Citind recent cartea Revolta ţăranilor români din Ocna
Sibiului împotriva comasării terenurilor agricole din primăvara anului 1914, am descoperit câteva date interesante despre emigrarea ţăranilor români
din Sudul Transilvaniei (printre care şi străbunicul meu) la începutul secolului al XX-lea.
Câteva paragrafe relevante vi le
prezint prin intermediul acestui mesaj:
“Emigrările temporare ale
ţăranilor români din Transilvania, în America, începând de la cumpăna secolelor
al XIX-lea şi al XX-lea, au fost atât de numeroase, încât au constituit un
fenomen social de o remarcabilă importanţă, înregistrat de istorie”.
“Conversaţiile ţăranilor români, în
zilele de duminică şi de sărbătoare, când se strângeau, formând grupuri, în
faţa caselor, în anii imediat următori Primului Război Mondial, aveau două teme
majore: amintirile din război şi cele din America. Pentru că, în fiecare grup,
se aflau 2,3 sau 4 persoane, după mărimea grupului, care fuseseră o dată, sau
chiar de două ori, în Lumea nouă”.
(despre străbunicul meu): “Odată
ce a devenit cunoscută posibilitarea de a câştiga mai repede şi mai mulţi bani,
în America, Lazăr LUCA s-a decis repede. A trebuit să mai aştepte doar până
şi-a strâns suma necesară plăţii drumului cu trenul şi vaporul. Şi astfel, în
anul 1903, a plecat prima dată. A doua oară a plecat în 1909. De fiecare dată a
rămas în America, pentru prima dată, 2 ani şi jumătate, şi, mai apoi, 3 ani. Pentru
a strânge cât mai mulţi bani, în timpul cel mai scurt, s-a angajat la muncile
cele mai grele. A muncit în uzine, ca muncitor industrial, dar în cea mai mare
parte din timp s-a angajat la lucrări de construcţii, unde încărca ciment pe
benzile rulante. Aceasta din urmă era munca cea mai bine plătită, pentru
muncitorii necalificaţi, iar timpul de lucru se prelungea cu patru ore
suplimentare, peste cele opt regulamentare”.
(despre străbunicul meu): “După
primul drum în America, înapoiat la Ocna, a cumpărat o curte, cu o casă veche,
acoperită cu paie, în locul căreia a construit o clădire din cărămidă, acoperită
cu ţigle, cu trei camere mari, care se mai află în uz şi astăzi. A mai
construit o şură grajd din cărămidă şi a cumpărat câteva loturi de pământ
arabil. După a doua înapoiere, în 1912, a cumpărat alte parcele de pământ şi
două fânaţe, ajungând la o situaţie viabilă de ţăran mijlociu”.
“Numărul românilor din America, la
acea dată, era apreciat la o sută de mii. Aproape toţi erau ţărani. Cei necăsătoriţi
nu se căsătoreau acolo, cu femei străine, pentru ca intenţia lor era de a se înapoia
acasă cât mai curând posibil, după ce strângeau o sumă convenabilă. De altfel,
majoritatea dintre ei erau căsătoriţi dinainte de plecare”.
“Plata imigranţilor se mişca între
20 şi 40 de cenţi pe oră, aşa încât ajung la un câştig de 2 dolari până la 4
dolari pe zi”. “Plata se face la două săptămâni, de obicei sâmbăta”.
“Nu este nicio exagerare dacă
afirmăm că în 1912, imigranţii români în America au trimis la ai lor aproape 8
milioane de dolari”.
“Sunt destule cazuri când banii
erau încredinţaţi, pentru expediere, unor agenţii mici şi neserioase, uneori
firme fantomă care, după ce colectau sume mai importante, dispăreau. Mulţi
emigranţi îşi aduceau personal banii strânşi”.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu