Despre migraţia transilvănenilor în America (1900 – 1914)

Citind recent cartea Revolta ţăranilor români din Ocna Sibiului împotriva comasării terenurilor agricole din primăvara anului 1914, am descoperit câteva date interesante despre emigrarea ţăranilor români din Sudul Transilvaniei (printre care şi străbunicul meu) la începutul secolului al XX-lea.

Câteva paragrafe relevante vi le prezint prin intermediul acestui mesaj:

“Emigrările temporare ale ţăranilor români din Transilvania, în America, începând de la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, au fost atât de numeroase, încât au constituit un fenomen social de o remarcabilă importanţă, înregistrat de istorie”.

“Conversaţiile ţăranilor români, în zilele de duminică şi de sărbătoare, când se strângeau, formând grupuri, în faţa caselor, în anii imediat următori Primului Război Mondial, aveau două teme majore: amintirile din război şi cele din America. Pentru că, în fiecare grup, se aflau 2,3 sau 4 persoane, după mărimea grupului, care fuseseră o dată, sau chiar de două ori, în Lumea nouă”.

(despre străbunicul meu): “Odată ce a devenit cunoscută posibilitarea de a câştiga mai repede şi mai mulţi bani, în America, Lazăr LUCA s-a decis repede. A trebuit să mai aştepte doar până şi-a strâns suma necesară plăţii drumului cu trenul şi vaporul. Şi astfel, în anul 1903, a plecat prima dată. A doua oară a plecat în 1909. De fiecare dată a rămas în America, pentru prima dată, 2 ani şi jumătate, şi, mai apoi, 3 ani. Pentru a strânge cât mai mulţi bani, în timpul cel mai scurt, s-a angajat la muncile cele mai grele. A muncit în uzine, ca muncitor industrial, dar în cea mai mare parte din timp s-a angajat la lucrări de construcţii, unde încărca ciment pe benzile rulante. Aceasta din urmă era munca cea mai bine plătită, pentru muncitorii necalificaţi, iar timpul de lucru se prelungea cu patru ore suplimentare, peste cele opt regulamentare”.

(despre străbunicul meu): “După primul drum în America, înapoiat la Ocna, a cumpărat o curte, cu o casă veche, acoperită cu paie, în locul căreia a construit o clădire din cărămidă, acoperită cu ţigle, cu trei camere mari, care se mai află în uz şi astăzi. A mai construit o şură grajd din cărămidă şi a cumpărat câteva loturi de pământ arabil. După a doua înapoiere, în 1912, a cumpărat alte parcele de pământ şi două fânaţe, ajungând la o situaţie viabilă de ţăran mijlociu”.

“Numărul românilor din America, la acea dată, era apreciat la o sută de mii. Aproape toţi erau ţărani. Cei necăsătoriţi nu se căsătoreau acolo, cu femei străine, pentru ca intenţia lor era de a se înapoia acasă cât mai curând posibil, după ce strângeau o sumă convenabilă. De altfel, majoritatea dintre ei erau căsătoriţi dinainte de plecare”.

“Plata imigranţilor se mişca între 20 şi 40 de cenţi pe oră, aşa încât ajung la un câştig de 2 dolari până la 4 dolari pe zi”. “Plata se face la două săptămâni, de obicei sâmbăta”.

“Nu este nicio exagerare dacă afirmăm că în 1912, imigranţii români în America au trimis la ai lor aproape 8 milioane de dolari”.

“Sunt destule cazuri când banii erau încredinţaţi, pentru expediere, unor agenţii mici şi neserioase, uneori firme fantomă care, după ce colectau sume mai importante, dispăreau. Mulţi emigranţi îşi aduceau personal banii strânşi”.

Dan LUCA / Bruxelles