Am avut
plăcerea să scriu din nou pentru clujeni, prin intermediul şi amabilitatea prietenilor
de la ziarului Făclia.
Mesajul pe care
am încercat să îl transmit este legat de necesitatea stabiliri unui plan
concret şi a unei strategii clare în pregătirea preşedenţiei europene, care
prin rotaţie urmează să îi revină României, în a doua jumătate a a nului 2019.
Materialul
integral îl puteţi citi în continuare:
..............
Preşedinţia
Uniunii Europene, care se schimbă la fiecare şase luni, nu mai lasă în ultimii
ani aceeaşi putere statelor care ajung prin rotaţie în această funcţie,
observa recent Yann-Sven Rittelmeyer,
cercetător la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale. Importantă este
însă accederea la Preşedinţie pentru “a înţelege raporturile de forţe din
culise”, dar mai ales este “foarte utilă apoi pentru apărarea intereselor
naţionale”, completa foarte bine francezul. Scopul preşedinţiei rotative este
tocmai acela de a oferi fiecărui stat membru şansa de a stabili priorităţile şi
de a deveni vizibil în cadrul Uniunii.
Din 2009,
organizarea summiturilor a rămas în seama preşedintelui permanent al
Consiliului European, însă importanţa mandatului nu este de neglijat, deşi a
fost mult diminuată. “Tratatul de la Lisabona a creat şi postul de Înalt Reprezentant
al UE pentru afaceri externe, al cărui actual titular, Catherine Ashton,
prezidează reuniunile miniştrilor de externe şi reprezintă diplomaţia europeană
atît în faţa Parlamentului European, cît şi în afara Uniunii”, preciza un
comentariu difuzat de France Presse.
România urmează
să îşi înceapă mandatul în a doua jumătate a anului 2019. Spre deosebire de
strategiile naţionale româneşti, unde se fac cu greu planuri pe un an, la
Bruxelles se gîndeşte pe termen cel puţin mediu. Aşadar, pentru a ne plia pe
metodele de lucru europene, ar trebui să începem deja pregătirile pentru a ne
îndeplini sarcinile în 2019.
Avem încă 6 ani
la dispoziţie să arătăm partenerilor noştri şi să ne demonstrăm nouă înşine că
sîntem foarte buni ca idei, proiecte şi management al carmei clubului
comunitar. Poate ar fi util să recapitulăm şi să analizăm cei 6 ani de cînd am
devenit parte a Uniunii Europene. Practic, coincidenţa face să ne situăm undeva
la jumătatea distanţei dintre cele două evenimente – aderarea şi începerea
mandatului preşedinţiei UE.
Din 2007 am
reuşit să promovăm anumite subiecte dragi – precum Marea Neagră şi Dunărea – pe
agenda UE, am trecut de la un portofoliu de comisar european mai puţin
important (multilingvismul) la unul major (agricultura). Mai sînt încă multe de
făcut. E bine să fim ambiţioşi, comparîndu-ne cu ţări intrate în 2004 în UE,
precum Polonia, înţelegînd totodată că sînt mai mature cu 3 ani ca noi la jocul
european, reuşind şi o preşedinţie UE de succes.
Zona euro are
problemele de care sîntem conştienţi, însă asta nu înseamnă că nu îşi va găsi
calea şi nu va prospera. E important să ne continuăm drumul spre zona euro,
respectînd desigur paşii – şi ritmul – dictaţi de economia noastră. Totodată, e
important să gîndim geopolitic în termeni de partener ambiţios şi nu de
periferie a Uniunii. De multe ori sîntem tentaţi să ne punem cenuşă în cap, să
spunem că ceea ce fac străinii e mai bine sau mai bun şi să ne minimizăm
ambiţia de perfecţionare pentru că oricum “nu merită”. Trebuie să terminăm cu
acest mit. Putem fi nu buni, ci foarte buni în UE, graniţa geografică nu
trebuie să ne jeneze jocul în miezul proiectului european.
Cum jucăm însă
“în centru”? Fiind din ce în ce mai profesionişti, mai responsabili, avînd
propuneri de calibru pe agenda UE, negociind strategic, combinînd simţul
românesc pentru tactica politică cu politici strategice. Asta înseamnă să ştim
ce vrem şi să mergem în direcţia asta fără ezitare, construind parteneriate cu
state cu interese similare, sau măcar cu care avem afinităţi. Asta ar însemna o
conectare sistemică a României la UE. Ea presupune şi o investiţie continuă în
resursa umană, în instituţiile europene (legătura cu românii din instituţii şi
cointeresarea lor în proiectul naţional, clar definit) şi cele naţionale, în
sarcina cărora cade definirea interesului naţional în plan european şi
definirea poziţionărilor noastre în politicile europene.
România are
nevoie de un remix de stimul pentru capitalul intern, deschidere mai mare faţă
de investiţii străine şi, în prim-planul interesului UE, o absorbţie sporită de
fonduri europene. În acest context, regionalizarea este o soluţie, nu singura,
dar merită o privire atentă şi un cec investit în viitorul României.
Să nu uităm de
oamenii politici. Avem o echipă europarlamentară echilibrată, avem periodic
nevoie însă şi de suflu nou, de oameni conectaţi atît la realitatea de la
Bruxelles cît şi la cea din România. Această “dublă pălărie”, precum şi
complementaritatea necesară între voinţa politică şi expertiza tehnică, face ca
influenţa la Bruxelles să fie maximă, căci am avea oameni care să vorbească şi
româna şi “eurocrata”. Investiţia în resursa umană trebuie să se reflecte şi în
politică, pentru realizarea obiectivului cheie pentru perioada următoare, pînă
la preşedinţia noastră a UE, şi anume modernizarea României, ancorarea ei pe o
cale mai prosperă şi mai predictibilă. Fiecare stat
membru şi-a definit clar priorităţile pentru perioada celor şase luni ale
mandatului, iar noi trebuie să facem la fel.
România a fost
prea mult oscilantă, nesigură şi nesustenabilă. Sistemul românesc are nevoie de
expertiza tehnică pentru anticipare şi susţinerea pragmatică a intereselor
naţionale. Evident, considerînd Uniunea Europeană în continuare ca pe un
întreg.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu