Dan LUCA – articol in Occidentul Românesc – “Ministerul Afacerilor Externe şi al Diasporei?”

Împreună cu Codruţa Filip, am avut plăcerea să publicăm un material în Occidentul Românesc, în care insistăm pe necesitatea implicării Statului Român în racordarea Diasporei la dezvoltarea României.

……….

Ce se poate face pentru ca Diaspora româneascã sã fie implicatã real în dezvoltarea României? Poate statul Român sã facã un pas istoric şi sã dea sens celor peste 10% din populaţie care au ales sã trãiascã în afara teritoriului României? Potrivit unui studiu recent, strategia guvernamentală de angajament pentru diaspora trebuie să cuprindă următoarele: identificarea obiectivelor, harta geografică şi de aptitudini ale diasporei, crearea relaţiei de încredere şi mobilizare a diasporei pentru a contribui la dezvoltarea sustenabilă a României.

1. Identificarea obiectivelor:

Guvernele trebuie să ştie cum anume pot contribui românii din afară la dezvoltarea României. În ultimii ani, India şi China au printre priorităţi încurajarea antreprenorilor din diaspora să dezvolte activităţi în ţara de origine. Un număr de ţări din Europa şi Asia Centrală, deşi pe o scară mai mică, şi-au impus aceleaşi strategii.

2. Cunoaşterea diasporei:

Acest aspect implică colectarea datelor legate de pregătirea profesională a românilor din diaspora şi identificarea aşteptărilor acestora faţă de guvern.

3. Stabilirea relaţiei de încredere:

Pentru aceasta este nevoie ca guvernele să recunoască poziţia specială a diasporei, de dualitate, legată administrativ şi psihologic de două ţări. Emigranţii nu trebuie văzuţi precum trădătorii de ţară, iar conceptul trebuie îndepărtat. Relaţia de încredere se stabileşte prin contacte, prin menţinerea legăturilor culturale şi de limbă în străinătate, stimularea investiţiilor şi transparenţa în afaceri, buna funcţionare a administraţiei româneşti în diaspora.

4. Mobilizarea diasporei

Cel mai adesea se realizează prin înfiinţarea ministerelor dedicate relaţiilor cu diaspora. Se impune crearea de mijloace de comunicare, coordonare politică, suport şi follow-up.

Cazul Moldova

În aprilie 2008, Organizaţia Internaţională pentru Migrare, în cadrul unui seminar “Diaspora şi Dezvoltarea Ţării de Origine”, a concluzionat câteva recomandări preţioase: stabilirea unor mijloace instituţionale pentru administrarea diasporei, politici de promovare a networkului în diaspora, crearea unui minister al diasporei. Pentru acesta din urmă s-a subliniat necesitatea întâlnirilor directe cu emigranţii, încurajarea transferului financiar.

Cazul Polonia

Pentru rezolvarea problemelor din diaspora, Polonia a înfiinţat o Comisie interguvernamentală pentru Polonia şi Minorităţile Poloneze din Afară, încă din 2000. Instituţia este condusă de un ministru delegat pentru Afacerile Diasporei în Ministerul Afacerilor Străine şi mai cuprinde reprezentanţi ai ministerelor de Educaţie, Cultură, Finanţe, Afaceri Interne, Cancelaria Primului-Ministru. În 2009 Polonia a înfiinţat şi Departamentul de Cooperare cu Diaspora Poloneză. Articolul 6 din Constituţia Poloniei stipulează că statul are responsabilitate constituţională să asiste diaspora în păstrarea legăturii cu ţara de origine.

Cazul Bulgaria

Agenţia de Stat pentru Bulgarii de Pretutindeni a fost înfiinţată în 1992, iar în 2000 a devenit un instrument de comunicare cu peste 500 de organizaţii bulgăreşti. Două dintre cele mai mari priorităţi ale sale sunt: reprezentarea intereselor în afară şi promovarea tradiţiilor.

Cazul Irlanda

Reiteram faptul că existenţa acestor forme instituţionale atrage şi obiectivele de implicare a diasporei în viaţa economică şi politică a ţării. Un ultim exemplu, amintit aici, de instrument de pe agenda politică a diasporei este cel al Irlandei, care îşi bazează programul educaţional, ştiinţă şi tehnologie pe cunoştinţele celor din afară. Strategia pentru diaspora este văzută de multe ori ca fiind una la nivel de stat naţional. Dar de fapt acestea sunt mult mai complexe, fiindcă impun implicarea autorităţilor locale, regionale şi naţionale. În cazul Irlandei, districtul Donegal are propria sa abordare şi emigranţii din acea regiune au fost reali investitori în economia locală. Prin urmare, politica de dezvoltare regională şi coeziune poate juca un rol esenţial în crearea celui mai potrivit model, având un potenţial serios de creştere regională echilibrată.

Concluzii

Acest studiu arată că există perspective de angajare a membrilor diaporei pentru crearea unui cadru instituţional. Emigranţii au cel puţin trei caracteristici esenţiale acestui proces: o motivaţie puternică de a contribui în mod real, cunoştinţe şi expertiză despre oportunităţile globale şi nevoile locale, şi de multe ori au şi resursele financiare. Combinarea acestor trei poate avea un impact considerabil în dezvoltarea ţării.

Elementul cheie al acestui gen de succes, de creştere economică şi dezvoltare socială, este cel al creării instituţiilor potrivite. În lumina acestei idei, subliniem faptul că, înfiinţarea birourilor pentru diaspora s-a realizat cel mai adesea în cadrul ministerelor pentru afacerile externe, dar modelul nu este singular, acesta trebuie adaptat nevoilor.

Recomandăm viitoarelor cercetări să sublinieze importanţa şi necesitatea  unui program coerent şi clar pentru diaspora, identificarea celor mai bune ”modele de infrastructură” care conectează ţara de origine de emigranţi, extinderea sentimentului de cetăţenie prin asigurarea bunei funcţiuni a administraţiei şi a drepturilor de vot, construirea devotamentului patriotic prin suportul cultural, dezvoltarea sustenabilă a remitenţelor şi a networkului de bussines, implicarea în politică a membrilor diasporei.

Dan LUCA / Bruxelles