Nu am vrut sã imi exprim ideile în timpul
acestei perioade, dar videoconferința miniștrilor afacerilor europene de ieri,
24 martie 2020, m-a convins. S-a ajuns la un acord politic privind lansarea
negocierilor de aderare cu Albania și Republica Macedonia de Nord. Mã bucur ca are loc un astfel de proces inclusiv, aşa
cum îl sugeram dupã vizita de anul trecut de la Tirana.
Trebuie sã gândim
totul evolutiv şi adaptat realitãţii dure în care trãim acum. Normal, e bine sã
privim lumea cu optimism, ″Perioada de dupã Corona″… Însã trebuie sã ne schimbãm
modul de gândire acum pentru a influenţa viitorul. Vreau sã dau câteva exemple şi
îmi veţi zice dacã e evoluţie sau revoluţie…
Recent lansata
″Conferinţa pentru viitorul UE″ trebuie sã îşi schimbe fundamental
obiectivul şi modul de abordare. Sã avansam chiar peste delimitarea spaţiului
geografic pe care îl delimitam
la început de an: ″Nu doar cele 27 de
ţãri membre UE trebuie invitate, ci şi cele în curs de negociere precum Serbia
sau Muntenegru. Iar
pentru a da un mesaj clar trebuie chemate şi Macedonia de Nord şi Albania la
dezbateri, pe picior de egalitate cu celelalte ţãri europene″.
Uniunea Europeanã trebuie sã aibã un scop schimbat precum cel de facilitator al
calitãţii vieţii cetãţenilor în spaţiul
european. Este bine cã nu am mai avut rãzboaie pe teritoriul UE dupã cel
de-al Doilea Rãzboi Mondial, dar ceea ce s-a întamplat în Balcani în anii ’90 e
de neimaginat.
Conferinţa pentru viitorul UE poate sã
inspire, desigur daca e un succes, la o dezbatere amplã asupra guvernãrii
mondiale şi realitãţilor anului
2020. Din noua precizez,
UE are capacitatea sã fie catalizatorul unei astfel de proces evolutiv.
Apropo, dacã
tot discutãm despre viitorul instituţiilor europene. Criza actualã poate sã
aducã un rãspuns şi la problema Parlamentului European cu sediul in
3 ţãri. Poate ideea unui
Parlament European virtual este soluţia, nu doar pe perioada pandemiei.
Digitalizare, eGov, transparenţã, tratat UE, buget, politicieni aproape de
electorat, etc… Desigur e doar o idee, dar parcã mai realistã ca niciodatã...
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu