Cultura şi diaspora româneascã

Sãptamâna trecutã am participat la o dezbatere despre cultura şi diaspora româneascã. Subiectul este vast şi desigur plin de interpretãri. Nu este prima datã când ating problema diasporei pe acest blog, am facut-o încã din august 2008.

Cultura României este, dupa unele definiţii, ansamblul de valori materiale şi spirituale produse pe teritoriul României. Românii care trăiesc în afara teritoriului Statului Român au avut însă, de-a lungul istoriei, o contribuţie hotărâtoare în păstrarea identităţii culturale româneşti. De regulă, regimul comunist din România, i-a înfierat şi boicotat multă vreme pe intelectualii stabiliţi în străinătate ca "transfugi" sau uneori chiar ca trădători de ţară.

Bruxelles-ul este poate singurul loc din afara României unde avem două “diaspore româneşti”, total distincte, bine coagulate, care au atins deja masa critică de reprezentare. Pe lângă românul „emigrant” avem şi pe acei pe care putem să-i numim „expaţi”. În aceastã clasificare nu este nimic elitist, însã e bine de avut repere de activitate şi de înţeles ceea ce doreşte fiecare român de la România. Aşa cum românii de la oraş au preocupãrile lor, iar cei de la sate gãsesc importante alte subiecte, e cumva asemãnãtor şi în cazul celor douã diaspore, care se suprapun în capitala comunitarã. Nu putem sã vorbim despre „cota de ţarã în institutiile europene” celor care lucreazã în construcţii şi menaj, la fel cum nu putem sã vorbim românilor care îşi desfaşoarã activitatea la Comisia Europeanã sau la Consiliu, despre drepturile de muncã ale românilor în Belgia.

Desigur cã Bruxelles-ul nu este doar al “europenilor”, ci este al tuturor, dar nici nu putem trece cu vederea 100.000 de oameni care trãiesc în capitala Belgiei fiindcã aici este, printre altele, “capitala Europei”.

Iar despre diaspora romaneascã şi despre impactul sãu în România, am zis deja în campania electoralã pentru Parlamentul European: cred în necesitatea unei abordări noi în discursul politic din România, care să ţină cont de vocea diasporei române şi de nevoile acesteia. Diaspora românească nu trebuie să îşi facă iluzii, până nu se coagulează politic, prin construcţii solide şi democratice, pentru a avea legitimitatea de a fi luată în serios, nu va avea nici un impact real.

Dan LUCA / Bruxelles

Angajaţi motivaţi pe perioada crizei?

E dificil să credem că se poate să implici şi să motivezi angajaţii, în perioadele de criză, când creşterile salariale sunt imposibile. Însă, crearea unei culturi organizaţionale puternice, bazată pe disciplină şi pe o comunicare empatică şi directă cu liderii companiei, este crucială, şi poate avea rezultate deosebite.

Studiul realizat de The Boston Consulting Group (BCG) şi de Asociaţia Europeană a Managementului Oamenilor (EAPM) - care are ca şi membru din România, Asociaţia HR Management Club, a demonstrat că în perioade de criză, managerii de resurse umane sunt preocupaţi de dezvoltarea capacităţii de leadership, managementul talentelor şi axarea pe imaginea de brand a angajatorilor.

Am mai discutat despre importanţa abilităţilor de leader, despre încrederea care trebuie să existe într-o organizaţie, în ambele sensuri, pe “culoarele” organigramei. Managementul superior trebuie să îşi susţină subalternii, şi să îi pregătească continuu pe lideri.

Bineînţeles, în privinţa managementului schimbării, pentru ca măsurile luate să fie eficiente, indiferent că se apelează la disponibilizare, la renunţarea la evenimentele interne, plata orelor suplimentare, sau la angajaţii temporari, este nevoie de multă rigurozitate, de trasarea clară a responsabilităţilor şi de o evaluare obiectivă.

Comunicarea, atât cea organizaţională, cât şi cea externă, trebuie să fie bazată pe mesaje clare, bine direcţionate.

Mă bucura să văd ca acest studiu a scos la iveală un scor bun pentru României la capitolul managementul talentelor, în comparaţie cu vecina Bulgaria, cu care mereu suntem asociaţi în clasamente. Însã la fel ca şi în cazul Spaniei, Italiei şi Franţei, trebuie pus mult mai mult accent pe capacitatea corporaţiilor în această zonă, precum şi în cea a dezvoltării abilităţilor de leadership. Cum am mai spus, România trebuie să îşi valorifice mult mai mult potenţialul.

Interesantă şi ideea care reiese din acelaşi studiu, recrutarea celor mai performanţi angajaţi de la companiile concurente, în urma disponibilizărilor, are un impact sporit asupra modului în care a crescut implicarea angajaţilor.

Voi concluziona şi eu, apelând la concluziile studiului: munca în echipă, cooperarea şi etica trebui să fie pilonii care să asigure redresarea în domeniul afacerilor şi asigurarea performanţei.

Dan LUCA / Bruxelles

Jonathan Scheele – suflet românesc

Cine nu a auzit de Jonathan Scheele în România, înseamnă că nu este interesat de Uniunea Europeană. Este poate cea mai reuşită “apariţie umană” a Uniunii Europene în anii negocierii aderării României la UE. Jonathan a reuşit să înveţe limba română şi să intre în sfera publică românescă, explicând românilor de ce trebuie să îşi modernizeze ţara, de ce trebuie să respecte regulile comunitare.

De ce acest mesaj, acum, la 3 ani după ce Jonathan nu mai este ambasador al UE în România? Pentru simplu fapt că ieri, într-un cadru festiv, Jonathan a plecat de la Comisia Europeană, unde era director în ultimii ani, îndreptându-se spre cercetare, în lumea magica a Oxford-ului.

În mijlocul Bruxelles-ului european, la DG TREN, Jonathan şi-a invitat colegii la un pahar de vin românesc, totul ornat în culorile României, cu hărţi ale ţării noastre peste tot. Nu credeam că un non-român poate să fie un aşa mare patriot român. Thanks Jonathan! … îţi mulţumim pentru ce ai făcut pentru România, pentru tot ceea ce faci în continuare pentru ţara noastră.

Am fost deosebit de emoţionat când am fost rugat de asistenţă să îl prezint pe Jonathan ca “român”. A fost o onoare cum rar mi-a fost dat să trăiesc.

De semnalat şi pagina specială EurActiv despre Jonathan.

Dan LUCA / Bruxelles

UE şi monitorizările de presă

În anul 2000, când făceam parte din echipa de implementare a unui proiect PHARE în România, mi-am dat seama cât de important este pentru instituţia europeană (fie ea Comisie, Parlament sau Consiliu) impactul în presă. Sute, sau chiar mii de persoane lucrează într-un mecanism european de monitorizare a presei din ţările membre şi nu numai, scopul principal fiind evaluarea impactului “europeanului” asupra comunităţii respective.

Poate nu e surprinzător, dar este bine pentru cei care lucrează în managementul de proiecte cu fonduri comunitare să nu neglijeze acest aspect. Comunicarea este foarte importantă în evaluarea finală, iar ce s-a scris în presă despre proiect este de multe ori crucial.

Am coordonat unele proiecte şi am acordat o mare importanţă reflectării în “presa ţintă”, deşi erau proiecte mici, ale ONG-urilor, fără absolut nici o finanţare europeană.

Două exemple interesante: Proiect primăvara 2007: În dialog cu 12 portrete clujene în Europa cu monitorizarea Reflectarea proiectului în presa locală şi românească (ianuarie – aprilie 2007) şi pentru proiectul Succesul României în capitala Europei cu monitorizarea de presă.

Dan LUCA / Bruxelles

Ziua Recoltei... europene

2 octombrie 2009, ziua în care vom culege roadele acţiunilor de comunicare şi de îmbunătăţire a încrederii în Uniune, în lideri sãi şi în ceea ce îşi propune această construcţie suprastatalã.

Am încercat să punctez de fiecare dată rezultatele referendumurilor prin care au fost consultaţi cetăţenii europeni, şi am insistat pe pericolul refuzului irlandezilor în ceea ce priveşte Tratatul de la Lisabona.

Lumea la Bruxelles dã ca sigurã ratificarea tratatului de cãtre Irlanda şi sper sa nu se inşele, cãci plan B nu existã...

Dan LUCA / Bruxelles

Poveşti, povestiri şi amintiri... despre portofolii europene

A fost o idee bună să avem un comisar european responsabil cu comunicarea europeană? Îmi amintesc că acum 5 ani, un studiu sublinia importanţa ca un vicepreşedinte al Comisiei Europene să se ocupe de comunicare, iar numele “Margot Wallström” a emanat rapid, în special datorită succesului pe care dânsa îl reputase ca şi comisar pentru mediul înconjurător în precedentul mandat. Suedeza reuşise să “pună o faţă umană” politicii de mediu la nivel comunitar şi era invitată să generalizeze acest succes la nivel de “imagine UE”.

Am scris mult în ultimii doi ani despre politica de comunicare a UE pe acest blog, despre rezultate şi strategii. În unul dintre ultimele sale interviuri, Wallström explică câteva gânduri la final de mandat, un mandat în care ne vom amiti mai mult de votul negativ al francezilor sau olandezilor la referendumuri decât de planul D sau alte iniţiative care îndemnau la mobilizare.

Părerea mea personală e că acest portofoliu, al comunicării europene va dispărea, sau mai bine spus se va “dilua” într-un portofoliu mai “cuprinzător”. Deja preşedintele Barroso a lansat ideea unor noi portofolii, precum comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi libertăţi civile care să includă drepturile cetăţenilor şi minorităţilor, comisar pentru afaceri interne şi migraţie sau comisar pentru acţiuni climatice.

Iar ca un test de importanţă, sunt curios să văd ce ţară va avea în 2010 portofoliul multilingvismului, deţinut acum de România. Părerea mea? Nu vom mai avea aşa ceva în următorul mandat al Comisiei Europene şi nici în următoarele 5 mandate.

Dan LUCA / Bruxelles

Strategie. Lobby. Succes.

Apropo de ce spuneam într-un mesaj anterior, despre încercarea României de a aduce Europa cât mai aproape, prin gazduirea Agenţiei de Reglementare în Energie, preşedintele ţării i-a sfătuit recent pe diplomaţii români cum să atragă cele douã voturi care sunt necesare pentru atingerea acestui obiectiv.

La aceeaşi întâlnire, cu uşile închise, nu numai pe probleme de energie, ci şi în cele ale agriculturii Uniunii, diplomaţii au primit sugestii cu privire la lobby-ul românesc, de altfel, atât de necesar.

Ca suntem potriviţi la ora asta pentru a ne ocupa de anumite portofolii ale Uniunii, sau nu, este altă discuţie şi nu pentru asta scriu acest mesaj, însă lobby-ul a fost şi va fi întotdeauna decisiv pentru obţinerea succesului.

Am mai spus, România are nevoie de o strategie de stat membru, gândită sectorial, bazată pe argumente clare şi valabile.

Dan LUCA / Bruxelles

Despre cei numiţi “expaţi” în Bruxelles

Am prezentat într-un mesaj care sunt actorii din Bruxelles-ul european şi cu multe alte ocazii am amintit de situaţia diasporei româneşti din Bruxelles.

Despre asta “vorbeşte” şi studiul publicat pe Euractiv. Rezultatele se bazează pe răspunsurile date de membrii comunităţilor din capitala europeană, care îşi desfăşoară aici activitatea.

Descrişi ca fiind în marea lor majoritate cu studii superioare, bine plătiţi, sociabili, dar care, din păcate, rămân în Bruxelles pentru o perioadă scurtă de timp. Lucrând în diferite instituţii, în cele mai multe cazuri, intră prea puţin în contact cu belgienii şi nici nu sunt cei mai buni vorbitori franceză sau olandezã.

Încă din 2007, spuneam într-un mesaj, că sunt români care lucrează în Bruxelles, dar nu neapărat în instituţii europene sau ca reprezentanţi direcţi ai Statului român. Toţi aceştia formează comunitatea românilor din Bruxelles-ul european, unii dintre ei activi în construcţii de genul Clubului “România-UE” Bruxelles.

Interesantă observaţia din prezentarea studiului, vis-à-vis de diferenţa, nu doar de terminologie, între un “expat” şi un ”emigrant”. În campania pentru Parlamentul European din iunie 2009, am încercat să fiu cât mai aproape de cele două “comunităţi româneşti din Bruxelles”, fiecare cu particularităţi distincte.

Bruxelles-ul este poate singurul loc din afara României unde avem două “diaspore româneşti”, total distincte, iar comunicarea cu aceste comunităţi trebuie să fie adaptată celor două paliere.

Dan LUCA / Bruxelles

Român, funcţionar european

Cam acum un an, semnalam o chestiune interesantă din culisele Bruxelles-ului european şi nu numai. Era vorba de “cota administrativă a României în instituţiile europene”. Se pare că subiectul începe să fie monitorizat şi comentat şi în presa românească.

E foarte important să privim realist ce înseamnă România în UE, nu trebuie politizat totul, ci trebuie dezvoltate mecanismele de relaţionare perfecte.

Recent am participat la Bruxelles la o cină-dezbatere pe acest subiect. DG Admin realizează statistici lunare cu numărul de funcţionari din instituţii. Pentru cei interesaţi, recomand rubrica Staff figures.

România are o “cotă de ţară”, chiar dacă nu se zice direct aceasta. Odată cu extinderea Uniunii Europene, Comisia Europeană şi-a fixat obiective ambiţioase de recrutare a funcţionarilor (fie ei agenţi contractuali sau permanenţi) pentru a se asigura, cât mai rapid, "o reprezentare geografică echitabilă", bazată pe ponderea relativă a fiecărui stat membru. O asemenea pondere ar fi calculată ţinând seama de trei criterii: populaţia, ponderea voturilor în Consiliul UE, respectiv numărul de locuri în Parlamentul European. Dacă ţările care au aderat la UE în 2004 au „închis” cota de intrare după 5 ani, se pare că, în cazul României, există o întârziere.

Din cele 42 de locuri ca şi Head of Unit din Comisia Europeană, România are deja 9 locuri ocupate, iar la Directori 6 din 9. „Cota” nu se completează direct, iar lobby-ul de ţară este necesar. Se consideră că până în 2012 e timpul „jocurilor mari” pentru România.

Unele ţări chiar instituţionalizează pregătirea pentru concursurile EPSO. De exemplu Franţa, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, are o abordare structurată asupra pregătirii „cadrelor”, deşi cei aleşi nu reprezintă în nici un fel Franţa în administraţia comunitară.

Dan Luca / Bruxelles

Să nu încurajăm mediocritatea!

Am mai discutat despre problemele sistemului educaţional românesc, neadaptat pieţei muncii, ceea ce îi împiedică pe tineri să se poată angaja pe posturi în care să le fie recunoscută valoarea şi răsplătite calităţile, idei bine subliniate într-un interviu din Evenimentul Zilei.

În acelaşi interviu, este foarte bine punctată o altă problemă pe care nu am insistat până acum: angajatorii nu pretind universităţilor să dezvolte studenţilor abilităţi practice, colaborarea dintre posibilii angajatori şi cadrul universitar, fiind aproape inexistentă.

Nu ştiu dacă momentul aceasta, în care toată lumea pune eşecurile pe umerii efectelor crizei, este cel mai potrivit pentru a da astfel de îndemnuri, însă…

Trebuie aşteptat momentul în care aceşti tineri vor găsi puterea de a se întoarce considerând “starea aceasta drept o provocare”?... sau trebuie găsită o cale internă de soluţionare a problemelor?

Un ax al încrederii este necesar!

Dan LUCA / Bruxelles

România - ţara cu ciclu electoral de 6 luni

În general un ciclu politic este de 4 ani, în care cei aleşi au timp să preia mandatul, să implementeze cele propuse în campanie şi să îşi pregătească eventuala realegere. Alegerile pentru Parlamentul European se desfăşoara chiar cu o frecvenţă de 5 ani, iar în unele ţări acest ciclu electoral este de 6 ani (vezi alegerile locale în Belgia, de exemplu).

Puţini subliniază însă că în România avem de câţiva ani buni un “ciclu electoral” de 6 luni. Asta duce la o campanie electorală permanentă, cu un electorat buimăcit de atâtea oferte “împachetate” la comandă.

Am avut în noiembrie 2007 alegeri pentru Parlamentul European, apoi în iunie 2008 cele pentru primari, Consilii Locale şi Consilii Judeţene, pentru a termina anul în forţă cu alegerile pentru Parlamentul României (noiembrie 2008). Iar în 2009 am continuat: europenele din iunie şi acum prezindenţialele din noiembrie.

Fiecare confruntare este decisivă, chiar “mortală” (desigur din punct de vedere politic) pentru liderii politici. Fie că e preşedinte de partid la nivel naţional, judeţean sau chiar comunal, poate să “zboare” dacă nu “scoate scor“ peste “scorul naţional” al partidului. Şi atunci ce vede un electorat? Îl vede pe preşedintele partidului peste tot, de la comunale la europene, de la naţionale la Preşedenţie. Parcă e puţin prea mult. Iar experţii concluzionează că în alegerile europene nu sunt dezbateri europene, ci se ating doar subiecte naţionale. Parcă pentru alegerea Preşedintelui României sunt doar teme despre competenţele acestuia. Sau la locale toate subiectele aveau relevanţă la acel nivel.

Sistemul devine o “varză”, cu multe alegeri, cu lideri buni la toate. Şi nu e în beneficiul nici a politicienilor şi nici a celor care trebuie să voteze. Nu e nici un interes să avem în România alegeri non-stop la 6 luni.

Soluţia? E o combinaţie de reformă dublă. Am scris mult despre reformă (sau evoluţia UE), în care ne trebuie mecanisme de a avea alegeri cu adevărat europene. În acelaşi timp, trebuie, la nivel naţional, o sincronizare a unor alegeri cu cele europene. O părere personală, cred că electoratul român trebuie să fie chemat la urne pentru:

Alegerea primarului şi a Consiliului Local, cu mandat de 4 ani;

Nou: Alegeri la nivelul regiunilor de dezvoltare – acestea să se desfăşaore o dată la 5 ani, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European (aşa cum este de exemplu cazul Belgiei);

Alegeri pentru Parlamentul României, cu mandat de 4 ani.

Cred, în actualul context de cultură politică românească, că România are nevoie de un mecanism de alegere a Preşedintelui ţării de către “Parlamentul României extins”, în sensul celor două Camere, la care se adaugă “a treia Cameră” şi adică parlamentarii europeni români. Iar mandatul poate să rămână 5 ani, fără nici o problemă.

Dan LUCA / Bruxelles

Doi ani de blog!

Blog-ul Casei Europei împlineşte azi doi ani. Nu voi repeta cele prezentate în mesajul 200, ci doar că, acum sunt aproximativ 17.000 de persoane care au accesat conţinutul prezentat.

Cineva m-a întrebat care au fost cele mai plăcute “cercetări” şi articole publicate?

Ordinea este:

Bruxelles european: premoniţie sau îndemn?

Românii de pe panglica Möbius

De ce un nou NU în Irlanda?

Curs practic despre Bruxelles-ul european

Sportivii Uniunii Europene la Jocurile Olimpice

NATO şi Poporul!

“Harta” Bruxelles-ului european

Liderii de la Bruxelles

Un Parlament cu “3 camere”?

De asemenea, prezentãrile grupurilor de interese din Bruxelles-ul european din politica energetică, mediu înconjurător, transporturi, sănătate, finanţe, agricultură şi cele din “societatea informaţională”, au fost cercetãri interesante, de care sunt mândru.

Multumesc foarte mult cititorilor pentru “urmărire”, pentru sugestii şi comentarii.

Voi continua!

Dan LUCA / Bruxelles

România şi românii din Bruxelles

Într-un interviu publicat azi în Făclia de Cluj explic în câteva rânduri de ce cred eu că “România are nevoie de românii din Bruxelles”.

Dan LUCA / Bruxelles

Comisia Europeană preocupată de primirea feedback-ului

Comisia Europeană transmite informaţii cetăţenilor, utilizând atât mediile tradiţionale, dar, din ce în ce mai intens, apelând şi la cele mai noi mijloace media. Sesizând riscul de a priva mulţi dintre cetăţeni de aceste informaţii, pe cei care nu beneficiază de avantajele oferite de cele din urmă, a invitat recent tările UE, împreună cu reprezentanţii media, să promoveze beneficiile societăţii informaţionale de înaltă tehnologie.

Se doreşte garantarea accesului pentru toţi cetăţenii europeni la noile tehnologii, în special pentru că astfel aceştia au posibilitatea de a participa activ la politica europeană, putând răspunde la acţiunile instituţiilor europene.

Deşi până acum domeniul educaţiei a fost lăsat în seama strategiilor adoptate la nivel naţional, de această dată, Comisia Europeană, la invitaţia Parlamentului European, se implică în domeniul mass-media. Interesantă este perspectiva de a adăuga curriculei şcolare cursuri de publicitate sau cinematografie, sau, la fel ca în Marea Britanie, unde elevii învaţă să socializeze în siguranţă pe internet.

Notabile sunt şi creşterile importante înregistrate la capitole precum “utilizarea internetului”, sau “posesia calculatoarelor performante, conectate la internet”, preţul devenind din ce în ce mai accesibil.

Deci, oamenii doresc să afle mai mult, important este să înţeleagă că, internetul poate oferi mult mai mult decât informaţie, având acum posibilitatea de a se face auziţi prin intermediul noilor tehnologii, o formă accesibilă de “participare la procesul democratic”.

Dan LUCA / Bruxelles

Relaţia cetăţean - Stat

În 2008, Preşedenţia României a propus unui tânăr jurnalist, doctor în drept, cu studii la Bucureşti, Sorbona, Harvard şi Bruxelles, să realizeze o analiză a regimului constituţional din ţară. Urmând ca, evident, rezultate acestei analize să fie utilizate la punerea bazelor unor reforme, în “zonele” în care apăreau probleme.

La fel cum a rezultat şi din alte studii, sau din felul în care reacţionează cetăţenii atunci când sunt consultaţi, era clar că “relaţia multor cetăţeni cu Statul este una nu de frică sau nevoie, ci de indiferenţă", cum spune şi Vlad Perju.

Aceeaşi indiferenţă care apare şi ca răspuns la acţiunile UE, manifestată cel mai evident prin absenţa la euro-alegeri, subiect intens dezbătut.

Da, într-adevăr, generaţiile mature sunt încă marcate de regimul comunist, chiar şi după 20 de ani de la căderea lui, însă aceasta nu trebuie să fie o scuză, în încercarea de a-i face pe români mult mai receptivi la a se implica în problemele care îi privesc, şi mai puţin sceptici.

Şi rămânem în acelaşi cerc, din care se pare că nu putem scăpa prea uşor- problemele de comunicare.

Dan LUCA/ Bruxelles