vineri, 3 octombrie 2014

Dan LUCA – interviu în ziarul Făclia - “Ce se întâmplă la Cluj este un beneficiu pentru întreaga regiune”

Recent am avut placerea de a răspunde unui interviu publicat de ziarul Făclia. Întrebările s-au axat pe elementele care contribuie la dezvoltarea imaginii Clujului în Uniunea Europeană.

Redau mai jos materialul publicat vineri, 3 octombrie:

…………
- Domnule Luca, ştim că aveţi o agendă foarte încărcată, însă nu aţi renunţat la pasiunea dumneavoastră pentru sport. Cum vedeţi Clujul la acest capitol?
- Da, aşa este. Am practicat handbal de performanţă cînd locuiam încă la Cluj. Nici acum nu ratez meciurile care se joacă aici atunci cînd vin în vizită. Mă bucur să constat că oraşul are acum o infrastructură sportivă excelentă (stadion, sala polivalentă), demnă de circuitul internaţional. Ce se întîmplă la Cluj este un beneficiu pentru întreaga regiune. Ar fi şi păcat să nu se investească acum în promovare şi angajarea a cît mai multor specialişti în marketingul sportiv. Este un moment prielnic şi trebuie profitat.

- Pe ce alte aspecte credeţi că ar trebui să se insiste mai mult la nivel local?
- Calitatea vieţii cetăţenilor înseamnă infrastructură, locuri de muncă, şcoli, spitale, posibilităţi variante de petrecere a timpului liber, dar nu putem să uităm de calităţile mediului înconjurător. Clujul este pe un trend bun, dar mai are de muncit la suprafaţa spaţiilor verzi, raportată la numărul de locuitori. Uniunea Europeană, că tot spunem că “UE ne impune” una sau alta, consideră că sînt necesari cel puţin 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pe locuitor. Evident, pentru a excela la astfel de parametrii e nevoie de o evaluare continuă şi de proiecte îndrăzneţe.

- Locuiţi în Bruxelles, care este reflexia Clujului în capitala Uniunii Europene?
- Oraşele europene care vor să se afirme european au o reprezentanţă permanentă în Bruxelle, cu staff permanent care accesează fondurile europene, dar şi realizează parteneriate cu alte oraşe şi cu regiunile europene. Conexiunea reală cu Bruxelles-ul se poate realiza însă şi prin clujenii din capitala Uniunii Europene. Chiar am propus municipalităţii organizarea unei zile specifice a “Diasporei clujene”, în care cu siguranţă cei din Bruxelles ar participa în număr mare. Aş sugera şi a se insista mai mult pe promovarea brandului “Cluj-oraş universitar”, un mare potenţial de dezvoltare locală, printr-o strînsă cooperare între municipalitate şi universităţile clujene.

- Apropo de Uniunea Europeană, cum vedeţi evoluţia proiectul european în următorii 5 ani?
– În 2014 am fost prinşi între alegerea “liderilor Uniunii Europene” şi crize globale precum: Statul Islamic, Rusia, energia, şomajul în rîndul tinerilor, sau emigranţi în Mediterană, uitînd cam repede care este mesajul dat politicienilor de către cetăţenii europeni cu ocazia alegerilor din luna mai. Europenii au nevoie acum de un proiect macro, bine articulat, în care întreaga clasă politică europeană să se responsabilizeze. Eurodeputaţii sînt catalizatorul noii Uniuni Europeane, cu acces direct la liderii ţărilor din care provin, cei care trebuie să înţeleagă că “dacă Europa nu e, nimic nu este!”. La fel de importantă este implicarea sectorului privat şi a societăţii civile în proiectul noii Europe! Dezbaterea europeană are nevoie de “feţe umane”. Să învăţăm aşadar să lăsăm la o parte dezbaterea tehnică, instutuţională, fără culoare, şi să fim pragmatici!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: