duminică, 1 iulie 2012

Dan LUCA – “on air” la Radio Cluj

Cu ocazia recentei vizite în ţară, am avut plăcerea să particip la o emisiune a Radio Cluj, pe tema – “Clujul văzut de la Bruxelles”. Am avut astfel prilejul să accentuez teme importante aflate sub lupa Bruxelles-ului, precum situaţia Greciei sau cea a tinerilor din statele europene.


În privinţa României la Bruxelles, trebuie înţeleasă importanţa lobby-ului pentru legislaţia europeană, cu accent pe acele teme ‘mărunte’, prea puţin mediatizate. România trebuie să treacă de starea de ‘asistat’ şi să fie mai dinamică. Trebuie să ne jucăm poziţia de a şaptea putere politica europeană, să calibrăm sistemul naţional la cel comunitar.

După cum spunea şi Anda Ghiran, specialist marketing în cadrul unei companii din domeniul energiei verzi, prezentă şi ea în studio, comunicarea este încă o problemă. Este importantă traducerea problemelor de pe agenda europeană pe înţelesul cetăţenilor, şi aici intervine şi rolul actorilor industriali, dar şi institutionali.

La nivelul UE sunt 4 milioane de joburi neocupate, este clar deficitul de competenţe – universităţile produc, însă nu sunt experţi pregătiţi pentru a ocupa aceste posturi. Şi aici cerinţa este dezvoltarea colaborării între sectorul privat şi cel academic.

În acelaşi context, Clujul trebuie să se deschidă, să fie un adevărat lider la nivel regional.

Mulţumesc încă o dată pentru invitaţie realizatorilor!

Dan LUCA / Bruxelles



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu