Alegerile europene de anul viitor dinamizează spațiul public, încă de acum apărând particularități noi față de precedentele campanii electorale.
Este
interesant cum, acum, profitându-se de complexitatea proiectului european,
instrumente noi sunt folosite de cãtre unii politicieni pentru a manipula,
totul în numele democrației.
Spitzenkandidaten,
un cuvânt care este mai faimos la Bruxelles decât în Germania, este cheia
pentru a înțelege situația actuală. Se vorbește deschis, despre nevoia ca cel
care va câștiga Spitzenkandidaten să fie viitorul președinte al Comisiei
Europene. În principal ideea nu este rea, dar detaliile schimbă fundamental
problematica.
După
alegerile europene din 2009, la nivelul Stângii Europene, învinsă, s-a tras un
semnal pentru a suprapune peste manifestele politice și posibile nume de lideri
europeni. Inspirația alegerilor americane a fost rapid însușită și am vorbit
despre alegerile primare europene. Discutasem atunci, încă din 2010, despre un posibl calendar
al alegerilor primare europene care să preceadă mare confruntare europeană din
2014. Nimeni nu vorbea atunci depre Spitzenkandidaten ca și soluție pentru
a conecta mai bine cetățeanul europen de alegeri.
Premiera s-a concretizat, iar
în 2014 a fost ceva nou, care a dus
la alegerea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De fapt
mecanismul a fost în două părți, puțin înțeles chiar și acum de către public. Au fost alegeri primare
europene la nivelul a 5 partide politice europene, iar apoi cei aleși s-au
confruntat deschis în câteva dezbateri televizare. Dacă confruntãrile –
recunoscute ca și miezul Spitzenkandidaten – au fost de succes, alegerile
primare au fost modeste ca impact și reprezentativitate. Dar a fost un început
apreciabil.
Conștienți
de aceste performanțe, partidele politice europene au analizat potențialul
acestui mecanism și au decis să îl repete pentru alegerile din 2019. Totuși,
primele semnale de slăbiciune au venit în 2016, când într-o conferință
publică pe care a organizat-o EURACTIV, problemele de finanțare semnalate
prevesteau ceea ce a urmat.
Iar anul 2019 a confirmat
lipsa cu desăvârșire a alegerilor primare la nivelul partidelor europene. Mult
mai slabe chiar și ca cele din 2014, deși existau acum patentele practice
pentru succes. Pentru cine mai pretinde contrariul vreau să le amintesc că alegerile
din congrese nu sunt clasificate precum alegeri primare. De menționat că
evenimentele de Spitzenkandidaten s-au derulat în 2019 asemãnãtor cu cele din
2014.
Chiar dacă am sprijinit încă
din 2009 procedura alegerilor primare europene și conectarea cu alegerea
președintelui executivului european, am subliniat că prin lipsa alegerilor primare
procedura de Spitzenkandidaten a anului 2019 nu are nici o valoare. Este precum
un pom fără rădăcinã. Ursula von der Leyen a fost o surpriză doar pentru unii,
dar a fost o alegere logică și democratică.
Având în vedere diverse variabile
și analizând echişierele politice din capitalele europene, am anunțat
încă de anul trecut că nu există nici o șansă pentru Spitzenkandidaten din
următoarele 12 luni să influențeze alegerea viitorului președinte al Comisiei
Europene în 2024.
Întăresc această afirmație cu un nou enunţ. Este prea târziu acum pentru a avea alegeri
primare europene la nivelul partidelor politice europene. Conform unei analize, șansa era să înceapă pregătirile în anul 2021.
Continentul european are
capacitatea de a gãzdui alegeri primare la nivelul partidelor politice. Au demonstrat-o mari democrații precum Franța și Italia, în câteva rânduri chiar. E greu la nivel
pan-european? Desigur! Dar trebuie încercat.
Cele prezentate vin să
confirme că totuși alegerile de anul viitor sunt așteptate cu mare interes.
Sugerez însă, celor interesați de viitorul Uniunii Europene, să perceapă totuși
diferența între alegerile primare și Spitzenkandidaten. Acești termeni inundă
deja sfera publică, iar confuziile pot să provoace frustari nedorite.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu