joi, 22 ianuarie 2015

Specializarea şi învăţarea pe toată durata vieţii – inamicii crizei economice

Principalele concluzii ale consultării realizate în 2014 la nivel european cu privire la ocuparea forţei de muncă arată că ţările care oferă locuri de muncă de înaltă calitate și o protecție socială eficientă, investind totodată în capitalul uman, s-au dovedit a fi mai rezistente la criza economică.

Au fost analizate “lecțiile” învățate pe seama recesiunii, constatându-se că impactul negativ asupra ocupării forței de muncă și a veniturilor a fost mai mic pentru țările cu piețe mai deschise și mai puțin segmentate forței de muncă. În aceste țări, ajutorul de șomaj are tendința de a acoperi majoritatea șomerilor, beneficiarii fiind mult mai receptivi şi mai rapid reabsorbiţi pe piaţa muncii.

Încă din 2006 la nivelul UE au fost definite opt competenţe-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii sub formă de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini:
Ø  comunicarea în limba maternă;
Ø  comunicarea în limbi străine;
Ø  competenţa matematică şi competenţe de bază privind ştiinţa şi tehnologia;
Ø  competenţa digitală;
Ø  competenţe sociale şi civice;
Ø  spiritul de iniţiativă şi cel antreprenorial;
Ø  capacitatea de a asimila tehnici de învăţare;
Ø  conştiinţa şi expresia culturală.

În 2012, chiar şi European Business Summit-ul a gravitat în jurul principiului susţinut de  Jürgen Thumann, care afirma că Europa trebuie “să educe în vederea angajării”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu