Ne
îndreptăm spre cea de-a patra etapă de dezvoltare a industriei, subiect despre
care am scris în noul material publicat de Ziarul
Financiar.
………………….
În
următorul deceniu am putea asista la primele concretizări ale strategiei
guvernului german care intenţionează informatizarea industriei prelucrătoare şi
promovează aşa-zisa “Smart Factory”, Fabrica Inteligentă. Prin noile apariţii
tehnologice, tendinţa industriaşilor pentru utilizarea eficientă a resurselor,
precum şi prin utilizarea internetului obiectelor, acest lucru este posibil în
următorii ani pe scară largă.
Dacă
în secolele XVIII-XIX, efectele primei revoluţii industriale s-au manifestat
benefic asupra Angliei, care a reuşit să se menţină prima putere industrială a
lumii până înspre anii 1900, Franţa a evoluat mai lent, abia spre sfârşitul
perioadei revoluţiei industriale. Cazul Germaniei însă a fost puţin diferit,
industrailizarea fiind afectată de fărâmiţarea politică a ţării, condiţiile
favorabile declanşării revoluţiei în acest domeniu concretizându-se câteva
decenii mai târziu.
Când
a “izbucnit” însă ce-a de-a doua revoluţie industrială, caracterizată de
producţia în masă şi dezvoltarea unor ramuri industriale precum industria
electrotehnică, chimică sau a automobilelor, Germania era mult mai bine
plasată. Consolidându-şi poziţia de lider în cercetarea chimică în universităţi
şi laboratoare industriale, Germania a devenit dominantă în industria chimică
din lume în secolul al XIX-lea, chiar dacă din punct de vedere tehnologic i-a
mai trebuit ceva până să depăşească Regatul Unit şi Franţa.
Următoarea
etapă, cea a digitalizării industriei este considerată cea de-a treia revoluţie
industrială. Economistul Jeremy Rifkin are o viziune clară asupra felului
în care acest lucru va influenţa, nu doar domeniul economic, ci şi alte domenii
- ne cere să ne imaginăm sute de milioane de oameni care produc propria energie
verde în casele lor, birouri şi fabrici, însă asta nu e tot. Ceea ce este mai
interesant este împărţirea acesteia cu celălalt, precum într-un "internet
al energiei", la fel cum acum folosim “share” pentru a distribui on-line
informaţiile.
Prin
apariţia imprimantei 3D, capabilă de a produce chiar şi alimente, se trece la
ceea ce specialiştii numesc ″cea de-a patra revoluţie industrială″, Industria
4.0, caracterizată prin personalizarea puternică a produselor în condiţiile de
producţie de masă şi interconectabilitate. Impactul Industrie 4.0 se anunţă a
apărea în mai multe domenii, cu efecte majore în final la nivel socio-economic.
Va
fi interesant de urmărit în 2015 cum va juca Germania în această piesă a
reindustrializării Europei, în formula propusă de cancelarul Merkel – Industry
4.0, având “culmea”, şi un joker – comisarul european pentru economie digitală.
Ce
potenţial de afirmare are însă România? Guvernatorul Băncii Naţionale anticipa
încă de acum un an trecerea de la producţia de serie la producţia
personalizată, pe scară largă. "Avantajul de a lua şi a folosi forţa de
muncă din China dispare şi reapare avantajul de a avea producţia lângă piaţă.
Vedem cum marile firme pleacă şi revin în SUA, revin în Europa. Se întâmplă şi
în România, prin unele părţi”.
Responsabilizarea
politicã nu implicã doar câştigarea urmatoarelor alegeri, ci de fapt conceperea
politicilor publice necesare îmbunãtãţirii calitãţii vieţii cetãţenilor, dar şi
pentru a pregãti ţara pentru urmãtorii ani. Nu ar strica deci lansarea unui
Masterplan în România pe acest subiect, sau mãcar o dezbatere pe subiectul
″România şi Industry 4.0″ la televiziunile atât de dragi românilor.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu