sâmbătă, 29 septembrie 2012

Digitalizarea sistemului educaţional românesc?

Dacă în Coreea de Sud în 2015 se va renunţa total la manualul de școală tipărit, care îngreunează mult ghiozdanul elevului, recenta propunere a Ministrului Educaţiei din România, Ecaterina Andronescu, și anume aceea de a merge pe acceași idee, a stârnit scepticism și multă îndoială în ceea ce privește aplicabilitatea în condiţiile existente la noi în ţară.

Radu Gologan, antrenorul lotului naţional de olimpici la matematică este de părere că “Doamna Andronescu ar trebui să lucreze doar cu specialişti, nu cu politicieni", iar în plus, o schimbare în lege durează ani buni, fiind nevoie de o generaţie pentru a avea e-book-uri în ghiozdane, fiind nerealizabilă într-un timp atât de scurt, adică în 2014, după cum estima doamna Ministru. “Această trecere de la print la digital va fi o ocazie extraordinară de a reanaliza curricula”, neadaptată încă la cerinţele actuale de pe piaţa muncii și nici corelată cu așteptările tinerelor generaţii.

Dan LUCA / Bruxelles

 

Niciun comentariu: