Dan LUCA – articol în Convorbiri Europene – “Uniunea Europeană văzută de la Berlin şi din Londra”

Am continuat seria intervenţiilor în Convorbiri Europene cu un articol comparativ, ilustrând cu câteva example concrete poziţia pe care o adoptă Germania în relaţia cu Uniunea Europeană, respectiv atitudinea liderilor britanici, aflată la polul opus.

Redau mai jos materialul apărut recent:

………………….

Jocul Germaniei în criza europeană a fost şi rămâne factorul determinant în orientarea cârmei Uniunii Europene într-o direcţie sau alta, spre deosebire de Marea Britanie, care a preferat o atitudine “insulară”. Dacă pentru o Germanie reformată de Agenda 2010 a lui Gerhard Schroeder, criza s-a dovedit mai degrabă o oportunitate decât un pericol, pentru Londra însă, odată cu criza au venit şi ameninţările de părăsire a spaţiului comunitar.

Desigur, oportunitate vine la pachet cu responsabilitatea, căci variile capitale europene s-au uitat, cu ochi mari, dulci şi sinceri la Berlin pentru ajutor. Ȋn acest context, Berlinul a trebuit să joace mai multe jocuri la pachet: jocul intern german, jocul la Bruxelles (cel în plan european), respectiv jocul extern cu partenerii din afara UE. Să le luăm pe rând.

Jocul intern german – este unul cheie, căci indiferent de viziunea unui lider, dacă vrea să supravieţuiască trebuie să ţină cont de opinia publică din ţara sa. Nu poţi în acest context să ceri eforturi bugetare cetăţenilor tăi, ca să-i salvezi pe alţii, fără să pui condiţii dure în schimb. Astfel, se poate explica “intransigenţa” de care a fost acuzată Angela Merkel în criza eurozonei. Faptul că Merkel a jucat politic intern cum trebuie, prudent – pe măsura asentimentului cetăţenilor germani, e dovedit în rezultatul electoral record pentru CDU în 2013. Tot parte din jocul intern, la limita celui european, sunt deciziile sistemului juridic german, care i-au făcut să aştepte cu sufletul la gură pe restul partenerilor europeni în criza eurozonei. Totodată, să nu uităm că Banca Centrală Europeană, de la Frankfurt, e modelată pe sistem german, neinflaţionist.

Jocul de la Bruxelles este principala caracteristică a crizei: Bruxelles-ul a devenit de facto al doilea Berlin, atât formal cât şi informal. Ȋn primul rând, sunt mai mulţi germani ca oricând în poziţii cheie, cantitatea îmbinându-se cu calitatea în termeni de influenţă asupra deciziilor instituţiilor europene. Ȋn al doilea rând, din ce în ce mai des, viziuni sectoriale sau globale cu privire la Europa se lansează la Berlin: “shuttle diplomacy˝, a devenit ˝shuttle decision-making˝. Ȋn al treilea rând, motorul franco-german nu mai e un motor între egali, Parisul urmează în cele mai multe cazuri Berlinul, iar acesta din urmă îşi permite să joace la mai multe capete: de exemplu cu Marea Britanie şi Olanda pentru reformarea – în sensul debirocratizării – Uniunii Europene. Ȋn al patrulea rând, indiferent de jocurile următoarelor luni, interesele germane vor fi reprezentate în întâlnirile care vor decide viitorul UE.

Propunerile făcute de Angela Merkel apropo de Agenda Digitală a Uniunii Europene şi “Industry 4.0” au devenit deja subiectele dezbaterilor între liderii politici europeni, în schimb, dacă vorbim de Marea Britanie, agenda propusã este dominată de renegocierea statutului de membru UE, limitarea numărului de imigranţi, la pachet cu, de exemplu, probleme la echivalarea studiilor pentru cetăţenii UE, etc.

Germania anticipează tendinţele globale. Chiar şi în cadrul Uniunii Europene, se conturează anumite state membre ca şi puteri regionale, cu voce puternică şi vizibilitate în dosarele europene majore, iar Germania joacă bine cartea de lider regional. Marea Britanie în schimb, şi-a permis “luxul” de a-şi limita implicarea în ceea ce se întâmplă în UE. În general, aşa cum zicea analistul american George Friedman, Marea Britanie nu s-a baricadat în afara Europei (decât în cazuri extreme). Geografia i-a permis acest lucru. Totuşi, Marea Britanie pare să se simtă “incomodată” de situaţiile în care nu poate decide atunci când trebuie să urmeze hotărârile Bruxelles-ului. Discuţiile pentru renegocierea poziţiei Marii Britanii în UE vor influenţa semnificativ “faţa” Uniunii. De partea cealaltă, personalităţi “cu greutate” istorică, precum Jacques Delors, au lansat chiar opinii prin care susţin că Marii Britanii i s-ar putea oferi statutul de “membru asociat al UE”.

Nu în ultimul rând, când vorbim de Germania, nu putem să nu analizăm jocul faţă de partenerii externi: Berlinul a devenit răspunsul de facto la întrebarea lui Kissinger cu privire la “eu pe cine sun când vreau să discut cu Europa?”. În ultimii ani, atât vizitele Preşedintelui SUA cât şi cel al Chinei la Berlin, şi numărul telefoanelor de coordonare a acestora cu Angela Merkel, le-au depăsit pe cele cu liderii Uniunii Europene.

Dan LUCA / Bruxelles