miercuri, 13 iunie 2012

Integrarea politică în UE


Angela Merkel a afirmat recent într-un interviu că situaţia din cadrul comunităţii se poate redresa doar “printr-o reforma sistemică a Uniunii Europene, vizând atât integrarea monetară, financiară, economică, dar şi cea politică”, cum bine sublinia în materialul semnat de Vasile Puscaş.

Fostul negociator laudă de această data discursul Cancelarului german, care se apropie prin modul de abordare de ceea ce ar trebui să audă cetăţenii de la un adevărat lider european. “ În plus, liderii statelor din America, Asia etc. au fost atenţi la spusele domniei sale, înregistrând că în Uniunea Europeană s-ar putea întâmpla un reviriment care să intereseze întreaga lume”, mai adăuga Puşcaş, deşi o adresare cu adevărat corectă ar fi una care să fie orientate şi direct spre cetăţenii europeni, nu doar spre liderii politici.

Sistemul european este complex, şi într-adevăr “azi, e greu să fii european!”, indiferent că eşti la cârma unor instituţii europene, în organigrama administraţiei naţionale sau un simplu cetăţean.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: