Alegerile primare Vs. Spitzenkandidaten

Alegerile europene de anul viitor dinamizează spațiul public, încă de acum apărând particularități noi față de precedentele campanii electorale.

 

Este interesant cum, acum, profitându-se de complexitatea proiectului european, instrumente noi sunt folosite de cãtre unii politicieni pentru a manipula, totul în numele democrației.

 

Spitzenkandidaten, un cuvânt care este mai faimos la Bruxelles decât în Germania, este cheia pentru a înțelege situația actuală. Se vorbește deschis, despre nevoia ca cel care va câștiga Spitzenkandidaten să fie viitorul președinte al Comisiei Europene. În principal ideea nu este rea, dar detaliile schimbă fundamental problematica.

 

După alegerile europene din 2009, la nivelul Stângii Europene, învinsă, s-a tras un semnal pentru a suprapune peste manifestele politice și posibile nume de lideri europeni. Inspirația alegerilor americane a fost rapid însușită și am vorbit despre alegerile primare europene. Discutasem atunci, încă din 2010, despre un posibl calendar al alegerilor primare europene care să preceadă mare confruntare europeană din 2014. Nimeni nu vorbea atunci depre Spitzenkandidaten ca și soluție pentru a conecta mai bine cetățeanul europen de alegeri.

 

Premiera s-a concretizat, iar în 2014 a fost ceva nou, care a dus la alegerea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De fapt mecanismul a fost în două părți, puțin înțeles chiar și acum de către public. Au fost alegeri primare europene la nivelul a 5 partide politice europene, iar apoi cei aleși s-au confruntat deschis în câteva dezbateri televizare. Dacă confruntãrile – recunoscute ca și miezul Spitzenkandidaten – au fost de succes, alegerile primare au fost modeste ca impact și reprezentativitate. Dar a fost un început apreciabil.

 

Conștienți de aceste performanțe, partidele politice europene au analizat potențialul acestui mecanism și au decis să îl repete pentru alegerile din 2019. Totuși, primele semnale de slăbiciune au venit în 2016, când într-o conferință publică pe care a organizat-o EURACTIV, problemele de finanțare semnalate prevesteau ceea ce a urmat.

 

Iar anul 2019 a confirmat lipsa cu desăvârșire a alegerilor primare la nivelul partidelor europene. Mult mai slabe chiar și ca cele din 2014, deși existau acum patentele practice pentru succes. Pentru cine mai pretinde contrariul vreau să le amintesc că alegerile din congrese nu sunt clasificate precum alegeri primare. De menționat că evenimentele de Spitzenkandidaten s-au derulat în 2019 asemãnãtor cu cele din 2014.

 

Chiar dacă am sprijinit încă din 2009 procedura alegerilor primare europene și conectarea cu alegerea președintelui executivului european, am subliniat că prin lipsa alegerilor primare procedura de Spitzenkandidaten a anului 2019 nu are nici o valoare. Este precum un pom fără rădăcinã. Ursula von der Leyen a fost o surpriză doar pentru unii, dar a fost o alegere logică și democratică.

 

Având în vedere diverse variabile și analizând  echişierele politice din capitalele europene, am anunțat încă de anul trecut că nu există nici o șansă pentru Spitzenkandidaten din următoarele 12 luni să influențeze alegerea viitorului președinte al Comisiei Europene în 2024.

 

Întăresc această afirmație cu un nou enunţ. Este prea târziu acum pentru a avea alegeri primare europene la nivelul partidelor politice europene. Conform unei analize, șansa era să înceapă pregătirile în anul 2021.

 

Continentul european are capacitatea de a gãzdui alegeri primare la nivelul partidelor politice. Au demonstrat-o mari democrații precum Franța și Italia, în câteva rânduri chiar. E greu la nivel pan-european? Desigur! Dar trebuie încercat.

 

Cele prezentate vin să confirme că totuși alegerile de anul viitor sunt așteptate cu mare interes. Sugerez însă, celor interesați de viitorul Uniunii Europene, să perceapă totuși diferența între alegerile primare și Spitzenkandidaten. Acești termeni inundă deja sfera publică, iar confuziile pot să provoace frustari nedorite.

 

Dan LUCA / Bruxelles