sâmbătă, 14 iunie 2008

De ce un nou NU în Irlanda?

De 11 ani lucrez în Bruxelles-ul european, dar încerc să fiu, cât mai mult posibil, racordat la realitatea europeană din afara capitalei Europei. Realizez conexiunea cu România prin EurActiv România, un adevărat exerciţiu de localizare (nu traducere) a informaţiei europene pe structura românească, prin intermediul Casei Europei, cu Clujul, cu lumea academică prin cursurile pe care le ţin la Bucureşti, Gorizia şi Bruxelles, cu românii din Bruxelles prin intermediul Clubului “România-UE” Bruxelles. Activitatea mea este pe axul principal Bruxelles – România, şi tot ce ţine în principiu de “comunicarea UE”.

Am prezentat toate acestea pentru a sublinia că îmi pasă foarte mult cum s-a votat acum câteva zile în Irlanda la referendum, că nu sunt un eurosceptic, dar nici un “îndoctrinat” de “limbajul de lemn de la Bruxelles”. Eram tânar la NU-ul danez din 1992, iar în 2001 la primul NU irlandez am fost luat şi eu de val, fiind şocat de impact. Ce au decis francezii şi olandezii în 2005 a venit ca o confirmare a realităţii de la Bruxelles. Iar acum momentul 2008 împinge din nou sistemul comunitar în criza de identitate.

Cu o zi înaintea referendumului irlandez moderam o dezbatere cu 60 de ziarişti, şi cu reprezentanţi de la instituţiile europene. Am început provocativ atunci – e bine să provoci pentru a trezi interesul în UE – citând din Jackie Davis, primul redactor sef (în 1995) de la European Voice: Uniunea Europeană are nevoie de lideri adevăraţi pe care cetăţenii să îi recunoască. UE şi presa are o problemă în a “vinde” personalităţi care nu au notorietate pan-europeană. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi acum. Cine poate să îmi zică numele comisarului (deci un fel de ministru european) de la sănătate? Vă puteţi imagina poza doamnei din Cipru pe prima pagină în România, în presa mare? E motivat suficient cetăţeanul român să cumpere acel ziar fiind atras de politicianul european? Nu puteţi să vă imaginaţi ce teorie (corecţie chiar!) am ascultat de la un panelist - cum că noi nu avem nevoie de lideri europeni, că la noi avem o “grămadă” de lideri şi că nu contează că avem teoretic vreo 3 “feţe” care ne conduc, venind de la Parlament, Comisie sau Preşedenţia ţării (rotativă şi aceasta).

Eu cred că aici se joacă “cartea” comunicării către cetăţenii europeni, asta desigur dacă trecem de la turaţia “Europă a elitelor” la “Europa cetăţenilor”. Nimeni nu neagă faptul că UE nu este o construcţie inteligentă care a oprit “măcelăria europeană” din secolul trecut, care a adus dezvoltarea, chiar şi a “săracilor” irlandezi.

Dar hai să nu ne mai îmbătăm cu apă rece. Acum câteva luni scriam că ştim numele preşedintelui american mai bine ca pe cel al nostru, al europenilor. Admiram de asemenea campania pentru alegerea noului preşedinte şi îi invidiam pe americani pentru că au un sistem în care cei care vor să aibă puterea luptă pentru ea. Prea mulţi, la nivel comunitar, cred că puterea li se cuvine fiindcă au făcut multe pentru ţara lor şi pentru că sunt cunoscuţi de politicienii Europei. Vă mai amintiţi cum a fost ales preşedintele Comisiei Europene, Barroso? Să vă aduc aminte - după alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2004, au început să circule în presă tot felul de nume. Şi brusc, ne-am trezit că prim-ministrul portughez este preşedintele Comisiei Europene. Nu tu campanie pentru alegerile din Parlamentul European, nu tu coaliţii politice pan-europene. Că apoi Parlamentul European a dat votul echipei Barroso şi într-un fel zicem că a fost ales de cetăţeni fiindcă europarlamentarii îi reprezintă pe ei, hai să fim serioşi! Aşa se alege liderul unui mecanism care “generează” 70% din legislaţia naţională?

Nu spun că actualii lideri, inclusiv preşedintele Barroso, nu sunt buni şi că nu au o activitate demnă de poziţia pe care o ocupă. Vreau să le iau chiar apărarea. Dar daţi-le puterea politică acestor lideri! Că din expresii de genul “Trebuie să fim foarte atenţi cu opinia tuturor ţărilor şi familiilor politice” sau că “Totul se poate interpreta de nu ştiu ce lideri” nu mai ieşim. Blocăm un sistem, repet, bun ca idee de bază, în echilibristica politică sau în jonglerii de-a democraţia. E bine să avem alegeri adevărate sau referendumuri pan-europene, atât din punct de vedere intern, cât şi extern. Îmi amintesc o conferinţă de presă de la Bruxelles, pe undeva prin 2002, a preşedintelui american Bush şi a preşedintelui Comisiei din acea vreme, Romano Prodi. Când un ziarist i s-a adresat d-lui Prodi cu “domnule preşedinte”, George Bush a reacţionat: el nu e preşedinte şi există o diferenţă între noi ca preşedinţi. Eu am luptat şi am ieşit învingător din campania pentru locul de la Casa Albă, domnul Prodi a fost numit unde este acum.

Hai să intrăm pe acest document, respins de irlandezi, Tratatul de la Lisabona, şi să vedem ce aducea nou din punct de vedere al “liderului european”. Apare încă o “inginerie de sistem”, în sensul că este prevăzută poziţia de “Preşedinte al UE”, cu un mandat de doi ani şi jumătate, dar din nou fără alegeri. Şi nu întâmplător, încă de anul trecut aveam deja pretendenţi, ca Blaire, Jean-Claude Juncker sau chiar Jose Manuel Barroso, la “scaunul” menţionat. Dar nimic de cetăţeni, de vot sau alegeri. Şi ne mirăm că în unele ţări apare opoziţie la astfel de abordări.

Tot zicem că 1% din populaţia UE (irlandezii) ne blochează construcţia europeană. Păi hai să facem referendumuri europene cu adevărat europene, cu vot simultan în cele 27 de ţări membre. Iar dacă iese majoritatea în ansamblu, avem confirmarea că există suportul cetăţenilor, iar dacă nu iese cum s-a propus, cel puţin nu ne frustrăm că nu e corect şi poate chiar ne dăm demisia din funcţia respectivă. Politicienii ştiu că un referendum câştigat dă putere, iar cazul Preşedintelui Băsescu la nivelul sistemului politic românesc este concludent. Cetăţenii îţi dau ceva ce construcţiile de culise îţi sugerează doar că este posibil.

Comisia Europeană nu cred că are prea mult de făcut după acest “şoc irlandez”. E timpul însă ca marile familii politice europene, cu liderii lor naţionali – menţionez cu toţi marii lor lideri – să acţioneze. E nevoie de 3-4 partide politice europene, pe liniile doctrinare existente. E nevoie ca aceste partide să aibă lideri care să se poată “bate” în alegeri, în orice stat membru, nu să fie nişte “umbre” (sau chiar “umpluturi”) ale liderilor naţionali. Şi atunci să înceapă show-ul în disputa pentru a câştiga Parlamentul European, dar repet, cu cap de listă liderul european. Iar atunci, dacă este cazul, câştigătorul să devină lider european. Da, vreau ca un lider danez, să le vorbească slovenilor şi bulgarilor, secondat desigur de liderul naţional, dar nu invers. Cu siguranţă că vom avea mai multă dezbatere reală despre UE şi despre avantajele sistemului, decât să fim ca acum, victime ale unor “scamatorii de comunicare europeană”.

Dan LUCA / Bruxelles

9 comentarii:

Anonim spunea...

Scopul tratatului de la Lisabona era intocmai acela de a 'creea' Lideri la nivel european. Se propunea in tratat o Presedintie de 2 ani si jumatate, un 'Ministru de Externe' care sa fie la varful unui serviciu diplomatic unic (diversi specialisti au sugerat ca statele membre sa isi trimita cei mai buni si experimentati diplomati, tocmai pt a se evita formarea celei de-a 28a diplomatii...) samd. Toate acestea ar fi creat premisele formarii Liderilor Europeni. Si cand spun acest lucru, nu ma refer la faptul ca nu ar exista personalitati de anvergura europeana, ci ca acestora le lipsesc tocmai instrumentele prevazute in tratat pentru a putea actiona eficient in numele unei Europe si pentru o singura Europà. In acest fel s-ar fi asigurat posibilitatea, in timp bineinteles, intelegerii de catre cetateanul european (care ar fi votat NU in statele unde nu s-a organizat un referendum in cazul in care acesta ar fi avut loc sau care a votat NU, de curand, in Irlanda) a faptului ca functionarul de la Bruxelles lucreaza in folosul intregii Uniuni si ca il reprezinta si pe el, cetateanul de rand, oriunde ar rezida pe teritoriul UE. Pentru ca liderii europeni sa fie perceputi ca atare de cetatenii statelor membre, alaturi de liderii lor nationali, ar trebui ca si primii sa aiba instrumentele necesare unei actiuni eficiente, coerente si convingatoare la nivel european, asa cum si cei din urma dispun de posibilitati specifice fiecarui stat in parte pentru o guvernare eficienta. Din pacate, tratatul de la Lisabona care oferea prismele juridice necesare in acest sens, a fost refuzat de irlandezi, lasand UE in fata unor probleme carora li se cauta rezolvare chiar in aceste momente, la Luxemburg.

Anonim spunea...

De acord cu dumneavoastra - tratatul era un pas inainte din punct de vedere al liderilor. Ceea ce am zis se referea la democratia europeana. Cum era ales acel Presedinte al UE? Exista prevazuta o campanie in care cetatenii europeni sa decida sau asistam din nou la un joc de culise in care cetatenii sunt spectatori?

Despre referendum – daca este european, sa fie european pana la capat. Normal ca ceea ce sugerez este o utopie in actuala constructie europeana, dar hai sa ne imaginam un referendum simultan in 27 de tari. Daca nu avem 50% suport in tari precum Cehia, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, etc, asta este, atata timp cat global, luat pe ansamblul UE, avem mai mult de jumatate plus unu. Asta inseamna sa respectam opinia tarilor, dar sa respectam democratia.

Dan LUCA

Anonim spunea...

Subscriu la ideea ca, evident, ar fi existat modalitati mult mai democratice de alegere a Presedintelui...
Consider, insa, ca ar trebui sa disociem 2 aspecte: prevederile tratatului, care puteau suferi imbunatatiri sub diverse aspecte si motivele pt care tratatul a fost respins in Irlanda (sau pt care Constitutia a primit NU-ul francez sau olandez)
Sunt convins ca primul aspect nu a jucat un rol important in determinarea celui de-al doilea.
Prin alte cuvinte, Nu-ul irlandez nu are de-a face cu prevederile tratatului (alegerea Presedintelui, extinderea procedurii de codecizie, un Min de Ext etc etc) - ba chiar stau si ma intreb in ce masura erau votantii irlandezi constienti de continutul acestuia...
Acest aspect nu are nimic de-a face cu pertinenta celor mentionate in articol, privitor la eventualele proceduri de alegere a Presedintelui samd care ar fi putut imbraca o forma mult mai democratica.
Cat despre referendumul european care ar lua in seama majoritatea voturilor la nivel UE in detrimentul majoritatilor la nivel national - ar fi o idee buna...
insa ce stat membru (stau eu si ma intreb?!) e gata sa spuna: noi acceptam un tratat chiar daca 75% din populatia noastra spune NU in cazul in care se intruneste o majoritate la nivel european???
Din pacate, suntem pe punctul de a pierde o ocazie excelenta de a imbunatati procesul decizional european, de a da instrumentele necesare unor oameni/institutii ce ar fi devenit mai vizibile cetateanului UE si care ar fi putut actiona intr-un mod unitar, in numele unor politici care ar fi devenit mai coerente si care ar fi intarit convingerea omului de rand ca pe langa liderul national (sau poate chiar inaintea lui?!) exista, iata, liderul european pe care, (de ce nu?) l-ar putea simti mai aproape decat pe omul politic din statul de rezidenta.
Cat despre partidele politice europene, am dat recent peste site-ul celor de la Newropeans care au idei originale, chiar daca mesajul lor politic mi s-a parut inca in forma de incubare... merita de vazut ce vor face la alegerile europene din 2009!

Anonim spunea...

Uniunea Europeana, asa cum este acum, este o uniune a statelor memebre si nu a cetatenilor din aceste state. De aceea fiecare stat are cate un comisar, reprezentatii sai in Parlamentul European si un numar de voturi in Consiliu.
Din acest motiv, UE actioneaza/vorbeste cetatenilor prin intermediul guvernelor nationale, care teoretic sunt alese democratic, reprezinta interesele acelor tari si se bucura de increderea propriilor cetateni. Ei, aici se pare ca este punctul slab al UE: rolul guvernelor nationale de comunicatori UE; in loc sa apere/lamureasca ce inseamna UE in fata propriilor cetateni, prefera sa faca din aceasta tapul ispasitor al tuturor relelor pt a-si salva propriul obraz in vederea urmatoarelor alegeri nationale. Evident guvernele nationale sunt formate din partide care se afla cand la putere cand in opozitie si au interese fluide. In acest fel s-au pierdut referendumurile din Franta si Olanda.
In Irlanda principalul slogan al guvernului a fost "Aveti incredere in noi. Votati DA", asta in contextul in care fostul prim ministru si sef al guvernului, irlandez, Bertie Ahern, fusese acuzat si judecat pentru frauda cu cateva luni inainte... Asadar no comment privind comunicarea politica si abilitatea de a sustine o campanie pentru publicul larg.
Ceea ce propune Dan Luca, de a avea refrendumuri pan-europene se loveste de problema nationala: statele mari au cele mai multe sanse de a-si impune astfel punctul de vedere in detrimentul statelor cu populatie mai putina. Alegerea prin vot direct a unui presedinte UE ar avea aceeasi problema: cel mai probabil acesta ar fi un german, britanic sau un francez, pt ca acestia ar avea cele mai multe voturi pe motive nationale. Tarile mici nu ar permite modificarea prezentelor reguli in acest sens.
Dar cred ca cea mai mare problema ar fi totusi absenteismul la vot. Vedeti prezenta la urne pt alegerea parlamentarilor, in continua descrestere; la alegerile din 2004 a fost de 45% per total UE.
Sunt de acord cu Anonim cand spune ca Tratatul de la Lisabona/Constitutia e un excelent proiect de pas intermediar intre realitatea statelor membre si idealul unei democratii directe.
Dar vorbind de comunicare politica si dezbateri politice si mesaje captivante precum cele din State, trebuie sa recunoasteti ca la irlandezi campania "Vote NO" a avut exact acel stil de peste ocean, parca a fost proiectata la aceeasi scoala.
Asadar a se invata din greselile istoriei...

T.A.

Anonim spunea...

Ma bucura foarte mult comentariile dumneavoastra, pline de continut si argumente. Am scris articolul pe care il comentam plecand de la cetatean, de la cum vede el constructia europeana. M-am gandit la cetateanul simplu, pe care nu il impresioneaza chestiunile juridice europene. Pe acelasi model incerc sa gestionez si activitatea Casei Europei din Cluj.

Imi place ideea de a vorbi direct cetatenilor de proiectele europene, fara a trece prin filtrele nationale. E ceva absurd din plecare. Vrem sau nu vrem sa recunoastem, este o permanenta “lupta” intre “european” si “national”. Cineva zicea ca de fapt Uniunea Europeana este “cel mai mare partid politic european”.

De exemplu, am studiat mult problema implementarii programelor educationale comunitare, la nivel de tineret, prin “filtre nationale”. Intreaga constructie de implementare trece prin structuri nationale, iar impactul este national cu tenta europeana. Vorbim de multe ori de schimbarea mentalitatilor, in a gandi “larg”, in afara frontierelor statelor nationale. Aceste implementari nationale blocheaza deschiderea reala. Pentru a nu plictisi va sugerez abordarea pe care am propus-o inca de vreo 5 ani, un nou program comunitar la nivelul tineretului – Programul EURECA.

Dan Luca

Anonim spunea...

Sunt perfect de acord cu Anonim cand spune ca problema principala este ''comunicarea''; fie ca e vorba de carente de ordin procedural ori ca se aluneca mult prea usor in discursuri politicianiste nefundamentate.

Asa cum spuneam mai sus, Tratatul Lisabona ar fi fost un progres urias in directia dorita. Din pacate, istoria ne invata ca marile proiecte politice se implementeaza 'de sus in jos', iar speranta ca un val de euro-entuziasm va lua nastere in majoritatea statelor membre si va sustine schimbarile institutionale si de alt ordin prevazute de
Tratat sunt simple iluzii.

E greu de apreciat ce s-ar fi intamplat daca la faurirea statelor moderne precum Franta, Italia, Germania s-ar fi cerut parerea majoritatii … Sau, pentru a nu fi interpretat gresit, reformulez: daca s-ar fi asteptat o initiativa a majoritatii (matematic vorbind)

De aceea consider ca ideea fostului ministru de externe danez ca fiecare stat trebuie sa isi asume rezultatul procesului de ratificare – gasind modalitati de merge mai departe pe calea schimbarilor prevazute sau a lasa celelalte state membre sa isi continue singure drumul – e binevenita.

C.P.

Nicoleta K. spunea...

Dan, foarte ingenioase solutii la criza declansata de nu-ul irlandez (in special referendumul simultan). Sugerez un articol academic al filosofului politic Jim Tully care "pune carne" pe ideea ta: "A New kind of Europe: democratic integration in the European Union", http://www.qub.ac.uk/schools/SchoolofPoliticsInternationalStudiesandPhilosophy/FileStore/ConWEBFiles/Filetoupload,38375,en.pdf

Nicoleta K. spunea...

Inscriind-ma ca si tine Dan nici impotriva, nici pentru Nu-ul irlandez, ci fiind pentru o repunere in chestiune a procedurii, ma gasesc din nou pe aceeasei lungime de unda cu ce spunea profesorul Tully despre organizare faimoaselor referendumuri in Europa: "Since the procedures of negotiation are themselves just another set of norms of integration, they cannot be set beforehand and placed beyond question by some dubious argument or another about their meta-democratic status. They too must be open to different interpretations, to question and modification by those subject to them in the course of the negotiations. This is often the main dispute. It is also not sufficient that those subject to a norm be constrained simply to take a YES/NO position on a proposed norm that has been drafted elsewhere and handed down from on high. The formulation of the norm and the interpretation of its various meanings and ways of acting in accord with it must pass through democratic negotiations of the culturally diverse subjects who are subject to it."

Din aceasta reiese (ca si ce spunea deunazi Habermas in Sueddeutsche Allgemeine) ca aceste referendumuri sint o maniera de a expedia o chestiune cu care nu se vrea sa sa "deal" cu adevarat. Iar problema numita prin nefericitul termen de "deficit democratic" va perpetua daca nu se vor rezolva problema de comunicare (nu cum face Mme Walstrom -- la acest punct pledez pentru o maniera americana de a face comunicare, PR si lobby, chiar daca le contest scopurile - pe cind o adevarata scoala de comunicare, si nu perpetuarea diletantismul actual) si de luare efectiv in cont a parerii cetatenilor ca de ex., prin metodele propuse de tine.

Salomeea spunea...

Cetatenii nu sunt neinformati in marea lor majoritate...si nici nu le trebuie multa informare ca sa simta ca atat Tratatul Constitutional cat si Tratatul de la Lisabona nu iau in calcul interesele lor, nu-i apara de despotismul puterii, asa cum ar fi menirea oricarei constitutii...
Evolutia societala a Uniunii nu apare in substanta cestui tratat, fie el si reformat de fatada.
I ceea ce priveste democratia, ea se afala i criza si nu reprezinta un model de exportat atat timp cat cei alesi in mod democratic apara interesele unei minoritati, ale unor grupuri de interese care fac presiuni si au un lobby puternic.
Poate ca situatile de criza vor da nastere unor noi modele de democratie...