luni, 18 septembrie 2023

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Handbal la Cluj”


Trecut, prezent și mai ales idei pentru dezvoltarea acestui sport la Cluj împreună cu autoritățile locale. Toate acestea în editorialul meu de suflet semnat astăzi în Ziarul Făclia.

 

---


Scriu acest editorial și pentru a salut
a revenirea pe prima scenă a echipei de handbal masculin de la U Cluj. Bravo jucãtorilor şi conducãtorilor! Am avut onoarea, acum mai bine de 30 de ani, să împart vestiarul cu marile glorii ale handbalului clujean, iar acea perioadã a devenit un reper al vieții mele.


Chiar dacă România are 4 titluri mondiale la handbal masculin, ultimul ob
ţinut în 1974, mediatizarea care prezintă handbalul ca sportul nostru național e puțin exagerată. În primul rând fiindcă, așa cum este în majoritatea țărilor europene, toate sporturile sunt în umbra fotbalului. Scopul acestei discuții nu este însã în a blama sportul rege, ci din contra, de a învață lucrurile bune și de a le aplica în alte ramuri dacă este cazul.


Dacă localizăm handbalul la nivelul clujean avem două dimensiuni fundamentale, în care paradoxal autoritățile locale se pot implic
a cu adevărat. Voi începe cu mai puțin spectaculosul palier al handbalului pentru tineri. În anii '80, când aveam și eu vârsta junioratului, erau practic două motoare care animau acest sport. Era Clubul Sportiv Școlar “Viitorul”, care avea antrenori plătiți și acces la sălile de sport din municipiu. Da, la vârstă de 10 ani aveam 3 antrenamente pe săptămânã. Nu era ușor, fiincă nu era acces permanent la săli, iar unii mai aveam și școală după-amiazã. Soluția se găsea și aveam întâlnirile la ora 7.30 dimineaţa. Ceea ce era important era proximitatea, sala școlii era pentru toți elevii la doar câteva sute de metri de casă. De aici o primã ideea de luat în considerare, și credeți-mă dacă este îndeplinită părinții își vor aduce din nou copiii la handbal. E nevoie de o evaluare a sălilor de sport la nivel de cartiere, iar la fiecare salã să existe un antrenor cu cel puțin o grupã. Organizat totul la nivel de municipiu pentru optimizarea capacității logistice, dar și a resursei umane de antrenori. Apropo, avem sute de foști hanbalisti la Cluj care pot să ajute cel puțin ca antrenori dacă sunt solicitați.


Al doilea motor de dezvoltare juvenilă este competiția. În fiecare week end tinerii trebuie să joace, să se organizeze competiții, chiar sub forma unui campionat municipal. Habdbalul este un sport de echipã, iar frumusețea s
a este competiția. Fără meciuri, fără adernalinã, fără emoție, nu se pot ține copiii în acest sport până la vârsta senioratului.


Nu căutați în arhive, Clujul nu a fost niciodată campion la handbal, iar aici baschetul și chiar voleiul sunt mai cu palmares. Asta nu înseamnă că orașul nu poate să creadă în acest sport. Investițiile în handbalul mare sunt consistente pe plan european, dar de bun sim
ţ. Vedem cum abordează CSM București, Rapid sau Dinamo acest segment. La fotbal e aproape imposibil să mai intri pe harta mare a echipelor de club, dar la handbal este altceva. Există posibilitatea ca un club să devină campion european în doar 5 ani de la lansarea unei strategii realiste, bine finanțate, în special de de la bugetul local.


O echipã de cotã europeană ar aduce o valore adăugată Clujului, cu impact pe diverse zone. Vom avea BT Arena plină la meciurile de handbal, vor veni la Cluj numele grele ale acestui sport. Tinerii vor veni să vadă handbal și vor începe să practice acest sport. Încă ceva, care să fim sinceri lipsește României hanbalistice contemporane. Vom putea relansa de la Cluj școala de handbal românesc cu obiectiv declarat de a conta din nou la medaliile europene sau mondiale.


Discutăm despre asta? Ne punem la o masă și clădim acest proiect benefic tuturor?

 

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu