De la L'Auberge espagnole online la Erasmus Global

 

Criza pandemică poate să aibă un impact catastrofal asupra programului european Erasmus. Asta desigur, dacă decidenții europeni nu anticipează rapid tenditenţele pieței și rămân doar într-o stare de contemplare, felicitându-se cu cei 3 milioane de beneficiari.

 

Programul Erasmus, devenind în timp simbolul cooperării europene, nu a fost foarte îndrăgit la început. A fost nevoie de lobby-ul Asociației Studetilor Europeni (AEGEE-Europe) pentru ca progrmul să aibă finanțarea necesară și să fie lansat în 1987. Lobby-ul efectuat în perioada 1986-1987, prin presă, dar şi printr-o serie de întâlniri cu şefii de stat din ţările UE a reuşit să ţină Erasmus pe agenda Consiliului de Miniştri, în ciuda a două refuzuri venite din Franţa, Germania şi Marea Britanie. În cadrul unui interviu de televiziune, preşedintele Franței de la acea dată, François Mitterrand a anunţat că, "drept rezultat al unei întâlniri cu studenţii europeni, a devenit militant convins pentru susţinerea programului Erasmus şi a considerat inacceptabil că puţinele milioane de ECU pentru acest program să nu fie găsite când mii de milioane au fost cheltuite pentru alte domenii, cum ar fi de exemplu agricultura". Câteva săptămâni mai târziu, Consiliul de Miniştri (Educaţie) a adoptat Erasmus.

 

Implementarea din România a fost și ea ajutată, de noi, studenții europeni. Zic asta pentru că de data aceasta am fost un jucător activ în contextul anului 1997. Fiind proaspăt ales Vicepreședinte al rețelei europene de la Bruxelles, am observat tendința tipic româneascã din acea perioada, de a nu se mediatiza programul de mobilități europene. Am mizat atunci pe aducerea ministrului integrării de la acea vreme, Alexandru Herlea, într-o conferință de presă, ‘’am adus și PRO TV-ul’’, am conceput un tur prin 20 de centre universitare, ne-am urcat pe catedre în univesitãţile clujene și am explicat studenților români ce înseamnă avantajul real a Uniunii Europene.

 

După încheierea activității de student activist, am continuat relaționarea cu programul Erasmus în sectorul academic. În cadrul tezei de doctorat, pe care am prezentat-o în 2007, analizasem tendinţele de dezvoltare pentru programele educaţionale comunitare într-o Europă extinsă. Motivaţia cercetării a reprezentat-o analiză politicii educaţionale a Uniunii Europene şi impactul acesteia asupra tinerilor din Europa, dorinţă exprimată deschis de a propune noi programe educaţionale comunitare. Dogma cercetării a fost înţelegerea tineretului şi ce aşteaptă acesta de la structura europeană. Ce oferă Europa pentru că tineretul „să devină mai european”?

 

Erasmus a fost conceput ca un program educațional, dar beneficiile au fost în special culturale. E paradoxal, dar recunoașterea a fost atinsă printr-un fim artistic, L'Auberge espagnole, care nu a beneficiat de nici o finanțare europeană.

 

Erasmusul s-a extins la tot ce s-a putut : Erasmus pentru întreprizãtori, Erasmus pentru funcţionari sau Social Erasmus. S-a lansat chiar conceptul Erasmus for All. Discutăm acum despre Generația Erasmus, despre avantajele ‘’candidaților Erasmus’’ în a găși un job mai bun, chiar despre implicarea celor cu Erasmus în politică.

 

Criza pandemică a blocat mult mobilitatea europeană, iar implementarea programului Erasmus suferã. Acum o lunã am fost invitat din nou de către Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB) să țin un curs studenților Erasmus. Cursul a fost desigur online, de data aceasta, dar am observat că studenții nu erau la Bruxelles, ci în țările în care s-au născut. Păstrând puțin analogia, avem acum L'Auberge espagnole online!

 

Să fiu sincer, criza actuală doar accelerează anumite tendințe ale pieței. Acum vreo 5 ani, studenții de la AEGEE-Europe îmi ziceau că mobilitãţile europene nu mai sunt ceva extraordinar pentru tinerii europeni. E așa de globalizat și ieftin totul încât a vizita și studia în altă țară europeană nu mai este ceva de vis. Ceea ce își doresc însă studenții din UE este acces la toate universitățile din lume.

 

În 2002, comisarul european pentru educație de atunci, Viviane Reding lansa Erasmus Mundus, cu un impact însă foarte limitat ca număr de beneficiari, câteva sute pe an. Putem învață multe din acest program, dar potențialul de dezvoltare este enorm.

 

Concret, e momentul favorabil în a gândi mobilitãţile pentru următorii 20 de ani. E nevoie de un program Erasmus Global, care să îşi extindă aria de acțiune la toți tinerii din lume.

 

Un prim pas se poate face, așa cum sugera profesorul Vasile Pușcaș, prin conceperea unui Erasmus euramerican, iar apoi progresiv să implicăm și alte continente. Desigur Uniunea Europeană, prin experianţa acumulată în ultimii 30 de ani, poate  și trebuie să fie liderul acestei inițiative.

 

Dan LUCA / Bruxelles