Macron şi Conferinţa pentru Europa

Vã mai amintiţi de “Momentul 1991”?  Atunci liderii europeni (din Vest, desigur) se întrebau în ce direcţie sã meargã Europa. S-a decis deschiderea spre Est, şi au urmat, treptat, aderãrile la uniune a fostelor ţãri comuniste… Merci Monsieur Mitterrand! Danke, Herr Kohl!

De ce actualii conducãtori europeni nu pot sã emitã (încã) pretenţii de lideri?

Emmanuel Macron are o problemã enormã. Ales triumfal în 2017, cu un discurs pro-european, îşi trãieşte acum realitatea complexã: un preşedinte liberal într-o “ţarã de Stânga”, cu doi vulpoi care stau la pândã pentru blocarea realegerii sale în 2022 (Marine Le Pen şi Jean-Luc Mélenchon), cu un parteneriat franco-german la nivel european mai mult de imagine decât de consistenţã, cu o industrie care aşteaptã încã digitalizarea realã, cu un profil energetic ancorat la greu în energia nuclearã. Iar peste toate mai sunt şi probleme în a numi un comisar european francez care sa dea drumul industriei aparãrii în UE…

Îmi place Macron, dar trebuie sã schimbe ceva. Dacã el gãseşte în ţãrile din Balcani problema dezvoltãrii europene actuale e nevoie de o reevaluare a situaţiei.

Raspunsul la naţionalism, nu este mai mult naţionalism, ci o nouã viziune. În martie 2019, preşedintele francez propunea ca în 2020 sã se organizeze o Conferinţã pentru Europa, cu scopul de a reinventa proiectul politic european.  Aceastã iniţiativã se regãseşte în programul de guvernare propus de preşedinta Ursula von der Leyen, fiind deja alocatã comisarei Dubravka Suica responsabilitatea în a dezvolta subiectul. Perfect! Transformaţi Conferinţã pentru Europa într-o dezbatere inclusivã. Nu doar cele 27 de ţãri trebuie invitate, ci şi cele în curs de negociere precum Serbia sau Muntenegru. Iar pentru a da un mesaj clar trebuie chemate şi Macedonia de Nord şi Albania la dezbateri, pe picior de egalitate cu celelalte ţãri europene.

S-a realizat acest mecanism cu prilejul Convenţiei Europene de la începutul anilor 2000, de ce sã nu repetãm procedura din nou. Asta desigur dacã dorim cu adevãrat sã locuim împreunã în UE.

Pentru Franţa, dosarul african este mai strategic decât pare la prima vedere. Africa este continentul care aşteaptã o apropiere de Europa, dar nu în cadrul unei politici de Dezvoltare, ci prin lansarea unui adevãrat Plan Marshall pentru Africa, aşa cum recent au menţionat unii politicieni. Politica de apãrare a UE trebuie dezvoltatã şi extinsã chiar şi la continentul african. 

Sã privim acum retrospectiv la Uniunea Europeanã. Construcţia recentã, începutã doar în anii ’50, are rezultate bune. Proiectul îndraznet al reunificãrii europene pornit în 1989 a fost încununat de succes. Pierderea teritoriului britanic nu poate sã bucure, iar pentru a face faţã cu succes globalizãrii extinderea UE trebuie sã continue spre Balcanii de Vest si, de ce nu, spre Est dacã se poate. Uniunea Europeanã are şansa istoricã de a îşi extinde influeţa şi spre alte teritorii, consolidându-şi rolul de putere mondialã. 

Dan LUCA / Bruxelles