luni, 1 iunie 2015

Bonjuriștii sau despre Diaspora româneascã

Părăsirea țării în căutarea unui loc de muncă a generat multiple schimbări în societatea și economia românească în ultimii ani, aprecia Gheorghe Băcanu, într-un material Capital. Trecând peste consecinţele acestui fenomen, care este normal să aibă atât părţi pozitive, cât şi negative, Băcanu lansa câteva întrebări în legătură cu revenirea în țară a românilor plecați la muncă.

“Vor genera în societatea românească schimbări profunde? Vor aduce în țară modelul cultural din statele unde au lucrat? Ce model de management va fi învingător? Cel latin, cel anglo-saxon, cel nordic sau cel german? Vor aduce atitudinea față de muncă din țara respectivă sau se vor readapta la modelul dâmbovițean?”

La fel de interesantă este analogia cu perioada exodului românilor spre vest, în secolul XIX. “Societatea românească de atunci, aflată în criză, a sperat că „Bonjuriștii“ vor fi un factor reformator. Acum, la aproape  două secole distanță, așteptările noastre se leagă de acești  concetățeni care au avut curajul să-și ia destinul în propriile mâini. Ei sunt speranța noastră și, totodată, alternativa la modelul mioritic de management. Pentru a se produce schimbarea e, însă, nevoie de o masă critică de oameni care o doresc și pot contribui la realizarea ei”.

Important este însă să găsim modalităţile eficiente prin care cei plecaţi pot să fie “repatriaţi”, dar să nu uităm că, inclusiv din afara graniţelor ţării, Diaspora română poate întreţine cu patria mamă o relaţie de tip “win-win”. Nu putem persista în greşeala majoră de a considera că există “două Românii”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu