luni, 18 februarie 2019

Studenţii belgieni descoperã Bruxelles-ul european


Astãzi, 18 februarie, am avut prima prezentare academicã a anului 2019. Masteranzii de la Universitatea Catolicã din Leuven (HUB/KU Leuven) au fost din nou o gazda excelentã. Ca în fiecare an, pentru a 7-a oarã consecutiv, e ceva special interacţia cu “studenţii de la comunicarea multiculturalã”, mai ales când îţi desfãșori activitatea într-un mozaic precum Bruxelles-ul.

"E important sã descoperim lumea multiculturalã a Bruxelles-ului european. E paradoxal, dar noi belgienii cunoaștem mai puţin despre oferta de locuri de muncã din capitala Europei decât colegii noștri din Italia, Spania sau ţãrile din Europa de Est", mentiona un participant.

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 13 februarie 2019

Dan LUCA – interviu în Fãclia de Cluj: “Cine mai apãrã cu adevãrat proiectul european?”

Astãzi, 13 februarie 2019, am acordat un interviu Fãcliei de Cluj.

Clujeanul Dan LUCA lucreazã în Bruxelles de 22 de ani ca şi expert în afaceri europene. Este Senior Director la EURACTIV Media şi conferenţiazã în 4 universitãţi (Bruxelles, Anvers, Leuven şi Bucureşti).

Fãclia de Cluj: În aproximativ 100 de zile vom avea alegeri pentru Parlamentul European. Ne aşteptãm la surprize?
Dan Luca: Sunt pozitiv şi cred în construcţia europeanã, dar trebuie sã vã aduc veşti proaste de data aceastã. E posibil ca în 5 ani sã nu mai avem Uniune Europeanã… Ziceţi cã nu se poate. Dar cine credea acum 5 ani în Brexit sau Donald Trump? Ipoteza posibilului dezastrul UE poate sã fie demonstratã. Simplicitatea acestei teorii ne sperie. Sã o luãm matematic... În perioada 23-26 mai 2019 se organizeazã alegeri pentru Parlamentul European. Practic în 27 de ţãri se organizeazã alegeri simultane pentru a desemna eurodeputaţii urmãtorilor de 5 ani. Nivelul european are foarte puţinã influenţã şi putere de decisie. Îmi amintesc de anul 2009, când eram pe lista electoralã, iar în seara de dupã alegeri adunam rezultatele cu Preşedintele Socialiştilor Europeni de atunci, Poul Nyrup Rasmussen, sã vedem ce a reuşit Stânga. Constatasem cã EPP a câştigat… şi l-au impus apoi, din nou, pe Barroso ca preşedinte al Comisiei Europene. Riscãm ca în urmatoarea legislaturã europeanã sã avem un Parlament anti-european. Totul va începe pe 26 mai 2019 când în unele ţãri, de genul Polonia sau Ungaria, poate chiar şi Italia, forţele anti-europene (cu interguvernamentalişti cu tot) vor trimite la Bruxelles şi Stasbourg o majoritate anti-europeanã de deputaţi europeni. Din alte ţãri UE vom avea eurodeputaţi anti-europeni, dar nu majoritari ca numãr. Tragem linie şi ajungem la ceva de genul 52% pro-europeni la nivelul UE. Zicem cã am câştigat şi continuãm liniştiţi dansul european. Dar încep jocurile de culise planificate sau spontane. Unii eurodeputaţi îşi schimbã brusc apartenenţa la un grup şi chiar la o doctrinã. Motive diverse: nu se mai înţeleg cu liderul partidului din ţarã, nu mai intrã în graţiile realegerii, sau vor sã fie împotriva sistemului, cã e interesant… Forţa exemplului: Monica Macovei a intrat în Parlement în 2014 pe lista EPP şi acum e la ECR, cei responsabili de Brexit. Încã un exemplu, şi mai virulent: Laurenţiu Rebega – adus de Stânga în Parlament, cochetând vizibil cu Frontul Naţional francez… Majoritatea fragilã a pro-europenilor se poate eroda în 2-3 ani dupã alegerile din 2019, culmea, fãrã alte alegeri. Existã posibilitatea ca anul 2022 sã fie anul de rãscruce… Cu un Parlament European format din majoritate (chiar şi la limitã) anti-europeanã totul se va bloca… se va gripa motorul european… definitiv din pãcate.

Fãclia de Cluj: Noi, ca români, credem în proiectul european. Se poate face ceva?
Dan Luca: Problema este cã se criticã un proiect european pe care nimeni nu îl mai apãrã cu adevãrat… cum zicea cineva povestea cu razboiul nu prinde la generaţia tânãrã, iar încrederea în politicieni nu e nici ea la cote ridicate. În plus mai avem acum şi sarcasmul (notoriu) al anlglo-saxonilor, descãtuşaţi de Brexit şi Trump… Era sã uit… UE mai are şi duşmani externi, nu doar interni… Rusia, Trump/America, vã las sã decideţi despre China… Marea Britanie chiar?? Ce e de fãcut? Câteva sugestii, ca simpu cetãţean…  Avem nevoie de un proiect european clar. Lideri credibili cu putere de a mişca proiectul european. Axul Merkel-Macron nu e rãu, dar trebuie sã îl consolidãm. Aşa cum a fost binomul Kohl-Mitterrand în 1991. Momentul 2019 este benefic. Ce fel de Uniune Europeanã vrem sã avem în anul 2040? Frontiere, securitate, migraţie, buget euro, economie, relaţii comerciale, instituţii… Viziune şi realitate, nu birocraţie şi închistare… mesaj pozitiv, inclusiv, responsabil…  Sancţionarea mesajului dublu, în special in cazul europeputatilor, e necesar! Câteva sute dintre aceştia vor intra în campanie electoralã şi îşi vor explica neputinţa datoritã birocraţiei de la Bruxelles… Chiar aşa?  

Fãclia de Cluj: Aţi pomenit de Brexit. Ce urmeazã dupã ieşirea britanicilor din Uniunea Europeanã?
Dan Luca: Brexitul are implicaţii enorme asupra UE, atât la nivel economic, cât şi politic. S-a trezit un mare interes în a întelege statutul de membru al Uniunii Europene. Acesta este contextul în care în primãvara anului 2017, actualul preşedinte al Comisiei Europene lansa o dezbatere privind viitorul UE, prezentând 5 scenarii posibile pentru Europa. Iar urmãtorul moment marcant al acestui exerciţiu se deruleazã sub Preşedinţia româneascã a UE. Este vorba de Summit-ul Viitorul UE de la Sibiu din 9 mai 2019. În actualul context european, nu trebuie sã ne mai surprindã semnarea unui tratat bilateral între Franţa şi Germania. Franţa are nevoie de Germania şi Germania are nevoie de Franţa. Doar împreunã se poate redresa industria francezã, iar proiectul campionilor europeni (industriali) e mãnuşa perfectã pentru un Emmanuel Macron sub mare presiune internã. Iar Franţa poate sã preia liniştitã conducerea apãrãrii europene dupã plecarea britanicilor… Despre Germania se ştie încã de ani buni. Deşi instituţiile europene îşi au sediul la Bruxelles, tot mai multe decizii importante pentru viitorul comunităţii se lansează de la Berlin. Toate acestea, în contexul crizei economice, în care Merkel are un cuvînt greu de spus, transformînd-o astfel pe doamna cancelar, de departe, în cel mai important lider de la masa discuţiilor. Dacã se mai îndoia cineva cã Uniunea Europeanã se îndreaptã spre o structurã cu mai multe viteze, aveţi acum confirmarea. Tratatul de la Aachen, recent semnat, aratã cã existã ţãri europene care doresc o accelerare a integrãrii europene pe anumite paliere.

Fãclia de Cluj: Cum credeti ca trebuie sã joace în acest peisaj ţara noastrã?
Dan Luca:  În primul rând trebuie sã comunice un mesaj pro-european, constructiv, real, mai ales cã deţinem şi Preşedinţia UE. Salut lansarea “Raportului de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro”. Aderarea României la zona euro, pânã în 2024, este jocul apartenenţei sau nu a României la nucleul dur european… Şi apropo, creşterea economicã de 3,8%, a 4-a din UE, nu e chiar rea…  Summit-ul de la Sibiu va demara oficial procesul de stratificare europeanã, iar proiectul bugetului euro este o linie roşie care trebuie avutã în vedere. 


sâmbătă, 9 februarie 2019

O Europã de la Atlantic la Urali…

Acum vreo 20 de ani, ca vicepreşedinte al Asociaţiei Studenţilor Europeni, prezentasem la Universitatea Lomonosov o viziune a Europei care se întindea de la Atalantic la Urali... Nu era un concept nou, Gorbaciov îl aruncase în spaţiul public prin anii ’80, iar generalul Charles de Gaulle îl prezenta dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. Chiar dacã pare o filosofie prãfuitã în istorie, ideea prinde din nou. Câteva argumente:
Ø  Dupã Brexit, Germania devine liderul incontestabil al UE.
Ø  Relansarea parteneriatului franco-german e un avantaj reciproc, iar în “afaceri” doi poli de putere pe piaţã nu e competiţie, ci e complementaritate.
Ø  Dacã tot vorbim de monopol, sã explicãm politic recenta blocare a fuziunii Siemens-Alstom. Este de fapt piatra de încercare a proiectului economic european. Nu putem crea campioni industriali la nivelul UE din cauza legilor competiţiei, dar în acelaşi timp companiile europene sunt prea mici pentru a se întrece cu cele americane, chineze sau chiar japoneze… Direcţia politicã este clarã,  integrare avansatã, buget european comun, schimbãri masive asupra regulilor de abordare. De fapt, chiar în aceastã sãptãmânã (coincidenţã?), Germania a lansat strategia industrialã pânã în 2030 cu accent pe “campionii industriali”.
Ø  Implementãm un acord comercial între UE şi Japonia, iar la nici o sãptãmânã cancelarul german e la Tokio pentru a discuta ce şi cum… Credeţi-mã, nu a vizitat “Muzeul taranului japonez”, cã nu a fost timp pentru aşa ceva…
Ø  Rusia. E clar nu se pune problema de a intra în UE. Nici nu doreşte, cãci aşa cum ziceau încã din anii ‘90 liderii de la Moscova, “suntem prea mari pentru a intra într-o structura aşa micã. Luaţi harta lumii şi vedeţi realitatea”… Asta nu înseamnã cã nu existã punţi strategice de colaborare. Punctam acum 7 ani “Germania are nevoie de gazele naturale, pe care ruşii le deţin din abundenţă, iar ruşii au nevoie de tehnologie şi expertiză, de care Germania dispune din plin”.
Ø  De ce sã nu recunoaştem deschis realitatea, aşa cum o prezintã un fost cancelar german. “Europa, pentru a supraviețui politic între superputeri precum SUA şi China, are nevoie de potenţialul Rusiei. Avem nevoie de piaţa acestei ţări şi, mai presus de toate, de resursele ei”, a spus Schroeder.
Ø  Mai intruduceţi în cocktail-ul de putere poziţionarea geograficã, ambiţia Germaniei de a intra în Consiliul de Securitate ONU, energia nuclearã francezã, dezvoltarea capacitãţii militare europene, posibila apropiere între SUA şi Marea Britanie dupã Brexit, disputa din Venezuela şi observãm un ax european consolidat, de la Atlantic la Urali, Franţa – Germania – Rusia.

Alte subiecte demne de semnalat:
Ø  Ce aduce nou întâlnirea vicepremierului italian cu “vestele galbene” la Paris? Practic, un lider al mişcãrii franţuzeşti se va regãsi pe un loc eligibil pe lista alegerilor europene a Mişcãrii de 5 Stele. Ceva dupã modelul Tokes – FIDESZ din 2014.
Ø  Salut lansarea “Raportului de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro”. Aderarea României la zona euro, pânã în 2024, este jocul apartenenţei sau nu a României la nucleul dur european… Şi apropo, creşterea economicã de 3,8%, a 4-a din UE, nu e chiar rea…

Dan LUCA / Bruxelles

duminică, 3 februarie 2019

Venezuela şi realegerea preşedintelui american

Ø  Câteva cuvinte despre ce se întamplã zilele acestea în Venezuela. Este criza perfectã pentru preşedintele american în a câştiga alegerile din toamna anului viitor. Totul, dupã un scenariu testat acum 16 ani, când preşedintele de atunci George W. Bush a forţat invazia Irakului şi a avut apoi realegerea la cheie. Nu prea cred în spontaneitate, având în vedere cã anul trecut Columbia a devenit singurul partener global al NATO din America Latinã şi gazduieşte acum oficial mii de soldaţi americani pe teritoriul sãu…
Ø  Am povestit despre Tratatul de la Aachen, recent semnat de Franţa şi Germania. Ce va urma? Douã direcţii… prima: Franţa şi Germania vor avansa cu ideea unui buget comun (doar douã ţãri), predecesor al aşteptatului buget euro la nivelul eurozonei. Iar pe culoarul federalist european este asteptatã şi revigorarea Uniunii Benelux. Sã nu uitãm cã mulţi olandezi şi belgieni zic cã ce au semnat ei în 1944 a fost de fapt punctul de plecare al Uniunii Europene actuale…
Ø  Am apreciat recent mişcãrile verzi din Bruxelles şi alte oraşe europene. Cred însã cã este un pic de manipulare a copiilor pentru – o spun deschis – o cauzã bunã. Poate nu e rãu sã profitãm de acet moment şi sã declanşãm o mişcare asemãnãtoare – cu copiii în prima linie – de a salva construcţia europeanã. Mai ales cã europenii doresc continentul european sã fie “campion mondial al mediului curat”.  Pãcat cã tinerii britanici nu au reuşit în misiunea lor de a influenţa publicul britanic pe dosarul Brexit…
Ø  Mulţi ezitã sã îşi exprime pãrerea despre proiectul european, iar apoi devin fanatici în a apãra valorile europene. Apreciez ieşirile curajoase ale liderilor, în special când vin din sectorul de afaceri. Alexandre Ricard, CEO al Pernod Ricard, a zis-o rãspicat în cadrul unui eveniment recent de la Bruxelles. All of us should take our responsibilities and vote in favour of Europe. We take many things for granted but we should defend them." Merci Alexander!
Ø  Tot pe direcţia mesajului pro-european, plãcutã implicarea preşedintelui actual al Erasmus Student Network. Cei 5 milioane de beneficiari ai celor pentru 30 de ani de program sunt îndemnaţi sã apere programul pentru generaţiile viitoare.
Ø  Excelentã analiza colegului Georgi în a prezenta dinamica alegerilor europene prin ochii actualilor comisari europeni. Pãi, în câteva zile vom rãmâne fãrã oameni cã majoritatea sunt în concedii sau se gândesc în a intra în lumea partizanatului politic…
Ø  Nu pot sã închei fãrã a aprecia curajul României de a forţa aderarea Serbiei şi Muntenegrului la UE pânã în 2025. Poate nu e rãu sã invitãm aceste ţãri la Summit-ul de la Sibiu, cã tot discutãm despre viitorul comun european.

Dan LUCA / Bruxelles

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Cine mai crede în multilateralism?

Ø  În actualul context european, cu un Brexit care se umflã precum o bãşicã, nu trebuie sã ne mai surprindã semnarea unui tratat bilateral între Franţa şi Germania. Chiar în prima zi a acestui an explicam cum gândesc cele douã mari puteri europene: “Franţa are nevoie de Germania şi Germania are nevoie de Franţa. Doar împreunã se poate redresa industria francezã, iar proiectul campionilor europeni (industriali) e mãnuşa perfectã pentru un Emmanuel Macron sub mare presiune internã. Iar Franţa poate sã preia liniştitã conducerea apãrãrii europene dupã plecarea britanicilor…” Despre Germania se ştie încã de ani buni: “Deşi instituţiile europene îşi au sediul la Bruxelles, tot mai multe decizii importante pentru viitorul comunităţii se lansează de la Berlin. Toate acestea, în contexul crizei economice, în care Merkel are un cuvînt greu de spus, transformînd-o astfel pe doamna cancelar, de departe, în cel mai important lider de la masa discuţiilor.
Ø  Dacã se mai îndoia cineva cã Uniunea Europeanã se îndreaptã spre o structurã cu mai multe viteze, aveţi acum confirmarea. Tratatul de la Aachen aratã cã existã ţãri europene care doresc o accelerare a integrãrii europene pe anumite paliere. Sã nu uitãm cã avem şi Summit-ul de la Sibiu, în vreo 100 de zile, care va demara oficial procesul de stratificare europeanã, iar proiectul bugetului euro este o linie roşie care trebuie avutã în vedere. Câteva predicţii despre acest subiect prezentasem încã din 2013. Deci, repunem pe tapet aderarea României la zona euro pânã în 2024 sau nu dorim sã fim în nucleul dur european?
Ø  Mai funcţioneazã multilateralismul sau totul se reduce la discuţii şi acorduri bilaterale? Comisarul european Canete preciza recent cã la COP22 de la Paris i-a fost fricã de blocajul acordului de cãtre Nicaragua. Foarte dificil e sã avansãm în negocieri dacã trebuie sã avem unanimitate. La Organizaţia Mondialã a Comerţului nici nu mai ştim ce se întâmplã. De vreo 15-20 de ani, la nivel mondial, ne axãm doar pe acorduri bilaterale, şi le zicem tratatul comercial UE cu SUA, cu Canada, cu Singapore, etc. Chiar şi proiectul european pierde din vitezã datoritã legii unanimitãţii celor 28 pe anumite sectoare. Pendulãm între bilateral, majoritar şi unanim…
Ø  Recent, la Bruxelles, Vasile Puscas preciza: “Trebuie sã vorbim despre o integrare permanentã, de duratã;  Criza UE a început la nivel instituţional în 2005 cu neratificarea constituţiei europene;  E greu sã ai încredere în actualii lideri europeni, cei care au respins tratatul constituţional din 2005 – generaţia politicã Erasmus e viitorul.” Germania a înţeles asta şi la nivel european îl aruncã în luptã pe Manfred Weber. Iar pentru ca mesajul sã fie şi mai clar, îl linşeazã public pe Elmar Brok, brad incontestabil al creştin-democraţilor germani din Parlamentul European.
Ø  Nu pot sã închei aceastã analizã fãrã a felicita Universitatea clujeanã pentru cei 100 de ani de la înfiinţare. Nu doar academicul a împlinit centenarul. Clubul sportiv “U” Cluj, la care am avut onoarea sã joc handbal pentru câteva sezoane, este de 100! Ce an minunt a fost 1919! Gaudeamus igitur!

Dan LUCA / Bruxelles

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Proteste apolitice cu impact politic

Ø  Se creazã o narativã periculoasã din cauza anului electoral 2019. Forţele pro-europene promit marea cu sarea în eventualitatea unei victorii în scrutinul din mai 2019. E greu însã sã aduci o schimbare rapidã la nivel european, iar riscul unei erodãri poate duce la un dezastru în 2-3 ani. Promisiunile forţate produc schimbarea majoritãţii în legislativul european, chiar înainte de alegerile din 2024. Acest posibil scenariu îl prezentasem în octombrie 2018. Cetãţenii nu trebuie câştigaţi cu slogane în limbaj de lemn, iar populismul – chiar şi el pro-european – nu ajutã proiectul comunitar.
Ø  Câteva idei despre anumite fenomene sociale apãrute în ultimele sãptãmâni. Apariţia în spaţiul public a unor grupuri apolitice, dar cu impact politic enorm, dinamizeazã agenda publicã în unele ţãri europene. E greu sã combaţi cetãţenii neînregimentaţi politic, elevii de liceu sau chiar tinerii în general. Dupã ce pânã acum vreo 3 luni aveam scenarii despre o eventualã macronizare a Parlamentului European, tot din Franţa vine mişcarea “Vestelor galbene”. E revoluţie? E revanşa lui Mélanchon de care ziceam acum un an? Tot în acest context este de evidenţiat particularitatea protestului elevilor de liceu din Bruxelles. Ei promit o mişcare de stradã sãptãmânalã pentru salvarea planetei, protestând deschis împotriva unei clase politice belgiene inerte… Îmi amintesc cu multã simpatie de eforturile tinerilor britanici pentru impiedicarea Brexit-ului. Pãcat cã impactul nu a fost cel dorit, dar aceste exteriorizãri conteazã.
Ø  Puţini erau aceea care acum 10 ani apreciau forma deschisã prin care îndemnam Comisia Europeanã sã treacã prin alegeri europene. Şi asta nu doar la nivel de preşedinte, ci pentru fiecare comisar european… Îmi place modul transparent şi pragmatic prin care Corina Creţu “se aruncã” în alegerile europene. Ce va urma? Daca Pro România va avea aleşi în Parlamentul European, comisarul european va demisiona şi prelua mandatul de eurodeputat. Asta lasã loc României sã propunã un nou comisar european, cel mai probabil pe acelaşi portofoliu. Pronosticul meu: Rovana Plumb va deveni comisar european în iulie 2019.
Ø  Pe aceeaşi linie, mult succes comisarului european Sefcovici în a deveni Preşedintele Slovaciei. Acum 10 ani, Dalia Grybauskaitė a reuşit acest pariu, fiind şi acum Preşedintele Lituaniei.
Ø  Povestea Brexit continuã spre exasperarea celor care doresc certitudini. Îmi menţin opinia, prezentatã public acum 4 luni, despre un (imposibil) acord Brexit: “Brexitul este un subiect care acapareazã agenda publicã şi permiteţi-mi un pronostic hazardat. Deşi conceperea unui acord de ieşire a Marii Britanii din UE este o negociere juridicã, este prea “expus”, devenind un instrument politic. Capitalul politic este enorm pentru taberele implicate. Avem cel puţin douã grupuri la nivelul Conservatorilor britanici, care fac din guvernare un balet riscant. Mai avem opoziţia, Laburiştii, care “o joacã”. În plus avem tot felul de presiuni europene… S-a ajuns la ceva de genul negocierii TTIP (Tratatului Comercial între UE şi Statele Unite). Vizibil şi imposibil de înţeles de public, abandonat de lideri din cauza “presiunii”. Şi zic eu acum… E imposibil sã avem un acord Brexit care sã aducã linişte parţilor implicate şi care sã treacã apoi prin ratificãri instituţionale. Asta nu înseamnã cã echipa Barnier deruleazã un exerciţiu fãrã sens. Concluziile se vor înşuruba rapid în parteneriate sectoriale, tehnice, fãrã vizibilitate. Ceva de genul liniştitului Tratat Comercial UE-Japonia… Vom avea de fapt o situaţie paradoxalã, fãrã acord Brexit, dar cu multe mini-acorduri, care cu siguranţã nu le vom numi acorduri pentru a nu deranja sferele politico-cetãţeneşti…”.

Dan LUCA / Bruxelles

joi, 3 ianuarie 2019

Pole of Power in 2019

2019 will be a reference year for the European Union. Brexit, with or without deal, leaves the community without the terrible child, Great Britain. Is it good? Is it bad? It’s hard to give an immediate, factual answer, without the emotions of separation. But it is important to see what we do with the rest of the European family. We cannot live in the past and compromise the future.

Some milestones at the beginning of the year are beneficial for those interested in the dynamics of the continent:
Ø  Germany is very strong and will openly dominate the European political arena in 2019. Chancellor Merkel will handle the EU, because she is willing and able. Manfred Weber has the symbolic chance of embodying the German direction of the EU by being elected as President of the European Commission.
Ø  France needs Germany and Germany needs France. Only together the French industry can be upgraded, and the European champions' project is the perfect glove for an Emmanuel Macron under big internal pressure. France can easily take over the leadership of European defence after the departure of the British...
Ø  A brave vision of the Future EU is needed, but this project is good to be communicated and implemented by decision-makers. The most plausible current European pole of power is the couple Merkel-Macron, around which some European governments (especially the BeNeLux) and political coalitions gravitated.
Ø  EPP is the party that will dominate the European Parliament also after the elections of May 26, 2019, but needs a refreshment, a redefinition. Christian-Democrat? Patriotic? Family? Political doctrine or pole of power? Let's not forget that EPP has a big problem in some of the founding countries, I refer to France, Italy, but also to the situation in the Netherlands or Belgium...
Ø  The European Left's dilemma is enormous. In Germany there is no space because of the social policies of the current chancellor, in France there is total chaos after Hollande, Italy does not count after the moment of glory "Renzi 2014", and in Spain, although in power, there is much volatility. Maybe we need to redefine the Left. Social Democrats? Socialists? Communists? Left or Radical Left? Hard to say…
Ø  Liberals are a pro-European, even federalist force at European level, but is it enough to play in the big European decisions?
Ø  The world counts on the Greens... especially as Europeans want the EU to be "the world champion of the clean environment". Yes, the idea catches on and has an impact, but the political reality is different... many European countries have no green MEP and the situation will not change enormously in May 2019 either.
Ø  Anti-European forces will win ground at the upcoming European elections. Certainly we will have political reconversions more attached to patriotic-nationalist pragmatism than the European project. It's hard to get out of the negative spiral as long as the big European themes are migration, security, terrorism, defence, even fake news...
Ø  Positive issues, such as the internal market, the euro budget, the competitiveness of European companies, jobs, open markets, green standards, digitization, should be brought back into the European public discussion.
Ø  European institutions are not perfect, and there is room for more connection with citizens, but there are examples for other continents. Let's look at the full part of the glass too...
Ø  A fine calibration of the European vision is crucial in 2019. A plan without margins can boomerang, as was case with the European Constitution of 2005. But reheating the European stew cannot be the answer expected by the citizens. Vision must address also practical issues, not just those related to values. We risk having anti-European forces that come with clear and effective messages.
Ø  A good thought at the end to the Romanian Presidency of the EU Council! Much success, especially in preparing the Sibiu Summit focused on the future of the EU!

Dan LUCA / Brussels