Lobby şi advocacy în România, comparat cu statele UE

Institutul European din România îşi propune să deducă principalele consecințe pe care le-ar putea avea diferitele tipuri de reglementări cu privire la lobby în România, “odată stabilit faptul că lobby-ul şi grupurile de interese sunt componente legitime ale unei democraţii liberale şi participative”. (ceea ce cred că este de fapt primul hop de trecut în România).

Autorii subliniază că, deşi “termenul de lobby este un concept destul de des utilizat în limbajul academic și politic/instituțional, el nu are încă un conținut clar și, mai ales, general acceptat. Ideile greșite despre lobby fac ca lobby-ul să funcționeze greșit. Ce este lobby, ce este advocacy, care sunt asemănările și/sau deosebirile între cele două procese, sunt numai câteva din întrebările la care se caută și oferă răspuns. De interes este și observația făcută de autori cu referire la faptul că lobby-ul „poate interveni fie înainte de luarea unei decizii, fie chiar în timpul procesului decizional, fie ulterior luării deciziei, în etapa implementării”, precizare utilă pentru identificarea corectă a modului în care activitatea de reglementare/autoreglementare poate interveni eficient.

Studiul trece în revistă şi cele doua abordări diferite ale activităţii de lobby, una specifică continental european și una dominantă în spațiul nord-american, unde prima reglementare a lobby-ului datează din 1935. Dacă spațiul european pare să prefere o abordare soft law, favorizând autoreglementarea cuplată cu declararea voluntară a intereselor și actorilor vizați, spațiul nord-american a optat pentru hard law, adică pentru norme juridice precise și delimitări riguroase, ce pot atrage inclusiv pedepse în caz de nerespectare.

La nivel european, studiul relevă că în noimebrie 2014 erau 7.057 entităţi înscrise în Registrul Comun de Transparență al UE, înainte de a fi lansată noua versiune a Registrului. Important este şi faptul ca “unele state europene au înţeles să abordeze fenomenul de lobby la nivel normativ în mod explicit şi printr-un act special dedicat unor astfel de activităţi, încercând fie abordări holistice (care tratează în cadrul aceleiaşi legi şi transparenţa decizională a autorităţilor publice şi transparenţa activităţilor de lobby), dar nuanţate şi relativ constrângatoare, precum Polonia, fie abordări mai laxe, dar la care în final s-a renunţat tocmai din cauza faptului că experimentul nu s-a dovedit a fi de bun augur ori eficient (Ungaria)”, după cum menţionează acelaşi studiu.

“În România tentativele de reglementare a activității de lobby au apărut în contextul luptei împotriva corupției. (…) Ulterior, după aderarea României la UE, „valurile legislative” din 2008 și 2011 au pus accentul mai ales pe transparență în activitatea decizională a autorităților publice, reglementarea activităților de lobby nemaifigurând ca obiectiv distinct sau menționat expres.”

România nu are încă un act normativ unic dedicat în mod special activităţilor de lobby, dar “România nu este o excepţie pe harta ţărilor în care se face lobby, chiar dacă, acesta nu este reglementat”. Exemplele concrete care au “blocat” anumite iniţiative legislative naţionale ocupă o mare parte a studiului, chiar dacă nu sunt considerate de fi “lobby”. 

“Faţă de această abundenţă de acte normative din România, care toate pot viza activităţile de lobby, merită a fi amintită şi opţiunea alternativă, aceea a unui singur act normativ prin care să fie asigurată atât transparenţa decizională a autorităţilor publice, cât şi transparenţa intereselor, activităţilor şi actorilor relevanţi pentru lobby. Pe lângă exemplele oferite de Polonia şi Ungaria, care nu au fost încununate cu succesul scontat, exemplul Austriei poate fi unul demn de a fi luat în seamă”.

Autoreglementarea activităţii de lobby în România a fost realizată de către Asociaţia Registrul Român de Lobby, cu scopul de a contribui la popularizarea şi promovarea activităţii de lobby. Sistemul de autoreglementare iniţiat de această asociaţie cuprinde Codul de etică al practicienilor de lobby şi advocacy, Registrul de Transparenţă a activităţilor de lobby şi advocacy şi Comisia de supraveghere a Registrului de Transparenţă. Registrul de Transparenţă din România este o replică a Registrului de Transparenţă comun al Parlamentului European şi al Comisiei Europene.

Asociaţia Registrul Român de Lobby are doar 12 membri cu drepturi depline şi 3 membri susţinători, iar Registrul de Transparenţă al Activităţilor de Lobby şi Advocacy nu depăşeşte 50 de înregistrări, persoane fizice, firme, organizaţii nonguvernamentale, camere de comerţ, sindicate sau patronate.

Până în prezent, concluziile studiului şi starea de fapt demonstrează că “argumentele contra reglementării lobby-ului în România “au fost mult mai numeroase, scoţând în evidenţă faptul că o lege a lobby-ului ar putea face mai mult rău decât bine (a se vedea experienţa ungară sau poloneză) întrucât procesul legislativ este relativ precar, iar ambiguităţile şi confuziile induse ar putea crea probleme adiţionale mai degrabă decât să rezolve unele existente. Ca şi rezultat, România nu are încă un act normativ specific care să reflementeze activitatea de lobby.

Dan LUCA / Bruxelles