Împreună cu profesorul Vasile Pușcaș, am publicat astăzi în Ziarul Financiar o analiză despre oportunitățile europene ale României.
---
Într-un context global dinamic, înregistrând transformări rapide în economie,
tehnologie, şi relații internaționale, este esențială o reflecție asupra
direcției strategice a României până în 2030. Evoluțiile contemporane sunt
pline de incertitudini, Uniunea Europeană promite schimbări structurale de
aproape două decenii, liderii de la Bruxelles asigurându-ne că UE va deveni un
actor mondial major, iar competiția marilor jucători ai lumii este mai acerbă
decât în primii ani ai epocii post-Războiul Rece. Context complicat și de
faptul că accelerația evoluției istorice ne-a găsit cu garnituri de lideri
politici care ne arată zilnic, cei mai mulți, că nu mai pot face față noilor
împrejurări. Românii au mai trecut prin etape istorice de defetism și au
suferit enorm. De aceea, credem că trebuie să privim lumea de astăzi ca un
mediu care ne-ar putea contura și oportunități pentru dezvoltare și proiectarea
statutului de țară cu viziune optimistă despre potențialul ei și viitorul
societății românești.
Să
ne referim în primul rând la Uniunea Europeană ca un proiect comun în continuă
redefinire, deoarece și România este parte a Uniunii Europeane de aproape două
decenii și ne-am legat destinele în credința de progres. Acum, Uniunea
Europeană deși și-a dedicat o mare parte a efortului în rezolvarea unor mari
probleme dinafara Uniunii, dar grave și din vecinătatea imediată, este și în
situația de a proiecta devenirea ei din perspectiva evoluțiilor globale actuale.
Pentru că mai mult a vorbit decât a înfăptuit, actualmente Uniunea Europeană
este presată să abordeze serios tema competitivității. Și nu doar a celei
economice, ci și a competitivității societale care va fi în măsură să definească
liniile civilizației europene în secolul al 21-lea. În centrul acestui proces, deja
liderii europeni au propus un Fond European pentru Competitivitate, creat
pentru a răspunde provocărilor venite dinspre Statele Unite, China, dar chiar
și unele state de dimensiuni mai reduse. Să nu subestimăm chiar contribuția
statelor europene nordice, în acest domeniu, care pot constitui bune exemple și
pentru alte state-membre ale Uniunii Europene.
Scopul
acestei noi inițiative a Bruxelles-ului este reconstrucția unei baze economice
solide, bazată pe avansarea autonomiei științifico-tehnologice și asigurarea
capacității de operare distinctă și prin cooperare nu doar în interiorul
Uniunii, ci și în competiția competitivității internaționale. Pentru România, intensificarea
politicilor de integrare inteligentă și eficientã, nu doar prin mimetism și
contagiune, ar deschide perspective de accesare consistentă a amintitului Fond,
dar ar reprezenta și o probă că, după două decenii de apartenență la proiectul
european, este capabilă a se manifesta matur, constructiv, aducând și
cetățenilor români beneficiile unei dezvoltări susținute și concordantă
aspirațiilor din anii când priveau cu admirație spre Uniunea Europeană. Propunerea
noastră nu reprezintă doar un demers administrativ, ci o oportunitate de a ne
reafirma cu optimism rolul de actor implicat în reconstrucția fundației
economice și sociale a Europei.
Accesul
la resursele Fondului cere viziune, coerență și determinare. Țările vestice
s-au pregătit deja cu strategii clare. România are nevoie de o abordare care să
valorifice propriile avantaje-de la poziția geografică, resursele materiale și
energetice, forța de muncă talentată până la creativitate, inovare și
disponibilitatea mobilizării construcției unei societăți moderne. Participarea
la proiecte europene nu trebuie să se limiteze doar la statutul de beneficiar
imediat. Este esențială o strategie națională compatibilă cu obiectivele amintitului
obiectiv european și o coordonare eficientă între stat, mediul privat, grupări
epistemice, instituții educaționale și de cercetare științifică, dar și cu
parteneri din statele membre, cu piața de capital autohtonă și internațională, cu
instituțiile europene.
O
altă direcție majoră privește consolidarea autonomiei europene în domeniul
apărării și securității spațiului Uniunii Europene. Contextul geopolitic actual
a demonstrat că securitatea continentală depinde tot mai mult de existența capacităților
proprii de apărare ale statelor UE și NATO. Parteneriatul transatlantic rămâne
esențial, dar susținerea dezvoltării unei industrii europene de apărare se
dovedește a fi absolut necesară. Desigur, domeniul poate căpăta accente
‘suveraniste’, ceea ce îi determină pe adepții perspectivei federaliste să fie
mult mai prudenți și să lase impresia unei evidente lipse de argumente
convingătoare. Dar dacă ne-am reaminti că obiectivul Uniunii Europene este
integrarea europeană, ca suport al dezvoltării și progresului civilizației
europene, atunci am putea porni și de la conceptul de securitate integrativă
pentru a estompa reținerile monadiștilor și a găsi formule colaborative și
convergente în materia apărării Spațiului Economic European.
România
ar trebuie să fie parte activă și nu doar declarativă a acestui efort,
contribuind la convergența intereselor de apărare a statelor membre, la
armonizarea diferențelor de opinii și atitudini prin negocierea europeană care
a adus atâtea rezultate favorabile Uniunii. Revenirea la stilul și metodele
care au consacrat negocierea europeană ar avea efecte pozitive nu doar pentru stabilitatea
regională, ar putea contribui și la construirea unei baze de cooperare în
industria europeană de apărare, ar găsi căile convergenței înspre o securitate
integrativă europeană. Ceea ce ar putea fi folositor și pentru interesul
României, dar și pentru o evoluție industrială, științifică și tehnologică a
aceluiași Spațiu Economic European, cu efecte benefice inclusiv pentru starea
socială a cetățenilor europeni.
Nu
în utimul rând atenționăm că România a pierdut aproape două decenii din șansele
oferite de programele europene de dezvoltare rurală. Acestea aveau rolul de a
introduce mediile sătești și agricole în vârtejul economiei de piață, cu avantaje
sigure pentru locuitorii din aceste așezări. Acum, sub presiunea unor urgențe
competiționale globale, lideri ai Comisiei Europene propun să fie periferizate
sau chiar eliminate finanțările europene pentru programele de dezvoltare
rurală. Ceea ce înseamnă că politicile guvernamentale de la București au
defavorizat cu bună știință o resursă socio-economică de maximă importanță, favorizând
grupări de interese care au diminuat contribuția agriculturii și mediului rural
la avansul venitului național.
Poate
că acum, în ceasul al unsprezecelea, liderii de la București vor fi preocupați
să aplice o strategie agricolă care să ridice standardele de viață ale
agricultorilor, să asigure securitatea alimentară a populației țării și să
avanseze real într-o politică agricolă europeană care să aducă prosperitate și
civilizație cetățenilor români din mediul rural. Atâția cât au mai rămas! Cu
certitudine, în această epocă a senzațiilor științifico-tehnologice, a
Inteligenței Artificiale și călătoriilor în spații extra-terestre, o strategie
aplicată cinstit pentru încurajarea celor care ne oferă roadele pământului va
fi benefică tuturor cetățenilor români, dar și a celor europeni.
Într-un
spațiu tipografic redus, ne-am permis să sugerăm guvernanților României să
privească și să acționeze strategic, așa cum se cuvine în relațiile
parteneriale dintre membrii Uniunii Europene, în câteva domenii care ar putea
deschide țării oportunități de dezvoltare, dacă sunt concepute realist și sunt
aplicate cu inteligență și determinare. Și mai ales dacă doresc sincer binele
României!
Autori:
Prof. dr. Vasile Puşcaş a fost negociatorul-şef al aderării României la UE şi
ministru pentru afaceri europene, publicând numeroase volume de specialitate.
Dan
Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică,
derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu