Despre neutralitatea Republicii Moldova în editorialul semnat astăzi în Făclia.
---
A scrie editoriale e un lucru
fantastic. Poți să lansezi idei, dar și să explici teorii, care de cele mai
multe ori sunt știute, dar imposibil de exprimat deschis în spaţiul public. Pentru astăzi am ales tema neutralității,
cu precădere cea de la nivelul Republicii Moldova. Sub deviza “noi suntem între
două mari blocuri, cel Vestic și cel rus”, Republica a bâjbâit de la
independența obținută în 1991 până în 2022. Cu un picior în nostalgia sovietică
și cu altul în bunãstarea UE, cam așa a fost poziționarea “neutră” a Moldovei.
Zic asta fiindcă când “s-a dat dezlegare la cetățenia românească” a fost
înghesuială, dar în același timp alegerile la nivelul Statului Moldovean erau
câștigate de partidele pro-ruse.
Un expert de la Bruxelles îmi
explica recent ceva care pare acum evident. Ca țară mică, într-o lume
globalizată, nu poți să ai neutralitatea. Pe timp de pace, preiei automat
politica vecinilor, fără să ai nici un cuvânt de spus. Iar pe timp de război,
vecinul e nervos și intră peste tine când vrea el, fără să îi pese de
neutralitatea ta declarată sau nu.
Să încercăm să destructurăm acum
câteva teorii de actualitate. Prima, că dacă ai aparținut URSS-ului nu poți să
rupi definitiv cu Rusia. Greșit. Țările Baltice au reușit această procedura,
fiind cam de aceeași mărime ca Republica Moldova. Iar timpul le-a dat dreptate
că au ales bine. A doua, că dacă stai liniștit și nu cochetezi cu NATO, ai
pace. Iar greșit. Exemplul Ucrainei vine să confirme clar că securitatea ta
națională poate să fie zdrobită în acest context.
Să ne uităm și la case mai
mari. Războiul din Ucraina a fost exemplul concret în care Finlanda și Suedia
au văzut că neutralitatea nu e suficientă. Aici mai apare și o noțiune a
secolului pe care îl trăim. Nu poți să intri într-o alianța rapid, ceea ce
adversarul cunoaște. Deci trebuie puțină strategie și anticipație a
dezvoltărilor. România a stat în anticamera UE peste 10 ani, dacă considerăm
momentul Snagov 1995 ca și kilometru zero al aderării la UE, iar cu NATO cochetam
de mult timp pâna sã intrãm în 2004. Îmi amintesc și acum Summitul de la Madrid
din iulie 1997 când România nu a fost invitată să adere la NATO și drama
mediatică de atunci.
Iar ca să închei cu
neutralitatea, se pare că până şi “axioma de neutralitate Elveția˝, dorește să
între în sistemul vestic. Asta chiar că e de gândit pentru toți cei care mai
cred că neutralitatea e posibilă.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu