În editorialul de astăzi analizez
impactul situației din Venezuela asupra noii ordini mondiale.
---
Am așteptat să se așeze puțin lumea înainte să scriu despre situația apărută
recent în Venezuela. Nu de alta, dar în ultimele zile au apărut, ca din senin,
enorm de mulți experți pe acest subiect. Toți știu exact ce se întâmplă, cine e
vinovat și ce urmează.
Factual însă, lucrurile sunt simple și dure. Regimul Maduro, moștenit direct
din epoca Chávez, a dus țara într-un colaps economic și social greu de
contestat. Sărăcie masivă, migrație uriașă, stat slăbit, droguri, corupție și,
paradoxal, unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume. Un paradox
clasic, aproape didactic: bogăție sub pământ, sărăcie la suprafață.
Uitați-vă pe hartă, totuşi! Venezuela nu e undeva la capătul lumii, pierdută
între ghețuri și deșert. Este aproape de Statele Unite, la doi pași de
destinațiile de vacanță americane din Mexic sau Caraibe. Prea aproape ca să fie
ignorată la nesfârșit. Se vede, se simte, miroase a problemă geopolitică
serioasă. Noua Cubã, spun unii, dar fără farmecul nostalgic și cu mult mai mult
volum. După moartea lui Fidel Castro, Cuba a intrat într-o amorțeală lentă;
Venezuela pare că a preluat poziția fruntașă pe acest segment, dar într-o
variantă mult mai zgomotoasă și mai instabilă.
Pungile de sărăcie sunt enorme. Nu vorbim de statistici sterile sau grafice
colorate, ci de oameni care nu găsesc mâncare, de spitale care arată mai
degrabă ca decoruri din filme post-apocaliptice, de orașe în care
electricitatea și apa sunt un lux ocazional. Peste toate, un stat care
supraviețuiește mai mult prin inerție și forță decât prin legitimitate reală
sau performanță administrativă.
Am spus public încă din februarie 2019 că o posibilă intervenție americană în
Venezuela nu este deloc exclusă și că ar putea avea și un calcul electoral, așa
cum Irak-ul a avut pentru George W. Bush. Istoria recentă ne arată că o criză
externă gestionată „ferm” poate ajuta enorm un președinte aflat în căutare de
realegere. Atunci, în 2019, brusc, media anglo-saxonă a descoperit
Venezuela: spitale oribile, mizerie, copii subnutriți, Caracasul prezentat ca
un infern urban. Nu era nimic nou acolo; doar interesul devenise, dintr-odată,
actual.
Apoi, în octombrie 2025, cu ocazia acordării Premiului Nobel pentru Pace, am
spus din nou clar: se pregătește acțiunea. Nu pentru că Nobelul ar fi o armă în
sine, ci pentru că vizibilitatea globală contează enorm. Premiul acordat
opoziției venezuelene a pus reflectorul exact unde trebuia, într-un moment în
care confruntarea politică devenise inevitabilă. Pace, desigur, dar istoria
ne-a învățat că pacea este adesea preludiul unei repoziționări strategice, nu
finalul conflictului.
După 1950 nu se mai cuceresc țările clasic, cu tancuri și steaguri înfipte pe
cladirea prezindenţialã.
Patentul contemporan e cunoscut: schimbi liderul, preferabil prin alegeri
„democratice”, apoi controlezi managementul resursele naturale. E mai ieftin,
mai elegant și mult mai ușor de gestionat. Africa e plină de astfel de exemple.
E mult prea complex să preiei un stat întreg, cu sisteme de sănătate, educație,
infrastructură și milioane de oameni nemulțumiți. Costurile sunt enorme, iar
expunerea politică, riscantă. Mult mai simplu este să influențezi vârful și să
lași sistemul să se reașeze singur, chiar dacă scârțâie ani buni.
Viitorul nu mai este despre cine are cea mai mare armată desfășurată pe teren,
ci despre cine controlează industriile de vârf, tehnologia și fluxurile
economice globale. Puterea economică este baza, iar pentru această putere
energia ieftină devine noua monedă. Petrolul, gazul, litiul, apa – resursele
naturale revin spectaculos în centrul jocului. Cine le controlează are un
avantaj strategic uriaș, indiferent ce discurs moral afișează la televizor.
Sigur, totul se face sub umbrela „gestionării situației”. Nimeni nu mai
vorbește deschis despre legea junglei, dar ea funcționează impecabil: câștigă
cel mai puternic, cu condiția să explice frumos ce face și de ce „nu exista
alternativă”.
Asta e situația. Politică reală, geopolitică dură, interese mari și principii
flexibile. Ne place sau nu, lumea funcționează așa. Venezuela nu e un accident
al istoriei, ci o lecție în desfășurare. Iar lecțiile, în jungla geopolitică de
azi, nu sunt niciodată gratuite.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu