Sfera publică europeană (definiţie academicã)

Pentru a explica ideea de sferă publică ne putem întoarce în timp până în Grecia antică. Definiţia dată de Arendt, în 1958, explică sfera publică ca fiind ˝o arenă specială unde sunt prezente diferite interese, puncte de vedere şi înţelesuri, discutate, criticate şi negociate de publicuri diferite˝. Hennessy definește opinia publică drept "un complex de preferințe exprimate de un număr semnificativ de persoane cu privire la o problemă de importanță generală". După Tobler o sferă publică ˝poate fi văzută ca un sistem intermediar, cu mediatori între societate sau sub-sistemele sale şi sistemul politic, sau cu esenţa sa, administraţia de stat˝.

Sfera publică a început să fie vizibilă în special în secolul al XVIII-lea, odată cu dezvoltarea cafenelelor, cluburilor literare şi a altor societăţi, asociaţiilor de voluntari, precum şi a dezvoltării presei, susţinea Rutherford, în 2000.

În societăţile democratice presa este foarte importantă, fiind atât mijloc de informare pentru cetăţeni, cât şi un factor formator al opiniei publice şi susţinerii publice. Mass media este recunoscută ca fiind forum pentru discuţiile socio-politice şi a conflictelor, dar poate în acelaşi timp să susţină sau să distrugă integrarea socială. Mass media furnizează o ˝înregistrare a evenimentelor˝ în societate, susţine De Fouloy. Dacă vorbim de media europeană, aceasta are rol crucial în procesul de ˝europenizare˝ şi în dezvoltarea unei noi identităţi europene.

In opinia experţilor, o sferă publică pan-europeană presupune:

Ø  existenţa unei limbi comune în care cetăţenii UE pot să comunice unul cu celălalt (Grimm - 1995, Kielmannsegg – 1996, Kantner – 2002),

Ø  existenţa mass media cu influenţe la nivelul întregii UE (Diez Medrano – 2003, Kantner – 2002),

Ø  existenţa unei culturi media şi jurnalistice comune în toate statele UE (Sievert – 1998, Wiesner – 1990).

Dezbaterile actuale din sfera publică sunt legate de cele mai multe ori de întrebarea dacă Uniunea Europeană are propria sa sferă publică, dacă se poate vorbi despre o sferă publică pan-europeană, independentă de statele individuale sau o sferă publică europeană, rezultată în urma europenizării sferelor publice naţionale.

Empiric, putem observa însă că azi cetăţenii europeni pot găsi mai multe dezbateri pe probleme europene în ziare de calitate decât acum 25 de ani, ca rezultantă a sporirii competenţelor UE.

Specialiştii admit faptul că succesul integrării europene impune mai mult decât implementarea unor instituţii eficiente şi armonizarea politicilor la nivel naţional cu cel european, dar implică în plus mecanisme de comunicare şi apariţia sferei publice pan-europene, care ar permite cetăţenilor să ia parte la dezbaterile publice legate de politicile europene.

Este o necesitate europenizarea comunicării publice pentru a compensa lipsa legitimităţii UE şi implicarea populară (Koopmans and Pfetsch – 2003). UE speră să îmbunătăţească participarea cetăţenilor la crearea unei democraţii supranaţionale.

Dan LUCA / Bruxelles