Cine mai crede în multilateralism?

Ø  În actualul context european, cu un Brexit care se umflã precum o bãşicã, nu trebuie sã ne mai surprindã semnarea unui tratat bilateral între Franţa şi Germania. Chiar în prima zi a acestui an explicam cum gândesc cele douã mari puteri europene: “Franţa are nevoie de Germania şi Germania are nevoie de Franţa. Doar împreunã se poate redresa industria francezã, iar proiectul campionilor europeni (industriali) e mãnuşa perfectã pentru un Emmanuel Macron sub mare presiune internã. Iar Franţa poate sã preia liniştitã conducerea apãrãrii europene dupã plecarea britanicilor…” Despre Germania se ştie încã de ani buni: “Deşi instituţiile europene îşi au sediul la Bruxelles, tot mai multe decizii importante pentru viitorul comunităţii se lansează de la Berlin. Toate acestea, în contexul crizei economice, în care Merkel are un cuvînt greu de spus, transformînd-o astfel pe doamna cancelar, de departe, în cel mai important lider de la masa discuţiilor.”

Ø  Dacã se mai îndoia cineva cã Uniunea Europeanã se îndreaptã spre o structurã cu mai multe viteze, aveţi acum confirmarea. Tratatul de la Aachen aratã cã existã ţãri europene care doresc o accelerare a integrãrii europene pe anumite paliere. Sã nu uitãm cã avem şi Summit-ul de la Sibiu, în vreo 100 de zile, care va demara oficial procesul de stratificare europeanã, iar proiectul bugetului euro este o linie roşie care trebuie avutã în vedere. Câteva predicţii despre acest subiect prezentasem încã din 2013. Deci, repunem pe tapet aderarea României la zona euro pânã în 2024 sau nu dorim sã fim în nucleul dur european?

Ø  Mai funcţioneazã multilateralismul sau totul se reduce la discuţii şi acorduri bilaterale? Comisarul european Canete preciza recent cã la COP22 de la Paris i-a fost fricã de blocajul acordului de cãtre Nicaragua. Foarte dificil e sã avansãm în negocieri dacã trebuie sã avem unanimitate. La Organizaţia Mondialã a Comerţului nici nu mai ştim ce se întâmplã. De vreo 15-20 de ani, la nivel mondial, ne axãm doar pe acorduri bilaterale, şi le zicem tratatul comercial UE cu SUA, cu Canada, cu Singapore, etc. Chiar şi proiectul european pierde din vitezã datoritã legii unanimitãţii celor 28 pe anumite sectoare. Pendulãm între bilateral, majoritar şi unanim…

Ø  Recent, la Bruxelles, Vasile Puscas preciza: “Trebuie sã vorbim despre o integrare permanentã, de duratã;  Criza UE a început la nivel instituţional în 2005 cu neratificarea constituţiei europene;  E greu sã ai încredere în actualii lideri europeni, cei care au respins tratatul constituţional din 2005 – generaţia politicã Erasmus e viitorul.” Germania a înţeles asta şi la nivel european îl aruncã în luptã pe Manfred Weber. Iar pentru ca mesajul sã fie şi mai clar, îl linşeazã public pe Elmar Brok, brad incontestabil al creştin-democraţilor germani din Parlamentul European.

Ø  Nu pot sã închei aceastã analizã fãrã a felicita Universitatea clujeanã pentru cei 100 de ani de la înfiinţare. Nu doar academicul a împlinit centenarul. Clubul sportiv “U” Cluj, la care am avut onoarea sã joc handbal pentru câteva sezoane, este de 100! Ce an minunt a fost 1919! Gaudeamus igitur!

Dan LUCA / Bruxelles