Despre ce mai înseamnă Diaspora românească în editorialul semnat astăzi în Făclia.
--
Diaspora românească rămâne, de mai bine de trei decenii, o enigmă pe care
România o privește cu un amestec de admirație, așteptări și neputință. Plecarea
masivă a românilor în anii ’90 și 2000 a fost interpretată, pe rând, ca o dramă
națională, o șansă economică și chiar o rezervă de identitate. Însă timpul, cum
o face mereu, a schimbat regulile jocului.
Astăzi, imaginea idilică a diasporei – aceea a milioanelor de români care
trimiteau lunar bani acasă și susțineau comunități întregi – s-a estompat.
Remitențele sunt tot mai mici, iar progresul economic al României a redus
diferențele care altădată păreau de netrecut. În multe domenii, salariile din
țară sunt comparabile sau chiar mai mari decât cele ale românilor stabiliți în
străinătate pe poziții modeste.
Generațiile s-au schimbat. O masă critică de români este deja născută în afara
granițelor, cu identități hibride și cu o legătură afectivă mai difuză față de
„țara părinților”.
Mulți dintre cei plecați se gândesc acum la întoarcere, măcar pentru o etapă de
viață, atrași de siguranța unei pensii vestice cheltuite într-o Românie care,
în ciuda problemelor, oferă confort și prețuri mai accesibile.
Dar poate cea mai mare enigmă nu este diaspora în sine, ci modul în care
România a ales să o privească. În loc să fie gândită ca o resursă strategică –
culturală, economică și politică – diaspora a rămas suspendată între retorica
festivistă a politicienilor și indiferența instituțională a statului. „Frații
noștri de peste hotare” sunt invocați la alegeri, dar rareori în politici
publice coerente.
Astăzi, la răscruce, întrebarea nu este dacă diaspora se va clarifica – pentru
că, probabil, nu o va face niciodată. Întrebarea este dacă România însăși va
învăța să trăiască cu această realitate fluidă. Diaspora nu mai este doar o
poveste despre bani trimiși acasă, ci despre rețele globale, despre identități
multiple și despre punți culturale. A o înțelege înseamnă a renunța la iluzii.
Diaspora nu va salva România și nici nu o va abandona. Ea va continua să
existe, fragmentată și diversă, asemenea unei oglinzi în care România își vede
atât trecutul, cât și viitorul.
Poate că nu mai avem energia să ne frământăm prea mult. Poate că înțelepciunea
vine tocmai din acceptare: diaspora nu este un mister de rezolvat, ci o
realitate de asumat.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu