vineri, 14 februarie 2020

Douã “surori”, una pentru Germania și una pentru Europa



Vã mai amintiţi legenda Oltului și a Mureșului ? E de actualitate în Bruxelles-ul european… În ce sens ?

Angela Merkel a promis de ani buni cã dupã ce se ocupã de Germania își va îndrepta atenţia și spre Europa. De-a lungul timpului, actualul lider german a avut de jonglat cu douã variabile: cui lasã mostenire tronul CDU-ului (și indirect conducerea Germaniei) și pe cine recomandã la președinţia Comisiei Europene. Dacã în 2014 povestea s-a finalizat în limita bunului simt: Juncker, bun prieten de Consilii, la Bruxelles și doamna a mai forţat un mandat de cancelar.

În 2019 situaţia a fost mai complexã. În mod clar Ursula von der Leyen era un nume care avea potenţial. În 2018 scriam pe acest blog despre posibilitatea ca actuala președintã a Comisiei Europene sã devinã cancelar. Doamna Merkel a “donat-o” însã Europei și bine a fãcut.

Berlinul a devenit răspunsul de facto la întrebarea lui Kissinger cu privire la "eu pe cine sun când vreau să discut cu Europa?". Învãţând la școala lui Helmut Kohl, Angela Merkel investește în continuitate, iar implicarea deschisã în identificarea liderului CDU confirmã aceastã ipotezã. Uneori însã, anumite investiţii devin riscante, iar când Annegret Kramp-Karrenbauer a devenit liderul partidului și apoi Ministrul Apãrarii (asemenea Ursulei von der Leyen înainte de a se instala la Bruxelles) situaţia pãrea pe fãgașul normal. Fiind la Berlin acum o lunã constatam însã: "CDU continuã sã fie partidul cel mai puternic, dar Annegret Kramp-Karrenbauer (actualul lider) nu pare soluţia pentru a prelua guvernarea dupã alegerile viitoare. Existã deja nume de posibili cancelari în spaţiul public german". Iar jocurile politice au confirmat aceastã teorie prin recenta demisie a celei numite AKK…

Dan LUCA / Bruxelles

sâmbătă, 8 februarie 2020

De ce plâng chitarele… europene?



Dacã acum 5 ani, Juncker poziţiona Comisia Europeanã ca pe “a ultimei şanse”, sugerând criza şi teama, “doamna Ursula” doreşte acum o abordare geopoliticã. Sã nu uitãm un fapt esenţial în actualul ecosistem european, cu ricoşeuri mondiale. De ce a dorit Germania sã aibã preşedinţia Comisiei Europene ? Fiindcã poate ! Într-o lunã voi anima o dezbatere pe acest subiect, la un eveniment în care liderii partidelor politice europene vor discuta cu reprezentanţii ASEAN, MERCOSUR sau Uniunii Africane despre rolul doctrinelor politice în evoluţia guvernanţei mondiale.


Mare Britanie a pãrãsit Uniunea Europeanã şi se va apropia politic şi economic de Statele Unite ale Amerciii pentru a consolida treptat noul pol de putere global ″USA-UK″. La nivelul Uniunii Europene se consolideazã un ax de influenţã pe linia Berlin – Bruxelles european – Paris. Vizitând in luna ianuarie cele 3 capitale, am observat în Germania o clasã politicã maturã, care lasã actualul cancelar sã îşi încheie mandatul, o Franţã care se regrupeazã pentru a prelua rolul de motor al integrãrii europene, iar la Bruxelles se lanseazã strategii pe bandã rulantã: politica industrialã, inteligenţa artificialã, pactul verde european, politica de extindere…


Brexitul, mentionat ca şi cuvânt în premierã într-un blog EURACTIV în 2012, nu a fost prima datã când structura comunitarã a pierdut teritorii. Groenlanda a făcut parte din Comunitatea Europeană între 1973-1985. Important este însã acum sã ne îndreptãm vectorul viziunii europene cãtre viitorul apropiat. Ideea unei conferinţe/dezbatere despre viitorul UE este beneficã, dar trebuie sã fim curajoşi şi realişti. În 2003, un proces similar punea pe masã un draft de constituţie europeanã, respins de cetãţeni. S-a ajuns însã la compromisul numit Tratatul de la Lisabona, considerat ca un pas înainte pentru UE. Nu cred cã acum cineva îşi mai doreşte un nou tratat european cu jocul ratificãrilor dureroase în Irlanda, Polonia sau… Ungaria. Decontarea cetãţeneascã se va face însã fãrã doar şi poate la alegerile europene din 2024...


Dan LUCA / Bruxelles




sâmbătă, 1 februarie 2020

Ce facem acum cu funcţionarii britanici de la Comisia Europeanã?




De câteva ore Uniunea Europeanã s-a redus la 27 de ţãri membre, iar consecinţele sunt deja vizibile în capitala Europei. A fost o sãptãmânã dureroasã, plinã de desparţiri simbolice. La nivelul Parlamentului European, eurodeputaţii britanici au spus ″în lacrimi sau hohote de râs″ ″la revedere sau adio″ legislativului european. La nivelul Consiliului UE au început deja mesajele administrative de genul ″Legitimaţiile de acces ale reprezentanţiilor Marii Britanii au fost dezactivate. De acum vã rugãm sã nu mai puneţi la dispoziţia acestora documentele UE. Acum suntem 27 de delegaţii naţionale şi vã rugãm sã scoateţi de pe listele de emailuri foştii colegi britanici″.

Cei câteva mii britanici care lucreazã în sectorul privat al Bruxelles-ului european s-au adaptat rapid dupã 24 iunie 2016. Cu un adevãrat simţ al realitãţii, majoritatea au dobândit cetãţenia belgianã sau irlandezã (ceva legislaţie ″pe stil moldoveano-român″ în care o bunicã de origine irlandezã te ajutã nesperat…).

Ce fac însã funcţionarii britanici din instituţiile europene ? Încã din iunie 2016, preşedintele de atunci al Comisiei Europene zicea ca nu e nici o problemã… Chiar aşa sã fie ? Îmi amintesc cã în 1995, Norvegia se pregãtea sã intre în UE, organizase concursul de selecţie pentru functionarii norvegieni de la Comisie. Surpriza a venit când referendumul de aderare nu a trecut şi ″organigrama″ a ajuns direct la coşul de gunoi.

Uniunea Europeanã este dinamicã, iar încã de anul trecut aveam ″eurodeputaţii de rezervã din cele 27 de ţãri″, care au devenit de astãzi aleşi cu drepturi depline. Comisia Europeanã nouã a activat direct fãrã comisar european britanic. Mai şi pregatim, modest desigur, niste extinderi ale Uniunii Europene, iar aceste ţãri vor avea conform tratatului funcţionari europeni, chiar o ″cotã de ţarã″.

Apropo, sã clarific ceva esenţial. Un funcţionar european de cetãţenie britanicã nu poate dobândi cetãţenia belgianã chiar dacã a locuit în Belgia în ultimii 5 ani. Pentru naturalizare este nevoie şi sã achiţi lunar contribuţiile sociale, iar funcţionarii europeni sunt scutiţi de aceastã povarã…

Pentru cei interesaţi de subiect vã recomand raportul EURACTIV din primavara lui 2017, când a fost introdus termenul BREFUGIAȚI

Dan LUCA / Bruxelles

miercuri, 29 ianuarie 2020

Franţa lui Macron vãzutã de la Paris / vizitã 2020





Primul oraş mare pe care l-am vizitat a fost Parisul în anul 1995. În ultimii 25 de ani am revãzut capitala Franţei de zeci de ori şi de fiecare datã e ceva de povestit… Ultimele douã zile le-am petrecut printre francezi, la ei acasa, iar povestea continuã

Franţa îşi cautã parcã o nouã identitate, iar Brexitul îi dã posibilitatea sã fie privitã din nou ca Top2 în Uniunea Europeanã. Parteneriatul cu Germania, pentru ″a reclãdi Uniunea dupã ieşirea britanicilor″ prinde, dar poza este cu mult mai complexã. Preşedintele Macron continuã sã aibã o imagine bunã la nivel european, dar scade constant în sondajele politice naţionale. Alegerile locale din martie 2020 sunt privite ca un barometru al partidelor. Nu este important cine câştigã Paris-ul sau Bordeaux-ul, conteazã procentajul global al aleşilor. Pare mult pânã în 2022, dar încã de acum alegerile prezidenţiale sunt privite cu mare atenţie. Ultimii doi preşedinţi francezi nu au fost nici mãcar pe aproape de realegere… Ce se va întâmpla cu candidatura actualului preşedinte ? Nu e grozav scorul lui Macron, aşa cum ziceam, dar la nivelul socialiştilor sau republicanilor situaţia e şi mai gravã. Partidul Socialist e într-o nebuloasã de fractiuni, cu lideri minusculi, iar dacã Ségolène Royal viseazã din nou nominalizarea vã puteţi imagina cam pe unde suntem. Frontul National şi – zic eu – comuniştii stau însa la pândã. Sã nu iasã o finalã între ei…

Economia Franţei merge bine, somajul e la cote scãzute, dar discrepanţele dintre sãraci şi bogaţi se adâncesc. Sã fiu sincer nu cred cã relansarea proiectului europeano-francez Conferinţa pentru Viitorul UE va aduce liniştea socialã în Hexagon. Macron joacã periculos, între viziune planetarã şi proteste de stradã acasã

Participand la o conferinţa despre Politica Agricolã Comunã şi tinerii agricultori, existã un semnal de alarmã puternic: Franţa pierde oameni care doresc sã lucreze în agriculturã, şi pierde cifre semnificative…

E de urmãrit Franţa în urmatoarele luni. Câteva subiecte pertinente: politica de apãrare europeanã, politica industrialã, Africa

Dan LUCA / reîntors la Bruxelles

vineri, 17 ianuarie 2020

Germania lui Merkel şi Berlinul industrial / vizitã 2020


Sãptãmâna aceasta am petrecut câteva zile la Berlin. De doi ani nu mai vizitasem capitala Germaniei, iar întrevederile avute cu ziarişti sau oameni de afaceri au fost pline de conţinut. 

Câteva idei :
Ø  Nimeni nu doreşte în Germania alegeri anticipate, deci doamna Merkel poate sã îşi încheie fericitã al 4-lea mandat de cancelar federal. Ultimul, cãci 16 ani sfideazã sistemul democratic. Cineva zicea chiar cã generaţia tânãrã nu îşi aminteste Germania condusã de altã persoanã decât Angela Merkel…
Ø  CDU continuã sã fie partidul cel mai puternic, dar Annegret Kramp-Karrenbauer (actualul lider) nu pare soluţia pentru a prelua guvernarea dupã alegerile viitoare. Existã deja nume de posibili cancelari în spaţiul public german.
Ø  SPD-ul este în derivã, fãrã leadership, cu 3 persoane la vârf.
Ø  Verzii sunt pe val în Germania, iar urmãtoarea coaliţie pare deja conturatã: CDU-Verzii, ceva din modelul austriac actual.
Ø  Liberalii stagneazã, iar abordarea liderului izoleazã partidul de o cooperare cu dna Merkel.
Ø  Extrema dreaptã creşte alarmant şi problema trebuie abordatã cu mare atenţie.
Ø  Deşi Germania va prelua în iulie preşedinţia rotativã a UE, nimeni nu vorbeşte despre acest eveniment la Berlin.
Ø  Berlinul e plin de start up-uri în tehnologie, jocuri, muzicã, platforme imobiliare sau de locuri de muncã. Industria germanã tradiţionalã sprijinã masiv aceste entitãţi.
Ø  Berlinul s-a schimbat enorm în ultimii 10 ani. În unele zone ale capitalei preţurile la rezidenţe s-au triptat în acest interval de timp. 650.000 euro este un apartament de 4 camere, 120 metri pãtraţi… e un exempu. Berlinul intrã treptat în categoria oraşelor scumpe precum Parisul, Roma sau Londra. Ca o anectodă, cică imediat după unificarea Germaniei, când autorităţile au decis ca Berlinul să fie capitala Germaniei, s-a elaborat o strategie ca în 2010 populaţia Berlinului să fie comparabilă cu cea a Parisului sau a Londrei. Se dorea o capitală de 10 milioane de locuitori. Rezultatul actual - ceva sub 4 milioane.
Ø  Potenţialul de dezvoltare este însã enorm, iar intenţia Tesla de a deschide o fabricã la Berlin este de impact. De fapt investiţia este la 25 de minute de mers cu trenul, în landul care inconjoarã Berlinul, dat totuşi 7000 locuri de muncã directe este ceva. Se vorbeşte chiar de noua abordare a Berlinului, care poate deveni un oraş industrial, în premierã.

Dan LUCA / Bruxelles

duminică, 12 ianuarie 2020

Cine mai crede cu adevãrat în proiectul european?



Alegerile europene de anul trecut au schimbat la greu liderii, iar de la 2020 aşteptãm o evoluţie pozitivã în consolidarea proiectului european.

Avem nevoie rapid de mesaje pozitive care rezoneazã pânã la cetãţeanul de rând. Conferinţa pentru viitorul UE este plinã de simboluri, dar trebuie transformatã într-o dezbatere inclusivã. Nu doar cele 27 de ţãri membre UE trebuie invitate, ci şi cele în curs de negociere precum Serbia sau Muntenegru. Iar pentru a da un mesaj clar trebuie chemate şi Macedonia de Nord şi Albania la dezbateri, pe picior de egalitate cu celelalte ţãri europene.

În 2020 e nevoie sã avem clarificãri asupra politicii industriale europene, corelarea unei politici de mediu cu dezvoltarea economicã europeanã pentru a asigura competitivitatea la nivel global, decizii curajoase în relaţionarea cu continentul african şi leadership la nivel global.

Partidele politice europene, în special cele tradiţionale, sunt la ceasul întrebãrilor existenţiale, iar 2020 poate sã fie punctul de cotiturã în abordare. Nu ai partide politice pan-europene adevarate, ai o confuzie pentru cetãţeni. Fundaţiile politice europene pot sã joace un rol mai puternic în coagularea mesajelor pe termen mediu. Iar dacã aceastã Comisie Europeanã este “geostrategicã”, de ce sã nu fim ambiţioşi şi sã relansãm structurat discuţia despre multilateralismul mondial, implicând partidele politice europene?

Politicile europene trebuie sã fie ambiţioase, dar şi predictibile. Dacã nu, avem o problemã serioasã cu mediul de afaceri şi investiţiile în UE. Multe din actualele planuri de guvernare europeanã pot sã fie date peste cap de o nouã crizã economicã. Experţii susţin însã cã UE este mult mai puternicã faţã de acum 10 ani, dar structura europeanã nu este cea care este chematã prima sã rãspundã situaţiilor de urgenţã. Prea puţini lideri europeni îşi mai asumã deschis integrarea europeanã. Statul naţional va continua sã existe, dar e nevoie de o evoluţie a statului naţional în contextul actual.

Trebuie sã vorbim despre o integrare permanentã, de duratã. Iar 2020 este anul curajului!

Dan LUCA / Bruxelles