duminică, 26 august 2018

Încep 12 luni fantastice pentru UE…

Încet, încet, Bruxelles-ul european se repopuleazã… Oraşul steagului albastru şi-a reîncãrcat bateriile pentru începerea noului sezon, şi credeţi-mã vom avea adrenalinã în urmãtoarele 12 luni…

Ø  Germania îşi recalibreazã brusc abordarea faţã de Uniunea Europeanã. Dacã pânã acum aveam ceva de genul “nu e bine sã fim vizibil la butoanele UE, deci conducem din umbrã”, ultimele zile au adus schimbarea spre “Germania coordoneazã strategia europeanã şi toatã lumea trebuie sã ştie acest lucru”.
Ø  De urmãrit un nume, Ursula von der Leyen, deja în cãrţi pentru a deveni succesoarea Angelei Merkel…, dar atenţie şi la Martin Schulz, o persoanã pe Stânga echişerului politic european, dar binevãzut de cancelarul german...
Ø  Dacã tot am vorbit de posibilul preşedinte al Comisiei Europeane în 2019, sã menţionãm cã cele 4 partide pro-europene şi-au prezentat procedurile interne pentru desemnarea candidaţilor la funcţia supremã.
Ø  Pânã atunci însã, aşteptãm State of the Union al preşedintelui Juncker, pe 12 septembrie 2018, în plenul Parlamentului European.
Ø  Tot în acest context, preşedintele României, Klaus Ionannis, este invitat la Strasbourg în luna octombrie 2018 pentru a prezenta viziunea României despre viitorul UE. E un moment bun, fiindcã România va deţine Preşedinţia Consiliului din ianuarie 2019 şi va gãzdui Summitul despre viitorul UE la Sibiu (9 mai 2019).
Ø  Desigur Brexitul este încã de actualitate, dar Uniunea Europeanã va trece peste acest eveniment. Unii spun chiar cã e momentul pentru a relansa real proiectul european…
Ø  Profitând de alegerile europene din mai 2019, vom avea din nou posibilitatea sã urmãrim candidaţii în dezbateri televizate la nivel european, aşa cum s-a întâmplat în 2014.
Ø  Permiteţi-mi sã anticipez temele principale de anul viitor: bugetul euro, securitatea frontierelor europene, relaţiile comerciale cu Statele Unite, extinderea Uniunii Europene, reforma instituţiilor europene.

Dan LUCA / Bruxelles


vineri, 24 august 2018

Welcome to the political blogosphere Jiska Bolhuis!

As most people know, I like it when someone choses to engage politically. Taking the leap to be on an electoral list is a step forward for the realpolitik.

Understandably, I am extremely proud of my wife Jiska Bolhuis, who is a candidate for the upcoming local elections in my hometown Dilbeek (42 000 inhabitants).

Read more on her blog (in Dutch):  https://jiskabolhuis.wordpress.com

Dan LUCA / Brussels & Dilbeek

miercuri, 15 august 2018

3 sãptãmâni în Sudul Africii...

...şi nu doar în Africa de Sud, ci mai ales în Botswana şi Namibia. Şi o zi în Zimbabwe.

Pânã acum vreo lunã Africa era pentru mine o mare necunoscutã. Ultimele 3 sãptãmâni mi-au umplut însã viaţa de o experienţã recomandabilã celor care doresc cu adevãrat sã înţeleagã un continent minunat. Am dormit douã nopţi în avion (drumul din Europa spre Africa de Sud fiind de aproximativ 10 ore), am parcurs 5800 de kilometri cu maşina, am dormit în 11 locaţii diferite, am strãbãtut 4 ţãri în 19 zile, am trecut de 6 ori frontiere între aceste ţãri, am vãzut animale sãlbatice pentru o viaţã…

Cãteva elemente doresc sã le expun prin intermediul acestui material:

În general:
Ø  Toatã lumea vorbeşte limba englezã în Sudul Africii. E foarte uşor de comunicat, chiar şi cu omul de rând.
Ø  Se vorbeşte şi o limbã, “africani”, ceva care are la bazã olandeza veche. Dar nici mãcar olandezii nu pot sã înţeleagã stirile de la radio în aceastã limbã acum…
Ø  Lumea e veselã în Africa, zâmbeşte… ţi se mulţumeşte tot timpul cã vizitezi Africa. Majoritatea au aceeaşi atitudine pozitivã, începând orice conversaţie cu “How are you today?” (de multe ori pare mecanic, învãţat, dar e plãcut).
Ø  Localnicii adorã sã facã poze cu europenii… drãguţã senzaţie.
Ø  E un cer senin şi albastru cum nu vã puteţi imagina. Fãrã nori, fãrã ploaie. Boltã de stele, eclipsã de lunã de poveste…
Ø  E un praf, roşiatic, cu care trebuie sã te obişnuieşti dacã iubeşti Africa.
Ø  Şoselele sunt foarte bune, iar reţeau conecteazã principalele oraşe. Se circulã cu 120 km/orã, fãrã nici un trafic, fãrã cãruţe sau tractoare. Poţi sa îţi calculezi lejer un drum de 500 km în 5 ore…
Ø  Se conduce pe stânga, influenţa istoricã britanicã îşi spune cuvântul.
Ø  În Africa e iarnã acum, iar temperaturile sunt de 20-25 grade Celsius în timpul zilei.
Ø  Majoritatea râurilor sau lacurilor sunt fãrã apã… e un peisaj selenar, dar totul e la loc la varã.
Ø  Activitatea se desfãşoarã între orele 7 şi 19. Când este întuneric, nimic nu mişcã, nici mãcar autoturismele…
Ø  Frontierele sunt chinuitoare, dar uşor de parcurs. E o birocraţie exageratã în a completa formulare ridicole, dar ne conformãm.
Ø  Magazinele alimentare sunt la fel ca cele europene, în unele localitaţi chiar şi preţurile…
Ø  Poţi sã mãnânci internaţional în oraşele mari, dar poţi sã încerci şi spanac negru, gris maro sau viermi crocanţi dacã doreşti. Desigur carnea de zebrã sau antilopã e un lucru interesant de încercat. Atenţie însã, se mãnâncã în general cu puţine legume, iar fructele nu sunt ieftine..
Ø  Mall-urile sunt la fel în Gaborone sau Pretoria, precum cele din Bruxelles sau Cluj.
Ø  Spaţiile de cazare şi restaurantele sunt echipate cu wifi gratis, deci globalizarea e prezentã. Nu încercaţi telefoane internaţionale, în unele zone e 3 euro minutul…
Ø  Sortarea deşeurilor (plastic-hârtie-sticlã) e încã rudimentarã... multi paşi de fãcut în aceastã direcţie.

Africa de Sud:
Ø  Se simte puterea economicã şi rolul strategic pe care îl are în BRICS.
Ø  58 milioane de locuitori.
Ø  Pol economic regional, ceea ce face ca mulţi africani sã îşi caute norocul în Africa de Sud. În special în domeniul hotelier abundã de zimbabweni.
Ø  Simbolul Nelson Mandela este peste tot. Bancnote, tricouri, statui, etc.
Ø  Echipa de rugby face parte din patrimonial naţional.
Ø  Pretoria este o capitalã plina de paradoxuri… vile impresionante, dar şi zone incredibil de sãrace.
Ø  Vizitaţi Voortrekker Monument din Pretoria pentru a înţelege mai bine istoria Africii.

Botswana:
Ø  Ţarã cu populaţia cât Slovenia (pânã în douã milioane), care se întinde pe o suprafaţã comparabilã cu cea a Franţei.
Ø  Pe lângã turism şi creşterea animalelor, diamantele reprezintã un zãcãmânt strategic. Se încearcã şi dezvoltarea prelucrãrii pentru a avea noi locuri de muncã în zonã…
Ø  Deşertul Kalahari e interesant de strãbãtut.
Ø  Îti dai seama cã e un sat sau un oraşel dacã sunt vânzãtori ambulanţi la colţ de stradã. Vând tot ce îţi poţi imagina şi carã nonstop sacoşe enorme…
Ø  Satele sunt o cãlãtorie în timp… cam de vreo 10 secole. Cel puţin aşa aratã casele comunitãţiilor rãsfirate de-a lungul soşelei principale…
Ø  Drumurile sunt forte bune, dar atenţie cã sunt traversate în permanenţã de vaci, cai, mãgari sau capre.
Ø  Interesantã abordarea la unele campinguri. Sunt preţuri pentru localnici şi africanii din zonã, iar pentru europeni sau asiatici preţul este dublu sau chiar triplu. Îmi amintesc un caz asemãnãtor în România de imediat de dupã Revoluţia din 1989, când la hotel un strãin plãtea de 3-4 ori preţul unei camere comparativ cu cel plãtit de un român…

Namibia:
Ø  Namibia e o ţarã tânãrã, independentã doar din 1990.
Ø  Populaţia de vreo 2,5 milioane.
Ø  Se observã influenţa germanã, ca fostã colonie. Mulţi patroni de zone turistice, sunt de origine germanã.
Ø  Vrei sã cumperi pâine, vânzãtoarea ţi se adreseazã în limba germanã…
Ø  Întâlnim nume olandeze la principalele oraşe namibiene: Swakopmund, capitala Windhoek, etc
Ø  Swakopmund e un oraş la Oceanul Atalantic, un fel de Constanţa, devenit şi mai strategic recent prin descoperirea uraniului în zonã.
Ø  Recomandabil ″datul cu sania″ pe dunele deşertului din zona Swakopmund, dar şi o alergare de dimineaţã pe falezã.

Zimbabwe:
Ø  Cascada Victoria e impresionantã. Sã însoţeşti timp de un kilometru o cadere de apa de 100 metri e gigantesc...
Ø  Am stat doar câteva ore, pentru a vizita cascada, dar a trebuit sã luãm o vizã scumpã pentru a intra în ţarã.
Ø  Moneda localã practic nu mai existã, preţurile sunt afişate doar în dolari…

Un paragraf special despre animalele sãlbatice:
Ø  Vãzusem pânã acum animale sãlbatice la circ sau la gradina zoologicã. Am înţeles acum ceea ce înseamnã sã le descoperi în habitatul lor. Imprevizibil, trebuie sã ai şi noroc sã le întâlneşti, dar de impact.
Ø  Observi semnele de circulaţie “atenţie elefanţi care traverseazã strada”….  şi asta am trãit pe propria piele.
Ø  E un concept de viaţã diferit faţã de cel european. Africanii, trãiesc cu animalele sãlbatice. Avem elefanţi care trec prin curtea şcolii, maimuţe la conţ de stradã şi zebre care blocheazã circulaţia...
Ø  E uluitor sã ai la 10 metri de tine o girafã de o tonã, sã ai timp sã îţi faci selfie cu un elefant uriaş sau ca şalupa sã fie însoţitã de un crocodil de 8 metri lungime…
Ø  Animalele sunt calme, fãrã griji. Nu se grãbesc, cu cât sunt mai mari, cu atât mai sigure pe situaţie.
Ø  Desigur pentru a vedea animalele e recomandabil un safari (şi aici cu siguranţã masina trebuie sã fie înaltã şi 4X4) sau cu salupa/vaporaş pe râu sau în deltã. Existã şi posibilitatea de a aştepta la un lac pentru a vedea animalele care vin la adãpat. Mizaţi pe ambele abordãri…
Ø  Delta râului Okavango e un fel de Delta Dunãrii cu crocodili, elefanţi, hipopotami şi zebre.
Ø  Chobe – dacã vreţi sã vedeţi cu adevãrat elefanţi, girafe, hipopotami, bivoli, antilope, ajungeţi la Kasane şi luaţi o excursie de 3 ore pe râul Chobe… e locul care trebuie sã fie pe primul loc dacã doriţi sã fiţi aproape de animale în Botswana.
Ø  Etosha - destinaţia pe care trebuie sã o aveţi dacã doriţi sã intâlniţi animale în Namibia. Cel puţin 200 km de circuit pe care nu îl veţi regreta.
Ø  Mokolodi – e o rezervaţie aproape de capitala Gaborone. Am petrecut 3 zile de neuitat aici… Mai ales când 6 girafe au venit sã se adape la lacul pe care îl vedeam din camerã.
Ø  Rihno Sanctuary – vizitaţi acest loc dacã iubiţi rinocerii şi aveţi noroc sã nu se ascundã prea tare…

Dan LUCA / reîntors la Bruxelles