luni, 16 iulie 2012

Pro UE


În ciuda crizei care atrage la prima vedere tot mai mult euroscepticism, un studiu al think thank-ului  pro-european Notre Europe arată că jumătate dintre cetăţenii europeni susţin prezenţa statului de origine în cadrul comunităţii europene.

Analizând ultimii 25 de ani din punct de vedere al încrederii în UE, perioada se poate împărţi în mai multe etape - primii ani au fost marcaţi de un grad ridicat de încredere din partea populaţiei, culminând cu primavera lui 1991, dupa căderea zidului Berlinului. Următoarea decadă a înregistrat o cădere bruscă a încrederii, culminand cu anul 1997, iar apoi, în ultima perioadă graficul încrederii se prezintă cu variaţii extreme, în special începând cu 2008, anul apariţiei primelor probleme financiare.

În privinţa clasificării pe naţiuni, dintre statele vechi membre UE, recentul studiu arată că în Benelux, Irlanda şi Danemarca sunt cei mai mulţi euro-entuziaşti, în timp ce în Grecia, Italia, Portugalia şi Franţa au rămas ultimii cetăţeni pro-europeni.

Optimismul european a scăzut în ţările ce au aderat  în 2004, un declin înregistrându-se în Cehia, Ungaria, Slovenia şi Cipru, în timp ce, în contrast cu acestea, situându-se cetăţenii din Polonia, Slovacia şi Estonia, părerea rămânând neschimbată pentru lituanieni şi cei din Malta.

În ţările nou-intrate în UE, Bulgaria şi România, sentimental pro-european a rămas puternic, arată acelaşi studiu.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: