Am
continuat seria intervenţiilor în Convorbiri
Europene cu un material în care am insistat pe relaţia Elveţiei cu Uniunea
Europeană. Elveţia, o ţară care, deşi poziţionată în centrul Europei, continuă
să rămână în afara UE, susţinând că se gestionează mult mai bine independent de
“regulile” blocului comunitar.
Puteţi
citi mai jos articolul integral:
........................
Este
interesant de urmărit care este poziţia Elveţiei în relaţiile externe, şi în
special cu Uniunea Europeană, confederaţia Elveţiană având o lungă istorie de
neutralitate armată, deşi are politică externă activă şi este frecvent
implicată în procesele de pace din toată lumea. Şi tot aici trebuie amintite
ajutoarele financiare din partea Elveţiei către 13 state membre ale UE care au
aderat în perioada 2004–13 la UE, deci şi României. Sprijinul Elveţiei vizează
reducerea disparităților economice și sociale existente între statele europene.
În
inima Europei, găzduind al doilea birou al ONU, membru fondator al Asociaţiei
Europene a Liberului Schimb, şi parte a Spaţiul Schengen, totuşi Elveţia rămâne
în afara Uniunii Europene, şi a Spaţiului Economic European.
La
întrebarea de ce nu este încă Elveţia membră a Uniunii Europene, încearcă mulţi
specialişti să găsească răspunsuri. Elveţia rămânând un paradox – de la
sfârșitul celui de-al doilea război mondial și până în anii ’80, obiectivul
Confederației Elvețiene pare să fi fost evitarea aderării la UE, dar păstrarea
totodată a celor mai bune relații cu această organizație. Andeas Gross, om
politic şi universitar elveţian, explica recent de ce Elveţia nu este încă în
Europa: „Motivul este istoria. Europa a trecut peste trei războaie. Elveţia a
supravieţuit singură. Europa şi ceilaţi au eşuat, tot singuri. De aceea am
învăţat că trebuie să cooperăm pentru a ne proteja. În momentul acesta Elveţia
crede ca poate face totul singură”.
Foarte
interesant, René Schwok, profesor de științe politice la Universitatea din
Geneva, aprecia în cartea sa din 2006, “Elveția – Uniunea Europeană: aderarea
imposibilă?”, că de fapt asistăm la o “satelitizare” a Elveției. În Elveția,
cetăţenii se pot pronunța asupra deciziilor luate la toate nivelurile politice
ale țării: federal, cantonal și comunal. Dacă 50.000 de cetățeni elvețieni nu
sunt de acord cu o lege, se organizează un referendum în acest sens. Trebuie să
fim conştienţi că, aderând la Uniunea Europeană, Elveția ar trebui automat să
transfere anumite competențe legislative la nivel comunitar și ar trebui să se
angajeze să nu le aplice pe celelalte dacă ele ar intra în contradicție cu
dreptul comunitar, situaţie destul de complicată. Democrația directă ar
constitui astfel unul dintre principalele obstacole în calea aderării.
René Schwok este de părere că însă, “cu cât Elveția se apropie de UE prin
acorduri bilaterale, cu atât perspectiva unei aderări pare a se îndepărta”.
Aderarea
la Uniunea Europeană ar însemna transformări semnificative în Elveţia şi la
nivel economic, mult mai multe şi mai profunde decât cele legate de sistemul
bancar şi confidenţialitatea clienţilor. La cât de reticentă a fost această
ţară de-a lungul istoriei nu cred că s-ar putea ajunge prea curând la discuţii legate
de înlocuirea francului elveţian cu euro.
Am
vizitat Elveţia în 2013, şi am constatat că pentru elveţieni, Uniunea Europeană
este ceva vag, foarte îndepărtat. Nu prea văd să fie un subiect la ordinea
zilei, având în vedere calitatea vieţii de la ei de acasă. Parcă totuşi cineva
îşi amintea că există un Parlament European la Bruxelles şi că i-ar face
plăcere ca turist să-l viziteze. Doar ca turist…
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu