miercuri, 11 martie 2015

Care este viitorul blogului în peisajul media?

Scriu pe blogul Casei Europei din toamna anului 2007. A mă adresa zilnic cititorilor mei a devenit deja de câţiva ani un stil de viaţă.

E drept, pe măsură ce se dezvoltă noi forme media comunicarea prin intermediul blogurilor pierde teren. Jurnaliştii apelează din ce în ce mai mult la Twitter, sau Facebook. Ca retrospectivă, epoca de aur a bloguri politice se întindea de la 2004 la 2008, iar epoca de aur a „tech bloggurilor” a început mai devreme și s-a încheiat mai târziu.

Nu cred că este cazul să ne îngrijoreze însă dispariţia bloggerilor, sau a blogurilor, fenomen pe care eu îl văd ca pe o reaşezare, evidentă când este vorba de evoluţia tehnologiei în timp. Ben Thompson scrie că o mare problemă în această discuție este că nu există o definiție acceptată pe scara largă a ceea ce reprezintă un blog. Pentru Thompson, un "blog" este un site actualizat periodic, care este deținut și operat de către un individ.

Noe Smith este de părere că ceea ce este pe moarte este ideea de blog, ca o sursă de știri. Blogging-ul 2.0 va fi mai concentrat pe posturi mai lungi, discuții la nivel înalt și expertiză specializată, păstrând în același timp accentul pe varietatea opiniilor şi a subiectelor, ceea ce a făcut Blogging 1.0 atât de distractiv.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu