Ø Se
creazã o narativã periculoasã din cauza anului electoral 2019. Forţele pro-europene
promit marea cu sarea în eventualitatea unei victorii în scrutinul din mai
2019. E greu însã sã aduci o schimbare rapidã la nivel european, iar riscul
unei erodãri poate duce la un dezastru în 2-3 ani. Promisiunile forţate produc
schimbarea majoritãţii în legislativul european, chiar înainte de alegerile din
2024. Acest posibil scenariu îl prezentasem
în octombrie 2018. Cetãţenii nu trebuie câştigaţi cu slogane în limbaj de
lemn, iar populismul – chiar şi el pro-european – nu ajutã proiectul comunitar.
Ø Câteva
idei despre anumite fenomene sociale apãrute în ultimele sãptãmâni. Apariţia în
spaţiul public a unor grupuri apolitice, dar cu impact politic enorm,
dinamizeazã agenda publicã în unele ţãri europene. E greu sã combaţi cetãţenii
neînregimentaţi politic, elevii de liceu sau chiar tinerii în general. Dupã ce
pânã acum vreo 3 luni aveam scenarii despre o eventualã macronizare
a Parlamentului European, tot din Franţa vine mişcarea “Vestelor galbene”.
E revoluţie? E revanşa lui Mélanchon de care ziceam
acum un an? Tot în acest context este de evidenţiat particularitatea protestului
elevilor de liceu din Bruxelles. Ei promit o mişcare de stradã sãptãmânalã
pentru salvarea planetei, protestând deschis împotriva unei clase politice
belgiene inerte… Îmi amintesc cu multã simpatie de eforturile tinerilor
britanici pentru impiedicarea Brexit-ului. Pãcat cã impactul nu a fost cel
dorit, dar aceste exteriorizãri conteazã.
Ø Puţini
erau aceea care acum 10 ani apreciau forma deschisã prin care îndemnam Comisia
Europeanã sã treacã prin alegeri europene. Şi asta nu doar la nivel de preşedinte, ci pentru fiecare comisar
european… Îmi place modul transparent şi pragmatic
prin care Corina
Creţu “se aruncã” în alegerile europene. Ce va urma? Daca Pro România va
avea aleşi în Parlamentul European, comisarul european va demisiona şi prelua
mandatul de eurodeputat. Asta lasã loc României sã propunã un nou comisar
european, cel mai probabil pe acelaşi portofoliu. Pronosticul meu: Rovana Plumb
va deveni comisar european în iulie 2019.
Ø Pe
aceeaşi linie, mult succes comisarului european Sefcovici
în a deveni Preşedintele Slovaciei. Acum 10 ani, Dalia Grybauskaitė a reuşit
acest pariu, fiind şi acum Preşedintele
Lituaniei.
Ø Povestea
Brexit continuã spre exasperarea celor care doresc certitudini. Îmi menţin
opinia, prezentatã
public acum 4 luni, despre un (imposibil) acord Brexit: “Brexitul este un
subiect care acapareazã agenda publicã şi permiteţi-mi un pronostic hazardat.
Deşi conceperea unui acord de ieşire a Marii Britanii din UE este o negociere
juridicã, este prea “expus”, devenind un instrument politic. Capitalul politic
este enorm pentru taberele implicate. Avem cel puţin douã grupuri la nivelul
Conservatorilor britanici, care fac din guvernare un balet riscant. Mai avem
opoziţia, Laburiştii, care “o joacã”. În plus avem tot felul de presiuni
europene… S-a ajuns la ceva de genul negocierii TTIP (Tratatului Comercial
între UE şi Statele Unite). Vizibil şi imposibil de înţeles de public,
abandonat de lideri din cauza “presiunii”. Şi zic eu acum… E imposibil sã avem
un acord Brexit care sã aducã linişte parţilor implicate şi care sã treacã apoi
prin ratificãri instituţionale. Asta nu înseamnã cã echipa Barnier deruleazã un
exerciţiu fãrã sens. Concluziile se vor înşuruba rapid în parteneriate
sectoriale, tehnice, fãrã vizibilitate. Ceva de genul liniştitului Tratat
Comercial UE-Japonia… Vom avea de fapt o situaţie paradoxalã, fãrã acord
Brexit, dar cu multe mini-acorduri, care cu siguranţã nu le vom numi acorduri
pentru a nu deranja sferele politico-cetãţeneşti…”.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu