Dan LUCA – articol în ziarul Făclia – “Să gândim strategic 2019 – anul european al României”

Am avut plăcerea să scriu din nou pentru clujeni, prin intermediul şi amabilitatea prietenilor de la ziarului Făclia.

Mesajul pe care am încercat să îl transmit este legat de necesitatea stabiliri unui plan concret şi a unei strategii clare în pregătirea preşedenţiei europene, care prin rotaţie urmează să îi revină României, în a doua jumătate a a nului 2019.

Materialul integral îl puteţi citi în continuare:

..............

Preşedinţia Uniunii Europene, care se schimbă la fiecare şase luni, nu mai lasă în ultimii ani aceeaşi putere statelor care ajung prin rotaţie în această funcţie, observa  recent Yann-Sven Rittelmeyer, cercetător la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale. Importantă este însă accederea la Preşedinţie pentru “a înţelege raporturile de forţe din culise”, dar mai ales este “foarte utilă apoi pentru apărarea intereselor naţionale”, completa foarte bine francezul. Scopul preşedinţiei rotative este tocmai acela de a oferi fiecărui stat membru şansa de a stabili priorităţile şi de a deveni vizibil în cadrul Uniunii.

Din 2009, organizarea summiturilor a rămas în seama preşedintelui permanent al Consiliului European, însă importanţa mandatului nu este de neglijat, deşi a fost mult diminuată. “Tratatul de la Lisabona a creat şi postul de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe, al cărui actual titular, Catherine Ashton, prezidează reuniunile miniştrilor de externe şi reprezintă diplomaţia europeană atît în faţa Parlamentului European, cît şi în afara Uniunii”, preciza un comentariu difuzat de France Presse.

România urmează să îşi înceapă mandatul în a doua jumătate a anului 2019. Spre deosebire de strategiile naţionale româneşti, unde se fac cu greu planuri pe un an, la Bruxelles se gîndeşte pe termen cel puţin mediu. Aşadar, pentru a ne plia pe metodele de lucru europene, ar trebui să începem deja pregătirile pentru a ne îndeplini sarcinile în 2019.

Avem încă 6 ani la dispoziţie să arătăm partenerilor noştri şi să ne demonstrăm nouă înşine că sîntem foarte buni ca idei, proiecte şi management al carmei clubului comunitar. Poate ar fi util să recapitulăm şi să analizăm cei 6 ani de cînd am devenit parte a Uniunii Europene. Practic, coincidenţa face să ne situăm undeva la jumătatea distanţei dintre cele două evenimente – aderarea şi începerea mandatului preşedinţiei UE.

Din 2007 am reuşit să promovăm anumite subiecte dragi – precum Marea Neagră şi Dunărea – pe agenda UE, am trecut de la un portofoliu de comisar european mai puţin important (multilingvismul) la unul major (agricultura). Mai sînt încă multe de făcut. E bine să fim ambiţioşi, comparîndu-ne cu ţări intrate în 2004 în UE, precum Polonia, înţelegînd totodată că sînt mai mature cu 3 ani ca noi la jocul european, reuşind şi o preşedinţie UE de succes.

Zona euro are problemele de care sîntem conştienţi, însă asta nu înseamnă că nu îşi va găsi calea şi nu va prospera. E important să ne continuăm drumul spre zona euro, respectînd desigur paşii – şi ritmul – dictaţi de economia noastră. Totodată, e important să gîndim geopolitic în termeni de partener ambiţios şi nu de periferie a Uniunii. De multe ori sîntem tentaţi să ne punem cenuşă în cap, să spunem că ceea ce fac străinii e mai bine sau mai bun şi să ne minimizăm ambiţia de perfecţionare pentru că oricum “nu merită”. Trebuie să terminăm cu acest mit. Putem fi nu buni, ci foarte buni în UE, graniţa geografică nu trebuie să ne jeneze jocul în miezul proiectului european.

Cum jucăm însă “în centru”? Fiind din ce în ce mai profesionişti, mai responsabili, avînd propuneri de calibru pe agenda UE, negociind strategic, combinînd simţul românesc pentru tactica politică cu politici strategice. Asta înseamnă să ştim ce vrem şi să mergem în direcţia asta fără ezitare, construind parteneriate cu state cu interese similare, sau măcar cu care avem afinităţi. Asta ar însemna o conectare sistemică a României la UE. Ea presupune şi o investiţie continuă în resursa umană, în instituţiile europene (legătura cu românii din instituţii şi cointeresarea lor în proiectul naţional, clar definit) şi cele naţionale, în sarcina cărora cade definirea interesului naţional în plan european şi definirea poziţionărilor noastre în politicile europene.

România are nevoie de un remix de stimul pentru capitalul intern, deschidere mai mare faţă de investiţii străine şi, în prim-planul interesului UE, o absorbţie sporită de fonduri europene. În acest context, regionalizarea este o soluţie, nu singura, dar merită o privire atentă şi un cec investit în viitorul României.

Să nu uităm de oamenii politici. Avem o echipă europarlamentară echilibrată, avem periodic nevoie însă şi de suflu nou, de oameni conectaţi atît la realitatea de la Bruxelles cît şi la cea din România. Această “dublă pălărie”, precum şi complementaritatea necesară între voinţa politică şi expertiza tehnică, face ca influenţa la Bruxelles să fie maximă, căci am avea oameni care să vorbească şi româna şi “eurocrata”. Investiţia în resursa umană trebuie să se reflecte şi în politică, pentru realizarea obiectivului cheie pentru perioada următoare, pînă la preşedinţia noastră a UE, şi anume modernizarea României, ancorarea ei pe o cale mai prosperă şi mai predictibilă. Fiecare stat membru şi-a definit clar priorităţile pentru perioada celor şase luni ale mandatului, iar noi trebuie să facem la fel.

România a fost prea mult oscilantă, nesigură şi nesustenabilă. Sistemul românesc are nevoie de expertiza tehnică pentru anticipare şi susţinerea pragmatică a intereselor naţionale. Evident, considerînd Uniunea Europeană în continuare ca pe un întreg.

Dan LUCA / Bruxelles