Autorităţile
turce au anunţat că linia
de mare viteză dintre Ankara şi Istanbul va fi inaugurată pe 11 iulie.
Astfel, distanţa de 530 km dintre cele două localităţi va fi parcursă de noile
trenuri în trei ore şi jumătate, faţă de cele şase ore şi jumătate necesare în
prezent pentru această călătorie.
Urmează în
România să ajungi de la Cluj la Bucureşti cu trenul în 3 ore şi jumătate?
La noi, record
de viteză pentru transportul pe calea ferată, potrivit directorului operaţional
al CFR Călători, Adrian
Vlaicu, a fost primul tren din programul estival de transport 2014, care
circulă cu 160 km/h. Acesta a parcurs distanţa Bucureşti-Constanţa, de 225 de
kilometri, într-o oră şi 55 de minute.
Autostrăzile
sunt indispensabile, însă transportul feroviar nu trebuie neglijat, nu este
ceva demodat, de care să uităm, din contră!
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu