Brexitul are
implicaţii enorme asupra UE, atât la nivel economic, cât şi politic. Brexitul a
trezit un mare interes în a întelege statutul de membru al Uniunii Europene.
Acesta este contextul
în care în primãvara anului 2017, actualul preşedinte al Comisiei Europene
lansa o dezbatere privind viitorul UE, prezentând 5 scenarii posibile pentru Europa. Iar urmãtorul moment marcant
al acestui exerciţiu se deruleazã sub Preşedinţia româneascã a UE. Este vorba
de Summit-ul Future EU de la Sibiu din 9 mai 2019.
Câteva
considerente pe acest subiect:
Ø Procesul
Future EU nu trebuie confundat cu alegerile pentru Parlamentul European de anul
viitor, dar este important ca anumite teme sã fie prezente în dezbaterile din
campania electoralã;
Ø
Discuţia
despre Future EU nu este nouã. În perioada 2002-2003 s-a derulat Convenţia
Europeanã care a propus o constituţie europeanã. Proiectul a fost prea ambiţios
şi respins prin faimoasele consultãri din Franţa şi Olanda. S-a ajuns totuşi la
un compromis, prezentul Tratat de la Lisabona, cel care guverneazã actuala
ordine europeanã.
Ø
Preşedintele
Franţei a lansat iniţiativa cetãţenilor, iar rezultatele au fost prezentate recent Guvernului Francez. Se pare cã este un document care
se va afla pe masa liderilor europeni la Summit-ul European de la mijloc de
decembrie 2018.
Ø Acum 5 ani, într-o conversaţie cu Étienne Davignon despre viitorul UE acesta argumenta: “trebuie să
existe schimbări instituţionale pentru ca statele membre să respecte
obiectivele lor morale faţă de UE”. Şi adauga apoi “Convenţia Europeană de acum
10 ani s-a organizat pe fond de progres, nu sub presiunea crizei. Acum
UE este de câţiva ani în criză, iar datele problemei se schimbă.”
Ø La
începutul anului 2013 am coordonat un
proiect pe tema România şi viitorului UE. Diferitele forme de euroscepticism
care s-au dezvoltat în ultima vreme în Europa au un impact asupra procesului de
reformă a instituţiilor europene. Studiul de 24 de pagini, provenit din
dezbaterea de la Cluj, se poate accesa
online. În mai 2013, la Bruxelles, concluzia
de bazã a fost: “Istoria ne-a învăţat că orice structură începe să se
autodistrugă în momentul în care ea devine inutilă şi devine inutilă în
momentul în care nu mai poate aborda probleme noi. Mai devreme sau mai târziu
şi UE, şi instituţiile sale, vor veni cu răspunsuri la problemele din prezent,
care vor genera la rândul lor noi întrebări.”
Ø Recent,
la Bruxelles, Vasile
Puscas preciza: “Trebuie sã vorbim despre o integrare permanentã, de
duratã; Criza UE a început la nivel instituţional în 2005 cu
neratificarea constituţiei europene; E greu sã ai încredere în actualii
lideri europeni, cei care au respins tratatul constituţional din 2005 – generaţia
politicã Erasmus e viitorul.”
Ø
Contextul
alegerilor europene de anul viitor pune pe jar pieţele financiare. În opinia
experţilor, 2019 este monitorizat puternic, pentru prima datã fiind menţionatã
legatura clarã dintre componenţa Parlamentului European şi Piaţã.
Ø Trebuie sã existe o dezbatere realistã despre
arhitectura instituţionalã europeanã. Un
Parlament European cu douã camere, asemãnãtor ca structurã cu cel din ţãrile membre,
dar şi cu cel american, parcã este mai uşor de prezentat cetãţenilor europeni,
decât un triunghi de genul Parlament – Consiliu - Comisie. Avem “Camera
aleşilor direcţi” (Camera Inferioarã / Camera Deputaţilor), adicã
europarlamentarii de astãzi şi mai avem “Camera ţãrilor membre” (Camera
Superioarã, cu numãr clar de voturi, din algoritmul decizional existent), adicã Consiliul
de astãzi. Iar Comisia Europeanã devine ceea ce este de fapt, Guvernul
European. Ideea nu îmi aparţine, a fost prezentatã în 2014 de
cãtre Viviane
Reding, pe atunci Vicepreşedintele Comisiei Europene.
Ø
Ce
facem cu douã instituţii europene care îşi cautã de ani buni identitatea? Mã
refer la Comitetul Regiunilor şi la Comitetul Economic şi Social? Nu cred cã
activitatea acestora deranjeazã, ci dificultatea de a înţelege impactul
acestora în mecanismul legislativ european. Propun o idee nouã şi aceea ca
preşedinţii acestor douã instituţii, trecuţi deja prin focul alegerilor, sã
devinã comisari europeni precum cei desemnaţi de ţãrile membre. Îi putem numi
chiar “comisari transnaţionali”, cã tot am vehiculat acest termen. De ce nu
chiar o comasare a poziţiei de comisar european pentru politica regionalã cu
cea a președintelui Comitetului Regiunilor? Avem un exemplu relativ
recent, pozitiv ca rezultat, în domeniul politicii externe a UE. Federica
Mogherini este acum vocea unicã pentru UE, dar înainte de Tratatul de la
Lisabona vorbeam de Javier Solana (Consiliu) şi Benita Ferrero-Waldner
(Comisie). Iar “la comasare” presedintele Comitetului Economic si Social poate
sã preia chiar portofoliul de Ocuparea Forţei de Muncã şi Afaceri Sociale.
Ø În politica europeanã întâlnim un fenomen asemãnãtor
procedeului matematic de "adunare a doi vectori". Concret, avem vectorul Juncker pe axa OX și
vectorul Macron pe coordonatele OY. Rezultatul dorit este o adâncire și o
extindere simultanã a zonei euro… Şi sã nu fim naivi… totul
este coordonat de ecosistemul politic de la Berlin, prin vectorii de comunicare
UE și Franţa… Guvernul German va avea ca prioritate consolidarea zonei euro.
Indirect avem şi rãspunsul la Uniunea Europeanã cu douã viteze: Nucleul dur, al
ţãrilor care au aderat la euro şi celelalte… De aici şi miza aderãrii rapide la
eurozonã.
Ø Corporaţiile
au un rol enorm în a clãdi sistemul comunitar. Nu doar crearea locurilor de
muncã, atât de necesare cetãţenilor europeni, dar mai ales implicarea în marile
proiecte integratoare. Piaţa internã europeanã şi mai apoi lansarea monedei
comune euro s-a realizat cu ajutorul sectorului privat. Paradoxal însã, liderii politici au încercat prin 2002-2005
proiectul constituţiei europene, fãrã a implica business-ul european. Rezultat
– zero barat! Discutând recent cu reprezentanţii multinaţionalelor la Bruxelles
aceştia sunt puşi în faţa unei dileme de poziţionare. “Iubim piaţa internã, dar
e greu sã ieşim cu un mesaj pro-european în campania electoralã de anul viitor.
La nivel de corporaţii Comisia Europeanã, în special, este vãzutã ca o mânã
feroce care impune nonstop noi norme legislative. În acest context existã o
repulsie faţã de instituţiile europene…”
Ø Dacã
privim din punct de vedere geo-politic o Uniune Europeanã care încorporeazã
Balcanii şi ţãri precum Ucraina e mai puternicã decât actuala formã, mai ales
dupã Brexit. Existã o
oportunitate istoricã de a reuni continental european sub umbrela Uniunii
Europene, asemãnãtor cu Momentul
european 1991. Dacã nu, aceste ţãri vor intra în sfere de influenţã
diferite, precum Rusia sau China. Putem sa gandim o Uniune
Europeana de 35
de ţãri în 2040? Ne îndreptãm spre o Uniune Europeana cu douã viteze.
Nucleul dur, aproximativ 20-22 ţãri, cu buget comun şi restul. Uniunea
Europeanã va lua treptat locul Consiliului Europei de la Strasbourg… Iar în
Consiliul Europei avem 47 de ţãri...
Ø
Future EU trebuie sã fie un proces inclusiv,
adicã sã avem la masa de discuţii şi ţãrile în negociere de aderare la UE. Mã refer la Serbia, Muntenegru… Aşa s-a întâmplat şi în
timpul Convenţie Europene din 2003…
Ø
Comisia
Europeanã trebuie sã aloce resursa necesarã proiectului Future EU, aşa cum a
reusit sã creeze o adevaratã echipã Brexit. Poate chiar aceea echipã sã se
transforme la sfârşit de martie 2019 în echipa Future EU a Secretariatului
General.
Ø
Contextul
contidian este incredibil: Merkel este pe val în Germania, dupã ce protejata sa
a câştigat presedinţia CDU; Macron are parte de cea mai mare crizã a mandatului
sãu şi chiar pe axul direct al calitãţii vieţii în Franţa; se avanseazã bine cu
proiectul bugetului euro; exinderarea UE este un subiect complex, nici mãcar
comisarul european pentru extindere nu îl mai menţioneazã…
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu