O Europã de la Atlantic la Urali…

Acum vreo 20 de ani, ca vicepreşedinte al Asociaţiei Studenţilor Europeni, prezentasem la Universitatea Lomonosov o viziune a Europei care se întindea de la Atalantic la Urali... Nu era un concept nou, Gorbaciov îl aruncase în spaţiul public prin anii ’80, iar generalul Charles de Gaulle îl prezenta dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. Chiar dacã pare o filosofie prãfuitã în istorie, ideea prinde din nou. Câteva argumente:

Ø  Dupã Brexit, Germania devine liderul incontestabil al UE.

Ø  Relansarea parteneriatului franco-german e un avantaj reciproc, iar în “afaceri” doi poli de putere pe piaţã nu e competiţie, ci e complementaritate.

Ø  Dacã tot vorbim de monopol, sã explicãm politic recenta blocare a fuziunii Siemens-Alstom. Este de fapt piatra de încercare a proiectului economic european. Nu putem crea campioni industriali la nivelul UE din cauza legilor competiţiei, dar în acelaşi timp companiile europene sunt prea mici pentru a se întrece cu cele americane, chineze sau chiar japoneze… Direcţia politicã este clarã,  integrare avansatã, buget european comun, schimbãri masive asupra regulilor de abordare. De fapt, chiar în aceastã sãptãmânã (coincidenţã?), Germania a lansat strategia industrialã pânã în 2030 cu accent pe “campionii industriali”.

Ø  Implementãm un acord comercial între UE şi Japonia, iar la nici o sãptãmânã cancelarul german e la Tokio pentru a discuta ce şi cum… Credeţi-mã, nu a vizitat “Muzeul taranului japonez”, cã nu a fost timp pentru aşa ceva…

Ø  Rusia. E clar nu se pune problema de a intra în UE. Nici nu doreşte, cãci aşa cum ziceau încã din anii ‘90 liderii de la Moscova, “suntem prea mari pentru a intra într-o structura aşa micã. Luaţi harta lumii şi vedeţi realitatea”… Asta nu înseamnã cã nu existã punţi strategice de colaborare. Punctam acum 7 ani “Germania are nevoie de gazele naturale, pe care ruşii le deţin din abundenţă, iar ruşii au nevoie de tehnologie şi expertiză, de care Germania dispune din plin”.

Ø  De ce sã nu recunoaştem deschis realitatea, aşa cum o prezintã un fost cancelar german. “Europa, pentru a supraviețui politic între superputeri precum SUA şi China, are nevoie de potenţialul Rusiei. Avem nevoie de piaţa acestei ţări şi, mai presus de toate, de resursele ei”, a spus Schroeder.

Ø  Mai intruduceţi în cocktail-ul de putere poziţionarea geograficã, ambiţia Germaniei de a intra în Consiliul de Securitate ONU, energia nuclearã francezã, dezvoltarea capacitãţii militare europene, posibila apropiere între SUA şi Marea Britanie dupã Brexit, disputa din Venezuela şi observãm un ax european consolidat, de la Atlantic la Urali, Franţa – Germania – Rusia.

Alte subiecte demne de semnalat:

Ø  Ce aduce nou întâlnirea vicepremierului italian cu “vestele galbene” la Paris? Practic, un lider al mişcãrii franţuzeşti se va regãsi pe un loc eligibil pe lista alegerilor europene a Mişcãrii de 5 Stele. Ceva dupã modelul Tokes – FIDESZ din 2014.

Ø  Salut lansarea “Raportului de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro”. Aderarea României la zona euro, pânã în 2024, este jocul apartenenţei sau nu a României la nucleul dur european… Şi apropo, creşterea economicã de 3,8%, a 4-a din UE, nu e chiar rea…

Dan LUCA / Bruxelles