luni, 23 iulie 2012

Merkel. UE. Consultări naţionale


De unde asocierea de mai sus? Recent, cancelarul german a anunţat că voturile la alegerile federale de anul viitor din Germania vor fi legate de problemele europene şi aşteptările pe care le au cetăţenii de la Uniune.

Dezbaterile interne vor marca ca şi până acum viitorul Comunităţii, restul Europei depinzând de Berlin, ca şi capitală a unui stat european cu cea mai dezvoltată economie şi cu un cuvânt care cântăreşte mult în luarea deciziilor privind fondurile şi bugetele europene.

Susţinându-şi convingerile şi în candidatura pentru 2013, nu mă aştept la prea mari răsturnări de situaţie şi surprize în ceea ce priveşte Germania şi poziţia doamnei Merkel.

Dan LUCA / Bruxelles 

Niciun comentariu: