Criza
pandemică poate să aibă un impact catastrofal asupra programului european
Erasmus. Asta desigur, dacă decidenții europeni nu anticipează rapid tenditenţele
pieței și rămân doar într-o stare de contemplare, felicitându-se cu cei 3
milioane de beneficiari.
Programul Erasmus, devenind în timp simbolul cooperării
europene, nu a fost foarte îndrăgit la început. A fost nevoie de lobby-ul
Asociației Studetilor Europeni (AEGEE-Europe) pentru ca progrmul să
aibă finanțarea necesară și să fie lansat în 1987. Lobby-ul efectuat în
perioada 1986-1987, prin presă, dar şi printr-o serie de întâlniri cu şefii de
stat din ţările UE a reuşit să ţină Erasmus pe agenda Consiliului de Miniştri,
în ciuda a două refuzuri venite din Franţa, Germania şi Marea Britanie. În
cadrul unui interviu de televiziune, preşedintele Franței de la acea dată, François
Mitterrand a anunţat că, "drept rezultat al unei întâlniri cu studenţii
europeni, a devenit militant convins pentru susţinerea programului Erasmus şi a
considerat inacceptabil că puţinele milioane de ECU pentru acest program să nu
fie găsite când mii de milioane au fost cheltuite pentru alte domenii, cum ar
fi de exemplu agricultura".
Câteva săptămâni mai târziu, Consiliul de Miniştri (Educaţie) a adoptat
Erasmus.
Implementarea din România a fost și ea ajutată, de noi,
studenții europeni. Zic asta pentru că de data aceasta am fost un jucător activ
în contextul anului 1997. Fiind proaspăt ales Vicepreședinte
al rețelei europene de la Bruxelles, am observat tendința tipic româneascã
din acea perioada, de a nu se mediatiza programul de mobilități europene. Am
mizat atunci pe aducerea ministrului integrării de la acea vreme, Alexandru
Herlea, într-o conferință de presă, ‘’am adus și PRO TV-ul’’, am conceput un
tur prin 20 de centre universitare, ne-am urcat pe catedre în univesitãţile
clujene și am explicat studenților români ce înseamnă avantajul real a Uniunii
Europene.
După încheierea activității de student activist, am
continuat relaționarea cu programul Erasmus în sectorul academic. În
cadrul tezei
de doctorat, pe care am prezentat-o în 2007, analizasem tendinţele de
dezvoltare pentru programele educaţionale comunitare într-o Europă extinsă.
Motivaţia cercetării a reprezentat-o analiză politicii educaţionale a Uniunii
Europene şi impactul acesteia asupra tinerilor din Europa, dorinţă exprimată
deschis de a propune noi programe educaţionale comunitare. Dogma cercetării a fost
înţelegerea tineretului şi ce aşteaptă acesta de la structura europeană. Ce
oferă Europa pentru că tineretul „să devină mai european”?
Erasmus a fost conceput ca un program educațional, dar
beneficiile au fost în special culturale. E paradoxal, dar recunoașterea a fost
atinsă printr-un fim artistic, L'Auberge
espagnole, care nu a beneficiat de nici o finanțare europeană.
Erasmusul s-a extins la tot ce s-a putut : Erasmus pentru întreprizãtori, Erasmus
pentru funcţionari sau Social Erasmus.
S-a lansat chiar conceptul Erasmus
for All. Discutăm acum despre Generația
Erasmus, despre avantajele ‘’candidaților
Erasmus’’ în a găși un job mai bun, chiar despre implicarea celor cu
Erasmus în politică.
Criza pandemică a blocat mult mobilitatea europeană, iar
implementarea programului Erasmus suferã. Acum o lunã am fost invitat din nou
de către Universitatea
Liberă din Bruxelles (ULB) să țin un curs studenților
Erasmus. Cursul a fost desigur online, de data aceasta, dar am observat că
studenții nu erau la Bruxelles, ci în țările în care s-au născut. Păstrând puțin
analogia, avem acum L'Auberge espagnole online!
Să fiu sincer, criza actuală doar accelerează anumite
tendințe ale pieței. Acum vreo 5 ani, studenții de la AEGEE-Europe îmi ziceau
că mobilitãţile europene nu mai sunt ceva extraordinar pentru tinerii europeni.
E așa de globalizat și ieftin totul încât a vizita și studia în altă țară
europeană nu mai este ceva de vis. Ceea ce își doresc însă studenții din UE
este acces la toate universitățile din lume.
În 2002, comisarul european pentru educație de atunci,
Viviane Reding lansa Erasmus
Mundus, cu un impact însă foarte limitat ca număr de beneficiari, câteva sute pe an. Putem
învață multe din acest program, dar potențialul de dezvoltare este
enorm.
Concret, e momentul favorabil în a gândi mobilitãţile
pentru următorii 20 de ani. E nevoie de un program Erasmus Global, care să îşi extindă aria de acțiune la
toți tinerii din lume.
Un prim pas se poate face, așa cum sugera profesorul
Vasile Pușcaș, prin
conceperea
unui Erasmus
euramerican, iar apoi progresiv să implicăm și alte continente. Desigur Uniunea
Europeană, prin experianţa acumulată în ultimii 30 de ani, poate și
trebuie să fie liderul acestei inițiative.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu