Diaspora românească şi politicile europene (II)

“Românii – o naţie tristă, plină de umor”

Publicasem recent prima parte a analizei despre “Diaspora românească şi politicile europene”. Revin azi cu o prezentare a ceea ce doreste diaspora românească şi cum se vede România din exterior, prin ochii “românilor din afară”.

Dacă ne referim la administraţie, aşteptările românilor din străinătate de la Statul român sunt ca acesta să vegheze ca drepturile omului şi drepturile de cetăţeni ai UE să le fie respectate de ţara adoptivă: accesul la justiţie, accesul la educaţie, accesul la asistenţă medicală şi socială, accesul la piaţa muncii sau echivalarea diplomelor şi competenţelor.

Privită din afara României infrastructura este asociată cu un dezastru. La aproape 20 de ani de la Revoluţie nu a apărut nici o autostradă adevarată, trenurile circulă tot cu 60 km/h, avioanele sunt “produse de lux”, iar blocajele urbane sunt o “normalitate’’.

Sănătatea este un punct critic al calităţii vieţii în România. Există o lipsă de transparenţă şi o serie de semne de întrebare în ce priveşte: ce asigurări există în România, ce se rambursează sau ce drepturi ai ca cetăţean român în propria ţară. Situaţia dezastruoasă a sistemului sanitar este o barieră puternică în calea deciziei de revenire în România, în special pentru familiile cu copii.

Educaţia este un subiect sensibil în diasporă. Recunoaşterea diplomelor este încă o problemă. Nu este clar cum sprijină Statul român diaspora românească în domeniul educaţiei (cursuri de limbă română?, programe de formare?). Ofertele educaţionale din România nu sunt tentante pentru românii din diasporă, iar educaţia non-formală nu este vizibilă în România.

Multe ţări au strategii clare pentru ca după pensionare cetăţenii să se repatrieze “cheltuind pensia în ţara de origine” – nu există o astfel de viziune în România. Există o lipsă de vizibilitate privind pensiile aferente anilor deja lucraţi în România – mai multă claritate în această privinţă poate contribui la recâştigarea încrederii în autorităţi.

Emigraţia în masă din ultimii 10 ani îşi arată astăzi ‘’preţul’’ scump pentru România. Bucureştiul şi alte mari oraşe trebuie să facă faţă unor imense costuri sociale şi economice. Satele depopulate din sud şi est se confruntă cu propriile lor tragedii sociale, inclusiv cu frecvenţa redusă la şcoli, cu nivelurile sporite de abuz de credite. Emigraţia “temporară’’ a născut o nouă problemă socială ale cărei efectele abia le percepem: 350.000 de copii din România au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

În context larg european, migraţia are un rol pozitiv pentru ţările adoptive însă ritmul şi capacităţile de dezvoltare ale României sunt grevate de lipsa acută de forţă de muncă. România înregistrează o creştere economică rapidă şi niveluri de şomaj scăzut însă dinamica este nesustenabilă. Există probleme mari în absorbţia fondurilor structurale, ce grevează dezvoltarea de ansamblu a ţărilor din est. E probabil ca această tendinţă să afecteze în scurt timp şi România.

În acest context România va importa masiv forţă de muncă din Asia, în special din China, pentru a rezolva criza acută de personal din industrie. Peste 100.000 de chinezi sunt aşteptaţi, până în 2010, să vină în România, urmând să muncească în special în construcţii, industria uşoară şi agricultură. Veţi zice că estimările sunt exagerate. Stiaţi că, potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei de Prietenie Sino-Africane, citat în luna iunie 2008 de către Foreign Policy România, în Africa se află în prezent 550.000 chinezi, comparativ cu cei 100.000 de francezi şi cei 70.000 de americani. O parte dintre ei au fost trimişi de Beijing să construiască baraje, drumuri şi căi ferate.

Să ne referim la elitele româneşti şi la retorica întrebare: Elitele româneşti se vor întoarce? Decizia de revenire în România este de cele mai multe ori o combinaţie între: mediul academic, sistemul de sănătate, asigurările de pensie, oportunităţile în carieră şi familie. Pe un plan secundar, un rol în această decizie joacă: situaţia politică şi mediul de afaceri. Vasta majoritate îşi exprimă dorinţa pentru o asanare morală a clasei politice, eficientizarea birocraţiei guvernamentale şi din mediul academic, precum şi reducerea semnificativă a corupţiei.

Cred că este timpul pentru a realiza o conexiune reală între cele 25 de milioane de români. Nu trebuie să existe “frontiere” artificiale între românii care trăiesc în România şi cei care locuiesc în afara ţării. Se poate să avem pe plan românesc o adevărată reconciliere naţională.

Dan LUCA / Bruxelles