critică de dezbateri, utile pentru decriptarea mesajelor, în care presa s-ar “bate” pentru a le mediatiza.

Dan LUCA / Bruxelles