Duminică seara, de la ora 18.45 am avut
plăcerea de a mă afla printre invitaţii la emisiunea difuzată în direct de România TV, “News Desk”.
Lili Ruse a lansat în platou discuţia
pornind de la evenimentele majore ale agendei politice naţionale din ultimele
zile - schimbarea miniştrilor PNL şi speculaţiile la adresa primarului actual
al Sibiului, funcţie ce este conform legii incompatibilă cu una de ministru.
Însă cred că nu o să fie nicio problemă în privinţa domnului Johannis, doar că
peste câteva luni există riscul că va trebui să candideze din nou la primăria
Sibiului, cursă pe care o va câştiga cu siguranţă cu 90% dintre voturi. Nu a
lipsit nici analizarea discursului preşedintelui Băsescu, aflat în vizită la
Cluj, la întâlnirea organizată de “Fundaţia Mişcarea Populară”, din care face
parte şi Elena Udrea.
Apropo de doamna Udrea, am subliniat din
nou că sforţările de ultim moment ale unor personaje de pe scena politică
românească urmăresc prinderea trenului pentru eurodeputăţie, şi de ce nu, chiar
o candidatură la preşedenţie, în toamnă.
Dan LUCA / Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu